Cioace

Publicat în Dilema Veche nr. 612 din 5-11 noiembrie 2015
Cioace jpeg

Cuvîntul popular cioacă este înregistrat cu mai multe sensuri concrete în dicţionarele noastre; de exemplu, în dicţionarul academic al lui Puşcariu (DA, Litera C, 1940) apar explicaţiile „deal“, „cîrlig“, „capăt al unei piese de lemn de la fierăstrău“, „tîrnăcop“, „unealtă de scobit“, „lingură“, „butuc“. În DEX a fost reţinut doar un sens dintre cele aparţinînd terminologiei meşteşugurilor tradiţionale: „fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de ţesut, fixate pe stîlpii din mijloc şi pe care se sprijină vatalele“. Toate aceste înţelesuri regionale, necunoscute majorităţii vorbitorilor, nu prea pot explica sensul curent, colocvial-argotic, al cuvîntului: „balivernă“ (DEX), „lucru neserios, şmecherie, glumă“, „minciună“, actualizat mai ales în expresiile a se ţine de cioace şi a se lăsa de cioace. Exemplele ac­tua­le sînt numeroase: „de la cioace livreşti la cioace cinefile“ (agenda.liternet.ro); „E la zdup, dar se ţine de cioace despre traiul de la Colibaşi“ (libertatea.ro); „Lasă-te de cioace! am schimbat eu tonul“ (Traian Tandin, Jurnalul unui poliţist, 2004). Există şi expresia a sta la cioace („Ajung în farmacie, farmacistele stăteau la cioace“, adibot.ro), cuvîntul putînd astfel ajunge să capete şi sensul „stat de vorbă“: „Cînd era cald afară, oamenii n-o tăiau direct acasă, mai întîrziau la o cioacă în fundul curţii“ (Dan Lungu, Băieţi de gaşcă, 2005). Utilizările cuvîntului sînt şi mai derutante în cazurile în care cioacă este o variantă de la ceucă „stăncuţă“ sau se confundă cu unele dintre sensurile lui cioc.

Nici etimologia cuvîntului nu este sigură; multe dicţionare au preferat explicaţia prin onomatopee („sunetul produs de o lovitură seacă“, DA), considerîndu-l deci o „creaţie expresivă“, eventual legată de cioc. În recentul Dicţionar etimologic al limbii române (DELR), volumul al doilea, partea I (ca-cizmă) (2015), sensurile diferite ale cuvîntului sînt explicate atît prin onomatopee, cît şi prin apropierea de ciucă sau ciocan; pentru sensul „butuc, buturugă“ se preferă tratarea separată, ca omonim, a unui „termen preroman intrat în latina populară“.

Există o utilizare a cuvîntului care ar putea sta la baza sensului familiar-argotic. Cioaca era denumirea unuia dintre jocurile cu arşice, extrem de populare în societatea românească din secolele trecute. Fiind un set de jocuri atestat din antichitate (gr. astragaloi, lat. talus) şi răspîndit în toată Europa, a trezit interesul specialiştilor; a fost obiectul articolului lui Theodor Capidan, „Le jeu aux osselets chez les Rou­mains, les Slaves et les Albanais“, publicat în Revue des Études Balkaniques, I (1934).

Jocul de arşice – folosind ca piese oase cu o formă specifică de la articulaţia oilor – „oscioarele de la încheieturile picioarelor de dinapoi ale mieilor curăţite (uneori vopsite)“, DA – a fost menţionat de către Nicolae Filimon („băieţii azvîrleau cu mingea şi cu arşicele“), Ion Ghica („averea noastră în arşice se suia într-o vreme pînă la două mii“), Vasile Alecsandri („rivalul meu în giocul de arşice“) şi descris de către Petre Ispirescu, în Jucării şi jocuri de copii (1885). Lazăr Şăineanu observa că denumirea şi mare parte din terminologia jocului erau împrumutate din turcă; Hasdeu, în Etymologicum Magnum Romaniae, presupunea că jocul era mai vechi la noi, dar fusese „actualizat“ prin turcă.

