Cine sapă la temelia pilonului II

Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat. Mai întîi, au plecat de la motive tehnice, precum Liviu Voinea care, în cartea Sfîrșitul economiei iluziei, apărută în anul 2009, critica proaspătul pe atunci creat sistem de pensii private: „Scopul reformei pensiilor de a crește protecția împotriva riscului de sărăcie la pensionare este nobil, dar modul în care a fost implementată, în România cel puțin, este o rețetă sigură spre dezastru. Din perspectiva reformei realizate deja, cel mai mare risc ține de pilonul II” (pag. 123).

Desigur, acesta era argumentul teoretic al așa-zisului tehnocrat, dar lucrurile au mers mai departe cînd politicienii au trecut la fapte. Încercările de a submina pilonul II au fost numeroase și constante. Mai „soft” sau mai „hard”, guvernele care s-au succedat în ultimii șapte ani au avut în mod constant cîte o idee prin care au încercat să slăbească pilonul II de pensii. 

Politicienii nu au îndrăznit să naționalizeze la modul propriu pilonul II (adică să mute sumele acumulate la sistemul public de pensii), deși au fost vehiculate astfel de idei. În schimb, au impus o cotă exagerată de capital, încît unii administratori și-au pus problema să renunțe la afacerea din România. Apoi, a apărut o prevedere legislativă care le permitea contributorilor la pilonul II să renunțe să mai plătească în contul pensiei administrate privat. Rezultatul a fost ridicol pentru cei care au gîndit acest nou atac la pilonul II, pentru că numărul celor care au optat pentru a-și opri contribuțiile a fost practic nesemnificativ. A fost și un mesaj foarte clar că publicul apreciază pilonul II și nu vrea să renunțe la transferul contribuțiilor către administratorii acestui sistem. 

Ideile nocive legate de pilonul II au continuat. Un motiv de dezbatere a fost, de exemplu, tema referitoare la posibilitatea contribuabililor de a-și retrage toți banii în bloc la momentul ieșirii la pensie. Desigur, putea fi o opțiune de luat în calcul, dar care era departe de logica sistemului de a fi un pilon de plată pentru pensii. O plată lunară efectuată de administratori, pînă la consumul integral al sumei acumulate, este mult mai logică pentru un sistem de pensii. 

De fapt, politicienii supărați pe pilonul II și-au văzut măcar parțial visul cu ochii. Adică legislația care a acordat facilități fiscale la plata salariilor în domenii considerate strategice, precum construcțiile, agricultura și industria alimentară, a prevăzut și eliminarea plății contribuției pentru pensiile administrate privat. Pretextul acestei decizii a fost că dacă angajatul era scutit de la plata contribuției pentru sistemul public de pensii, atunci este normal să nu plătească nici suma care ar fi trebuit transferată către pilonul II. În felul acesta, un număr de cîteva sute de mii de angajați nu au beneficiat, cîțiva ani, de acumularea unor sume în conturile lor de la sistemul de pensii administrat privat. 

A fost o decizie greșită a statului român. Dacă în ceea ce privește contribuția la pilonul I statul putea să o suspende, pentru că sistemul beneficiază de subvenții de la buget și funcționează pe principiul „banii strînși de la salariați astăzi sînt cheltuiți tot astăzi cu actualii pensionari”, contribuția la pilonul II se acumulează în conturi individuale. Prin decizia statului ca angajații din anumite sectoare economice să nu mai contribuie la pilonul II, sute de mii de salariați au fost văduviți de economisirea unor sume de bani în conturile de pensie administrate privat. 

Mai rău este că statul, prin această decizie, transmite și un mesaj greșit. Încurajează încasarea unui salariu mai mare în acest moment în detrimentul economisirii unei sume mici, dar în mod constant, pe parcursul mai multor ani.

Practic, statul român a acționat exact invers față de recomandările specialiștilor în finanțe. A „tăiat” exact sumele care pentru sute de mii de oameni ar fi însemnat bani economisiți. Este o mare trădare a interesului public și a educației financiare pe care ar trebui să o aibă cetățenii. Statul român descurajează economisirea și încurajează consumul crescînd salariile, iar politicienii fac acest lucru dintr-un singur motiv, electoral. 

Asaltul continuă sub diverse forme. Angajații din construcții, agricultură sau industria alimentară sînt puși acum să opteze pentru a contribui sau nu la pilonul II. „Mici greșeli” de legislație prevăd din nou impozite mai mari pentru plata pensiilor din pilonul II, dar Guvernul promite că le va clarifica și modifica.

Dorința de a submina pilonul II vine mai degrabă din neîncrederea statului în sectorul privat. Din diverse motive, politice sau economice, guvernele au fost foarte rar complet deschise către investitorii privați. Companiile private au fost bune să plătească taxe, impozite și contribuții către bugetul de stat, dar atît. Nu a existat niciodată un parteneriat sincer între stat și sectorul privat. 

Să ne întoarcem la cartea dlui Liviu Voinea. În anul 2008, Voinea scria: „Experiența altor țări și bunul-simț economic ar trebui să ne învețe că, în absența unor garanții reale de protecție a intereselor contributorilor, pilonul II va ajunge cel mai mare jaf din economia României”. (pag. 126). Au trecut 15 ani de la această previziune și situația este în felul următor: pilonul II a acumulat 117 miliarde de lei, din care trei sferturi reprezintă contribuțiile virate în sistem și un sfert, peste 30 miliarde de lei, înseamnă cîștigul net adus de administratori: sistemul are 8,1 milioane de participanți; fondurile private au plătit 1,7 miliarde de lei către 130.000 de beneficiari, iar anul acesta plățile vor ajunge la două miliarde de lei; rentabilitatea anualizată de la începutul sistemului pînă în prezent a fost de 7,55%, mai mult decît media ratei inflației care a fost de 4,35%. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent, la o conferință organizată cu ocazia aniversării a 15 de ani de la înființarea pensiilor private: „Fondurile de pensii private sînt cel mai important actor din sectorul financiar după bănci, reprezentînd al doilea cel mai important activ financiar al populației, după depozitele bancare”. Fără comentarii. 

Constantin Rudnițchi este analist economic.