Cinci milioane de noi români?

Publicat în Dilema Veche nr. 191 din 8 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În două rînduri, săptămîna trecută, şeful statului s-a făcut avocatul acordării cetăţeniei române pentru moldoveni: a vorbit mai întîi în finalul şedinţei CSAT, cînd a cerut "simplificarea la maximum" a procedurii; a recidivat cîteva zile mai tîrziu într-un interviu acordat lui Paul Grigoriu, cînd a spus că unul dintre obiectivele sale este "de a convinge Guvernul să relaxeze la maximum acordarea cetăţeniei pentru cetăţenii Republicii Moldova". Interesul şefului statului pentru ţara vecină nu este unul recent. Dacă ne amintim, prima vizită făcută de Traian Băsescu în calitate de preşedinte al României a fost în Republica Moldova, în ianuarie 2005. De asemenea, primul oraş vizitat după aderarea României la Uniunea Europeană a fost tot Chişinăul. De fiecare dată, întîlnirea cu omologul său, Vladimir Voronin, s-a desfăşurat în condiţii bune (ba chiar, după prima vizită, preşedintele moldovean i-a trimis şi cîteva mii de sticle de vin preşedintelui român, gest pe care nu l-a făcut a doua oară). Atmosfera amicală durează însă numai pe perioada vizitei, deoarece, imediat ce Traian Băsescu pleacă de la Chişinău, autorităţile de peste Prut încep să arunce cu săgeţi verbale, acuzînd Bucureştiul de "imperialism", "tendinţe colonialiste" sau "ingerinţă în afacerile interne". Preşedintele Voronin nu ratează nici o ocazie de a denunţa aparente acţiuni ostile din partea românilor, unele gesturi frizînd chiar ridicolul, cum ar fi convocarea ambasadorului român la Chişinău, după o declaraţie critică la adresa Guvernului făcută de... actorul Ion Caramitru. Odată cu intrarea în UE, România a impus vize de călătorie moldovenilor. Coşmarul cotidian de la consulatul României la Chişinău este arhicunoscut. Autorităţile din Moldova refuză deschiderea altor consulate (deşi îşi dăduseră iniţial acordul) şi hărţuiesc administraţia română cu acuzaţii privind corupţia de la Consulatul român. Probabil că niciodată, după 1989, relaţia dintre Bucureşti şi Chişinău nu a fost mai proastă. Acesta este momentul în care şeful statului invită Guvernul să deschidă larg porţile cetăţeniei pentru moldoveni. Are el vreo şansă să fie auzit? Puţin probabil. Ministrul de Externe şi-a exprimat deja rezerve faţă de această idee: or, pentru ca propunerea să se poată transforma vreodată în lege, ar trebui să existe puncte de vedere comune la Palatul Cotroceni şi la Palatul Victoria. Surse din Comisia Europeană au declarat apoi pentru RFI că Bruxelles-ul este îngrijorat de soluţia propusă de preşedintele român: Europa s-ar trezi dintr-o dată cu 5 milioane de noi cetăţeni, ba chiar şi cu mai mulţi, dacă Moldova - de ce nu? - se apucă să dea şi cetăţenie moldovenească unor cetăţeni ruşi sau ucraineni, care, la rîndul lor, vor cere cetăţenie română: situaţia ar deveni absurdă. În interviul de la Radio România Actualităţi, şeful statului invoca motive morale, politice şi demografice în justificarea demersului său: România are nevoie de forţă de muncă străină şi e mai bine ca această forţă de muncă să vină din Moldova, decît din ţări asiatice sau africane. Lucid, Traian Băsescu a spus însă şi că moldovenii, odată obţinută cetăţenia, nu se opresc în România, ci se duc în Italia şi Spania. Acordarea cetăţeniei nu rezolvă deci carenţele demografice ale României (dincolo de faptul că e discutabilă acordarea cetăţeniei - gest cu o importantă conotaţie simbolică - pentru rezolvarea crizei forţei de muncă). Declaraţiile lui Traian Băsescu sînt primite cu indiferenţă la Bucureşti, cu răceală la Bruxelles şi cu ostilitate la Chişinău, care are din nou ocazia să denunţe "agresiunea" românească. Altfel spus, în loc să rezolve o problemă, creează altele. Dacă Bucureştiul vrea să rezolve, măcar parţial, problema forţei de muncă, nu are decît să amelioreze eliberarea permiselor de muncă pentru cetăţenii moldoveni, care astăzi au de înfruntat obstacole kafkiene pentru a putea să lucreze în România. Un moldovean care a făcut şcoala şi universitatea în România nu numai că nu poate deveni român, dar, în cele mai multe cazuri, nici nu poate fi angajat! Pînă la cetăţenie, România ar trebui să se gîndească la astfel de gesturi, mai puţin simbolice, mai puţin vizibile, dar, probabil, mai utile. P.S. În interviul de la Radio România Actualităţi, şeful statului a vorbit despre "morsele competente care scriu că România supără Bruxelles-ul". Surprinzătoare în vocabularul unui preşedinte, expresia "morse competente" a mai fost folosită de Traian Băsescu într-un discurs de acum cîteva luni şi am regăsit-o şi într-un articol dilematic al lui Sever Voinescu. Nu ştiu cine are paternitatea formulei şi mă întreb la ce (cine) se referă...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

400 de studenţi veniţi în SUA prin programul de vize J-1 au protestat după ce au fost exploataţi de compania Hershey, cel mai mare producători de produse de ciocolată din SUA
Statele Unite au revocat peste 175.000 de vize de la începutul noului mandat al lui Trump
Departamentul de Stat al SUA a anunțat că a revocat peste 175.000 de vize acordate cetățenilor străini de la începutul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump.