În Jocuri de copii, II (1907), Tudor Pamfile descrie în detaliu variantele şi piesele jocului; prima variantă este cea denumită cioaca (p. 44), începutul fiind următorul: „Numărul doi strigă: – Dă-mi cioaca. Numărul 1 zvîrle ichiul […] său în direcţia jocului“ (ichiul fiind piesa principală, arşicul mai greu). Evident, nu ştim de ce jocului i se spunea cioaca, dacă nu cumva sensul „păcăleală“ exista deja. Dacă denumirea avea legătură cu ciocnirea arşicelor (aşa cum presupune Dicţionarul etimologic), e foarte posibil ca sensul familiar-argotic să se fi dezvoltat ulterior, pornind fie de la ideea de joc în sine, fie de la unele practici specifice (de înşelare) ale jocului.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

negocieri abu dhabi jpg
La Abu Dhabi au început negocieri tripartite între Ucraina, SUA și Rusia. Prima zi a discuțiilor este dedicată garanțiilor de securitate pentru Ucraina și unei posibile reconfigurări a arhitecturii de securitate a Europei
Delegațiile Ucrainei, Statelor Unite și Rusiei au început la Abu Dhabi negocieri directe, primele cu mediatori americani din februarie, când procesul a fost oprit din cauza războiului din Iran. Discuțiile se desfășoară pe 10 și 11 noiembrie.
Bagaje cală
Ryanair schimbă regulile pentru bagajele de cală începând de astăzi. Pasagerii trebuie să ajungă mai devreme la aeroport
Ryanair modifică programul de închidere a ghișeelor pentru predarea bagajelor de cală în toate aeroporturile în care operează. Pasagerii vor avea la dispoziție mai puțin timp pentru a-și preda bagajele înainte de plecare.
Dana Săvuică și fiica sa jpg
Cu ce se ocupă fiica Danei Săvuică și unde lucrează în prezent. A ales o meserie la care mama ei nu se aștepta: „Pentru mine a fost un șoc”
Julie Stanciu, fiica Danei Săvuică, a ales un drum profesional diferit de cel pe care mama sa îl anticipase. Deși vedeta își imagina că tânăra va urma o carieră artistică, datorită talentului său muzical, aceasta a fost atrasă de diplomație.
Russell Brand, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Katy Perry era în încăpere când Russell Brand a abuzat sexual pe cineva? Cântăreața se pregătește să spună adevărul despre mariajul lor „întunecat”
Dezvăluiri surprinzătoare au fost făcute odată cu demararea procesului actorului Russell Brand! Katy Perry a fost în încăpere în timpul unuia dintre abuzuri sexuale comise de fostul ei soț?
Attila Korodi jpg
Un primar UDMR susține că reforma administrativ-teritorială a PSD este o „otravă aruncată pe masa societății”
Attila Korodi (UDMR), primarul din Miercurea-Ciuc, critică proiectul PSD privind reorganizarea administrativ-teritorială, pe care îl numește „otravă aruncată pe masa societății”, și avertizează că majoritatea comunităților maghiare vor avea de suferit.
Judecatorul Curtii Constitutionale Cristian Deliorga FOTO Mediafax
Poate fi sancționat Cristian Deliorga pentru deplasările cu avioane private către Mykonos și Nisa? Regulile de conduită care se aplică judecătorilor CCR
Comisia parlamentară „Mykonos-Nordis” ar urma să verifice dacă există lacune legislative sau instituționale privind finanțarea călătoriilor, declararea beneficiilor, prevenirea conflictelor de interese și respectarea obligațiilor de integritate.
Captură de ecran 2026 11 09 183151 png
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
România și Ucraina ar putea produce împreună drone, în cadrul unui proiect finanțat prin programul european SAFE, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro. Parteneriatul ar putea aduce industriei românești de apărare acces la tehnologii dezvoltate și testate pe frontul din Ucraina.
image png
ramona gabor instagram jpg
Ramona Gabor, surpriză romantică în Dubai! A primit un buchet uriaș de trandafiri roșii. Are vedeta un nou iubit?
Ramona Gabor ar putea avea parte de o nouă poveste de dragoste! Sora Monicăi Gabor a primit o surpriză romantică în Dubai, unde locuiește de mai mulți ani. Vedeta a fost răsfățată cu un buchet impresionant de trandafiri roșii, pe care l-a arătat și urmăritorilor din mediul online.