Cît costă Cuba libre?

Reformă importantă într-un stat comunist aflat în pragul colapsului. Cuba a anunțat intenția de a permite privatizarea unor sectoare importante ale economiei. După o lungă perioadă de stagnare, economia a înregistrat anul trecut o scădere de 11%. E cea mai gravă criză economică din ultimii treizeci de ani. Un stat sărac care depinde de importuri nu mai poate asigura cele necesare traiului pentru cea mai mare parte a populației. Cauzele sînt multiple. Economia oricum șubredă a statului insular a fost lovită de noile sancțiuni impuse de administrația Trump. Iar pandemia de COVID-19 a redus drastic veniturile generate de turism – o lovitură considerabilă pentru această țară atît de dependentă de valută. După devalorizarea monedei naționale și abandonarea sistemului dual de schimb, măsuri întreprinse de Guvern la începutul acestui an, guvernul comunist vrea să privatizeze cea mai mare parte a economiei.

Avînd în vedere cît de încet se mișcă orice încercare de reformă în Cuba, va mai trece mult timp pînă cînd privatizarea se va petrece cu adevărat: transferul proprietății de la stat la privat se poate hotărî peste noapte, dar nu se poate realiza efectiv decît peste niște ani. Suficient timp, deci, să ne gîndim la scenarii posibile. Două direcții, desenate în tușe groase.

Mai întîi, un vis frumos: Cuba libre! Odată cu liberalizarea, mii de mici întreprinzători își vor putea dezvolta afacerea, se vor asocia, vor investi bani și muncă în propriile afaceri. Șoferi de taxi, instalatori, vînzători, care lucrează, deja, pe cont propriu sau în cooperativă, vor înființa societăți cu răspundere limitată care vor crește odată ce tot mai mulți oameni vor avea nevoie și își vor putea permite serviciile lor. Hotelurile sărăcăcioase, odată renovate, vor fi introduse în marile circuite turistice și tur-operatori internaționali vor aduce mii și mii de vizitatori spre această destinație frecventată, pînă mai ieri, doar de o clientelă restrînsă; odată cu turismul de masă vor intra în țară bani, mulți bani: e capitalul care va permite dezvoltarea unor afaceri pe orizontală, dar și modernizarea infrastructurii acum părăginite. Investitori internaționali vor capitaliza afacerile locale: diaspora cubaneză din Florida se va reîntoarce în țară pentru a pune umărul la privatizare; trader-i americani vor cumpăra mari proprietăți pe care să dezvolte noi resort-uri de lux, vor veni rușii și își vor parca iahturile în porturile modernizate de firme din China etc. Angajații firmelor private vor cîștiga tot mai mult și vor consuma, la rîndul lor, tot mai mult. Faimosul sistem de sănătate cubanez se va privatiza și el: spitalele vor fi modernizate și echipate cu cea mai recentă tehnologie. Vor apărea școli private la tot pasul – de la grădiniță la universitate, oricine va avea acces la educație de calitate, căci fiecare va avea numai de cîștigat de pe urma transferului întregii economii de la stat la privat.

Celălalt scenariu e de coșmar. Un coșmar prin care au trecut multe foste state comuniste în primul deceniu de după prăbușirea URSS. Privatizarea pe repede-înainte, în contextul unui stat falimentar. În acest scenariu, „Cuba libre” e doar un slogan. După decenii de comunism, cîțiva tovarăși întreprinzători își iau destinul în propriile mîini și privatizează mica întreprindere de stat la care pînă nu demult erau angajați. Cu participarea angajaților, care acceptă să lucreze o vreme fără salariu în schimbul promisiunii de a primi bani mai mulți odată ce afacerea e pusă pe picioare. Doar că optimismul inițial nu se va confirma. Mulți întreprinzători lipsiți de educație economică și mai ales de mijloace nu vor reuși să-și susțină afacerea și vor lăsa în urmă întreprinderi falimentare și șomeri. Și în visul acesta apar miliardarii americani, oligarhii ruși și firmele-de-stat-dar-private made in China, doar că, de data asta, nu generează bunăstare: se bat pentru a cumpăra cît mai repede, cît mai mult, cît mai ieftin tot ce are statul de vînzare, plătind cuvenita șpagă la autorități și, în încercarea de a obține un profit economic sau politic, vor încălca principii elementare ale liberalismului. Prețurile locuirii vor crește vertiginos odată cu investițiile imobiliare. Apoi, prin gentrificare, mii de oameni de condiție medie se vor trezi săraci: nu-și vor mai permite să locuiască în anumite cartiere și vor migra către periferia orașului și a societății. Cuba va rămîne un stat dependent de capitalul străin. Va deveni o destinație turistică populară. Dar nu neapărat mai înstărită: cubanezii neinstruiți vor deservi, pe bani puțini, turiști bogați și nu vor avea parte de servicii sociale, de sănătate și de educație mai bune pentru că prea puțini din banii celor aflați doar în trecere prin Cuba vor intra în conturile statului pentru a susține toate aceste servicii. Refugiul, pentru mulți, va fi în mediul rural, acolo unde micile ferme vor asigura subzistența, nu și bunăstarea. Puțini, poate, vor reuși să construiască afaceri de succes cu angajați fericiți. Dar, pentru marea majoritate a cetățenilor, pentru angajații de rînd, pentru oamenii obișnuiți, nu prea contează dacă-i faliment de stat sau faliment privat: sărăcia are același gust.

Calea pe care a ales-o Guvernul de la Havana e firească: e clar că singura soluție e normalizarea relațiilor internaționale și liberalizarea economiei. Doar că nu orice e de vînzare. Și nu pe oricît. Întrebarea care se pune acum e cît costă Cuba libre.