Cianuri şi cutremure – cine ce ar trebui să ştie?

Pentru mine, nota dominantă a manifestaţiilor împotriva exploatării gazelor de şist este ignoranţa. De fapt, agitaţiunea întreagă se petrece într-o ceaţă informaţională cuprinzătoare. Cam aceeaşi părere o am şi despre manifestaţiile „Salvăm Roşia Montană“. Observ atent toate vorbele şi acţiunile actorilor implicaţi (demonstranţi, Guvern, companii), dar şi neliniştile spectatorilor, şi am ajuns la concluzia că nici cei mai vehemenţi protestatari, dar nici prim-ministrul ori vreun alt ministru nu ştiu bine ce e „fracturare hidraulică“, după cum nu ştiu bine nici ce e „extracţia cu cianuri“. Oricum, amîndouă sună groaznic! Deduc că protestatarii îşi imaginează că fracturarea hidraulică e un fel de rupere a pămîntului, urmată de ţîşniri la suprafaţă ale unor elemente letale (bulbuci maronii, spume roşietice, gaze exterminatoare şi/sau explozive), cutremure şi scufundări ale reliefului, ca în filmele gen Matrix. La fel, înţeleg că protestatarii cred că lacul de cianuri este un fel de groapă în care fierb cianurile zi şi noapte, eliberînd otrăvuri în atmosferă, inundînd, din cînd în cînd, satele şi peisajele (alfel, cam helvete) din jurul Roşiei, arzînd – cu eficienţa unui fel de acid – tot ce-i viaţă pe suprafeţe mari. Sigur că, în faţa acestei perspective, protestezi. Dar dacă nu e aşa? Sigur că, pe de altă parte, noua replică a guvernanţilor („Dacă vreţi, nu mai exploatăm nimic şi vom trăi într-o grădină botanică“) e enervantă. România este o grădină botanică? Este cea mai murdară ţară din Europa, domnule Dragnea (că pe el l-am auzit ultimul cu replica asta)! Sub straturile-i seculare de jeg, prostie şi hoţie, România e departe de a fi o splendoare helvetă de care vrea să se atingă sfredelul capitalistului rapace. Aşadar, opţiunea nu e între „grădină botanică“ şi „prosperitate naţională“, pentru că nu le avem şi nu le vom avea pe nici una, indiferent de decizia finală în cazurile Roşia şi gaze de şist! Acest fel, guvernamental, de a pune problema provoacă huiduieli. Doar că, reamintesc, în aceste curioase manifestaţii nu prea se strigă ceva despre premier. Manifestaţiile sînt direct împotriva companiilor – Guvernul, par a crede cei mai mulţi manifestanţi, nu e de dat jos, e de păstrat. În fine, treaba lor.

Nu sînt nici eu expert în cele ale pămîntului, dar am făcut efortul să aflu cîte ceva. Aşa am aflat şi despre riscuri, şi despre beneficii, dar mi se pare prea puţin ca să am o convingere. Am aflat, însă, cu certitudine, că ceea ce am descris eu mai sus ca fiind imaginarul protestarilor nu este deloc adevărat. Nici fracturarea hidraulică, nici exploatarea cu cianuri nu sînt ceea ce protestatarii cred/spun/vor să ne convingă că sînt. Dar nu ce cred eu sau ştiu eu e relevant aici. Important pentru noi, în speţă, este să ştim cine ar trebui să ştie tot adevărul despre impactul asupra mediului şi despre impactul asupra economiei. Cine ar trebui să ştie absolut tot ce se poate şti despre operaţiunile de extracţie, dar şi despre situaţia energetică a României? Cine? Ca unul care a vrut să afle, pot să vă spun că am găsit tone de materiale, toate emanînd de la experţi, universităţi, academii, care spun lucruri contradictorii. Unii zic că nu e nici un pericol, alţii – că e catastrofă garantată. Eu nu-i cred nici pe unii, nici pe ceilalţi, pentru că, în general, nu cred pe cei de la extreme şi nici pe cei care livrează adevăruri pure.

Aşadar, cine trebuie să ştie? Nu cred că localnicii trebuie să ştie detaliile tehnice ale operaţiunilor geologice şi să fie capabili să cuantifice avantaje şi dezavantaje. Cred că tendinţa – confirmată de Parlamentul European, din cîte înţeleg – de a da poporului direct decizia pentru asemenea operaţiuni este o imensă eroare. Rar am auzit o propunere legislativă mai populistă (peste opt luni, europarlamentarii au alegeri şi scarpină sub guşă poporul, aşa cum face cel mai neaoş politician)! Ideea că poporul – cel mai manipulabil corp de vieţuitoare, notoriu vinovat de atîtea dezastre istorice în care singur s-a vîrît şi pe care singur şi le-a pus la cale – cîntăreşte bine asemenea lucruri e o utopie. Îi privesc la televizor pe locuitorii din Pungeşti. Unii văd în ei sfinţi civici. Alţii văd în ei răzeşii lui Ştefan cel Mare din cărţile de şcoală primară. Eu văd produsul postcomunismului românesc. Săraci, fără educaţie (vorbesc despre sistemul de educaţie, nu despre cei şapte ani de-acasă, asupra cărora nu am nici o informaţie să mă pronunţ), fragili şi vulnerabili, uşor de dus încoace şi-ncolo, masa perfectă de manevră pentru politicianul local. Poate mă înşel. Dar eu asta văd. Aşadar, cum să ştie aceşti oameni ce înseamnă exploatarea gazelor de şist? Vine unul şi le spune ceva – le vinde o spaimă. Gata, aia e! În orice democraţie, există un corp administrativ care trebuie să aibă toate cunoştinţele despre asemenea lucruri şi responsabilitatea deciziei. El se numeşte Guvern. Oamenii pot fi de acord sau nu. Pot cere socoteală. Atunci, Guvernul e obligat să explice tot. Oamenii pot să-l sancţioneze. În multe feluri: de la vot, la acţiuni în justiţie. Dar nu cereţi acelor oameni să ştie ce votează într-un referendum local despre gazele de şist, pentru că sînteţi ipocriţi şi manipulatori, exact ca cei pe care îi acuzaţi că manipulează Guvernul. În fond, ce e mai grav: să corupi Guvernul sau să corupi poporul?

Şi mai am un cuvînt de spus despre implicarea Bisericii. Înţeleg că clerul local este foarte activ şi radical în a se opune exploatării gazelor de şist. Sigur că nu poţi să nu fii un pic stupefiat cînd vezi preoţi renumiţi pentru pasivitate devenind ecologişti militanţi. De fapt, să nu ne ascundem după degete, altceva e la mijloc: aceşti preoţi urăsc America şi tot ce reprezintă ea, urăsc Occidentul în general, capitalismul în special. Şi dacă cineva abil a ştiut să mîngîie această ură, a putut alinia armata în sutană. Sigur că e puţin comic să vezi preoţimea pe aceeaşi baricadă cu cei care, altfel, îi detestă. Căci trupeţii gen Remus Cernea, alături de care preoţii obţin victorii împotriva capitaliştilor exploatatori, sînt exact militanţii civici care lovesc din greu Biserica. Iată-i pe baricadă, umăr la umăr. Am auzit şi eu despre interesele foarte măsurabile în bani ale Bisericii, în privinţa terenurilor în care se vor căuta gaze de şist, din zona Bîrladului. Nu ştiu dacă e aşa ori ba. Dar o vorbă a lui Eugène Ionesco, din Antidoturi, mi-a venit în minte zilele astea: „Biserica a făcut totul pentru ca omul să se rătăcească în istorie.“