Cît ai zice peştin…

Au mari şanse să se păstreze în uz expresiile opace, fără motivaţie aparentă, ba chiar destul de absurde, tocmai pentru că lipsa unei explicaţii banale le poate feri de uzură, conservîndu-le mai multă vreme expresivitatea şi umorul. Formula popular-colocvială

, prin care se caracterizează rapiditatea unei acţiuni, e cunoscută de toată lumea; are, de altfel, o structură trohaică uşor de memorat. Utilizările actuale o marchează uneori suplimentar prin rimă (

cît ai zice

!“,

), prin rimă şi asocieri lexicale („

cît ai zice

!“,

) sau doar prin asocieri şi jocuri de cuvinte, adesea destul de forţate („Fă-ţi drum

la Acvariul din Constanţa!“

; „Cherhanale pline,

“,

). 

Foarte răspîndită este şi perplexitatea vorbitorilor faţă de lipsa de justificare raţională a expresiei. De ce a fost ales ca exemplu şi emblemă a scurtimii şi a eficienţei tocmai cuvîntul peşte, între atîtea altele? De ce nu unul mai scurt sau mai uşor de pronunţat? O explicaţie a originii expresiei a oferit profesorul Stelian Dumistrăcel, în cartea sa

(ed. a II-a, 2001): pornind de la o schemă cognitivă bine reprezentată în limbă, ilustrată de mai multe expresii care subliniază diferenţa dintre

şi

(„Uşor de zis, greu de făcut“). Esenţial n-ar fi aşadar atît cuvîntul

, cît contrastul dintre a rosti un cuvînt şi a-i produce referentul, conţinutul real. Autorul presupune că formula concretă ar fi apărut în mediul pescarilor, ca prim termen al unei expresii care exprima uşurinţa de a vorbi despre prinderea peştelui, în raport cu dificultatea de a-l prinde.

Fără a contrazice această ipoteză – care pune foarte bine în lumină prezenţa temei „metalingvistice“ în limbajul popular –, ne putem gîndi şi la alte posibile explicaţii – de exemplu, la apariţia în context a termenului peşte printr-o simplă glumă, printr-o „deraiere lexicală“ care să fi substituit vreun alt cuvînt. 

Cred că ar mai putea intra în discuţie, pentru lămurirea originii expresiei, un alt element: forma

, variantă a adverbului

, păstrat în limba actuală mai ales cu valoare adjectivală, în formula

, mai ales în construcţie cu verbe ca

etc., are sensul „în numerar, cu plata pe loc“ (DEX), fiind mai vechiul echivalent al anglicismului modern

. Cuvîntul e atestat din secolul al XVIII-lea şi devenise foarte frecvent în secolul al XIX-lea; dicţionarele noastre istorice îl ilustrează prin citate din Anton Pann („Bem şi mîncăm… Pe parale

date“), din teatrul lui Alecsandri („Plăteşti

îndată? ori te pun la butuc“) etc. E un turcism, care a fost discutat de Lazăr Şăineanu în

(1900) şi, mai recent, de Emil Suciu

2010): sursa este cuvîntul turcesc

(„în avans“), care apare şi în sintagma

În română, adverbul

a circulat în mai multe variante:

(

– DLR, Litera P) – şi a avut şi un sens ieşit astăzi din uz: „îndată, imediat, numaidecît“. Şăineanu considera că înţelesurile „în numerar“ şi „imediat“ provin din surse diferite care s-ar fi confundat, dar este posibilă şi presupunerea unei simple evoluţii semantice. Sensul „imediat“ este înregistrat în multe texte din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea; „Apoplexia… izbeşte pe om tocmai în creierii capului şi

or moare omul, sau i se strîmbează gura“ (Iordache Golescu, citat în DLR); „Pizmăreţul peşin crapă cînd te vede în slavă“ (Iuliu Zanne,

, vol. VIII). Forma peştin apare des la Iordache Golescu, în proverbe reluate în volumele lui Zanne (I, II, V) cu formele lor specific munteneşti: „Mamă, văzui ismene pă gard şî

purcesei grea“ („să zice pentru cele desfrînate“); „Cine dă cuvînt nu ia, de falangă peştin ia“ („adică pă cei neînţelegători cu pedeapsa îi putem înţelepţi“); „Băşica vîntul său cum şi l-a luat,

a şi răsuflat“ („să zice pentru cei ce nu pot păstra multă vreme cele de taină“); „Cum zboară,

auzi: Cra!“ („să zice pentru cei ce cum învaţă oarece să socotesc dă filosofi…“). 

În dicţionarul lui Scriban (1939),

cu sensul „imediat“ este considerat un muntenism şi e exemplificat prin construcţia

Desigur, e posibil ca expresia care conţine cuvîntul peşte să fi fost mai veche şi chiar ea să fi influenţat transformarea lui

în

. Mai firească şi mai potrivită cu variaţiile şi schimbările tipice din limbă mi se pare însă evoluţia inversă, bazată pe posibilitatea ca în vorbirea colocvială să fi existat mai întîi formula

sau

, cu un sens perfect motivat, uşor parafrazabil: „cît ai zice «imediat!»“ sau „cît ai zice «acuşica!»“. De la această expresie (pe care, din păcate, n-am găsit-o atestată nicăieri!) se putea ajunge, prin simplă confuzie, ca urmare a neînţelegerii variantei

, sau prin joc de cuvinte cu intenţie glumeaţă, la

Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice