Cîteva paradoxuri ale dosariadei
"Este irelevant dacă raportul generalului Bordea despre Vadim e autentic ori nu. Ce este relevant se poate găsi în colecţia sinistrei publicaţii Săptămîna. Poliţia politică făcută de Eugen Barbu, Vadim Tudor şi ciracii lor era de domeniul public. În paralel cu hărţuirea lor de către Ťorganele abilitate», victimele erau acuzate public, puse la zid în văzul lumii şi batjocorite sub privirile îngrozite ale familiilor lor. De ce ar fi proba oferită de domeniul public mai puţin importantă decît cea produsă de arhivele secrete? (...). Cine altcineva decît Securitatea putea pune la dispoziţia unor Eugen Barbu şi Corneliu Vadim Tudor pagini din jurnalul privat al lui Ion Caraion, fragmente de corespondenţă şi transcrierea unor conversaţii telefonice particulare? De ce este mai odios să torni cu angajament decît fără angajament? Vadim Tudor nu are, probabil, nici angajament, nici diplomă de turnător. Are doar vocaţie şi palmares public de turnător". (Dorin Tudoran, Ziua, 29 august crt.) "Nici una dintre ţările postcomuniste nu a publicat dosarele pe Internet, ci doar numele, numele de cod şi perioada colaborării pentru ofiţerii şi informatorii fostelor poliţii politice, motivul fiind chiar în arhivele instituţiilor de represiune, tulburi ca apele Styxului. Şi acum se fac încurcături: a avea un dosar la Securitate, ca urmărit sau ca informator, este în mintea unor jurnalişti la fel de grav. Un reporter TV afirma, zilele trecute, că ŤTraian Băsescu este acuzat că are cel puţin dosar de urmărit al Securităţii». Fără un ghid, rol pe care-l are CNSAS, confuziile pot fi tragice, călăii mai uşor confundaţi cu victimele şi invers. Justiţia populară l-ar putea scoate pe C.V. Tudor erou, iar pe Corneliu Coposu colaborator al Securităţii, aşa cum l-a numit în 1993 Ion Iliescu, după publicarea într-una dintre revistele lui Adrian Păunescu a declaraţiilor date de acesta în anchetă." (Ioana Lupea, Evenimentul zilei, 28 august crt.) "Nu cred că alegerile sînt un concurs de morală publică, aşa cum crede dl Liiceanu. Guvernarea este mai mult o chestiune de management. Un bun moralist îşi va petrece zile în şir peripatetizînd despre filosofia drepturilor omului, un bun politician va folosi acelaşi timp pentru a promova o lege a libertăţii presei (...). Eu cred că abia acum începem să sesizăm enormitatea: o fostă colaboratoare a Securităţii a făcut mai mult pentru democraţia din România decît au făcut legiuni întregi de foşti disidenţi (...). Sigur că ar fi fost preferabil ca Mona Muscă să-şi asume trecutul imediat după â90. Dar nu mă pot opri să nu mă întreb cine era Mona Muscă la acea dată? Ar fi fost mărturisirea ei primită cu aceeaşi înţelegere ca aceea a lui Alexandru Paleologu? Cunoscîndu-i, din publicistica lor, pe iacobinii noştri postrevoluţionari, mă tem că nu. Şi mă tem că mai binele ar fi fost în acest caz duşmanul binelui." (Dragoş Bucurenci, Cotidianul, 26 august crt.) (C. G.)