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Câți bani ne trebuie pentru a fi fericiți. România, în topul mondial al „prețului fericirii”
Românii câștigă mult mai puțin decât occidentalii, consumul scade, iar puterea de cumpărare este din nou sub presiune. Cu toate acestea, România ajunge pe locul 10 într-un clasament mondial care măsoară cât de aproape este salariul mediu de venitul asociat unui nivel maxim al bunăstării.
kylie jenner rochie roz zi nastere instagram jpg
Kylie Jenner, petrecere roz de ziua ei! A avut trei torturi
Kylie Jenner (29 de ani) și-a sărbătorit ziua de naștere cu o petrecere roz cu tematică pisicească, organizată vineri în locuința sa din Los Angeles.
Captură de ecran 2026 08 09 180249 png
Kievul duce războiul acasă la ruși. Cum încearcă Ucraina să forțeze Moscova să accepte încetarea focului
Ucraina și-a schimbat în ultimele luni strategia de război și încearcă să mute o parte tot mai importantă a confruntării pe teritoriul Federației Ruse. Loviturile asupra rafinăriilor, depozitelor, infrastructurii militare și liniilor logistice au devenit tot mai frecvente și mai îndepărtate.
nicusor dan și dragos pislaru jpg
Nicușor Dan forțează un compromis pe salarizarea bugetarilor. „Nu știu dacă am mai avut vreodată, post-decembrist, o asemenea combinație”
Nicușor Dan i-a convocat marți, 11 august pe liderii PSD, PNL, USR și UDMR, într-o nouă încercare de a debloca Legea salarizării unitare. România mai are doar câteva săptămâni pentru a adopta și promulga reforma, condiție obligatorie pentru a accesarea a 770 milioane de euro din PNRR.
image png
Perseidele fac spectacol pe cer în noaptea de 12 spre 13 august. Ce sunt, de fapt, „stelele căzătoare”
Ploaia de meteori Perseide revine în vara anului 2026 cu un spectacol ceresc memorabil. Află ce sunt Perseidele, cum se formează dârele luminoase, în ce noapte este atins punctul maxim de intensitate și care sunt cele mai bune trucuri pentru a le fotografia cu telefonul mobil.
image png
Cum păstrezi roșiile și ardeii proaspeți mai mult timp. Trucuri simple care previn mucegăirea și alterarea
Roșiile și ardeii sunt nelipsiți din bucătărie în timpul verii, însă căldura și umiditatea îi pot face să se strice repede. Dacă ai cumpărat o cantitate mai mare de legume sau ai o recoltă bogată din grădină, câteva reguli simple de depozitare te pot ajuta să le păstrezi mai multe zile.
759059044 4336622056652063 5551201964273689450 n jpg
Cum verifici un apartament într-un bloc vechi înainte să-l cumperi
Termenul până la care primăriile trebuiau să evalueze toate blocurile de locuințe din România a expirat la 1 iunie 2026, fără ca obligația să fie respectată. În același timp, noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor schimbă regulile pentru proprietari.
mathiola in ferma ionut stanciu   foto fb ion paunel jpg
Florarii pot accesa pentru prima dată bani europeni. „Noi suntem copilul orfan al agriculturii românești”
Producătorii de flori au ocazia, pentru prima dată, să-și dezvolte ferma cu bani europeni, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale publicând ghidul pentru accesarea unui sprijin de până la 100.000 euro. „Suma totală alocată este infimă”, spun în replică producătorii.