Chilotul. A se spăla în public

Chiloţii. 60 de centimetri pătraţi de înţeles. De sens. De... conţinut. În chiloţi e tot ce are neamul românesc mai scump. Ei ne apără de rele, de gînduri strîmbe şi nelalocul lor, de toate opintirile străinilor, care ne vor stricaţi, ca ei. Chiloţii sînt motivul pentru care sîntem aici, de 2000 de ani, aşa cum ne vedeţi. Ne vedeţi bine, da? Să-i dăm jos? Aoleu, nu! Ce, e zi de baie? Hai că m-am dus cam departe la faza cu baia. Chiloţii sînt şi trebuie să fie o pavăză pentru orice om responsabil. Am desfiinţat poate graniţele cu Europa, însă graniţa dintre trup şi mediu trebuie să rămînă. E subţire, de bumbac, poate tetra. Dar e a noastră. Chiar dacă românul e frate cu codrul, între el şi copac, luminiş, zăvoi, trebuie să rămînă cumva, stabil şi statornic, bumbacul. "Pe lîngă plopii fără soţ / fără chiloţi / adesea am trecut..." Cine mai ştie versiunea asta a nemuritoarei poezii a lui Eminescu? Zău, nici nu ştiu unde să găsesc locuri mai comune, cuvinte mai goale, să mă mir de ea... Poetul şi co-autorul anonim care a introdus în versuri chiloţii fac cumva echipa cea mai naţională pe care o ştiu. Un dream-team al desuurilor literare, pe care orice bărbat şi femeie cititori le dă la o parte, cu respiraţia întretăiată, pentru a ajunge repede, repede, la fiorul liric. "Fără chiloţi / tu nu m-ai cunoscut". Superb! Unii îi preferă cu mînecuţă (adică mai coborît pe crac). Alţii aşteaptă de la chilot o punere în valoare a masculinităţii. Unora le place albul virginal, altora, mai practici, un negru de cursă lungă (nici o aluzie la Marinar!). Mai demult, Botezatu ne-a propus chiloţii cu paiete, cu care zău dacă înţeleg cum poţi dormi pe burtă... Iar săptămîna trecută, ziarul Gândul a ieşit pe piaţă cu chiloţii de la Facultatea de Filosofie. Grăbiţi să salveze naţiunea pînă la închiderea ediţiei, jurnaliştii de acolo au organizat un transport umanitar de chiloţi de hîrtie, aruncat taman pe blogul unui profesor. Dacă aţi fost plecaţi din ţară, un domn lector de la Universitate are pe site-ul propriu poze în pielea goală, personală şi a soţiei. Îngrozitor! - cam asta e esenţa articolului. Şi-are şi link de la Universitate, ruşine! Chiloţi. Dacă nici ei nu vînd ziarul, atunci ce? Aşa şi-au făcut probabil socoteala jurnaliştii. Ştiu ei ceva: publicul vrea să vadă dedesubturi, indignare şi morală publică: şi unde le mai găseşti pe toate trei decît într-o poveste ca asta? La Cotroceni? Naah, asta era anul trecut! Din păcate, vorbind foarte serios, jurnaliştii trebuie să apere minoritatea, tocmai pentru că ei sînt una. Trebuie să apere diferenţa, tocmai pentru că ei îşi cîştigă existenţa fiind mai creativi, deci diferiţi de cititorii lor. Trebuie să-i apere pe oamenii fără chiloţi, pentru că experienţa nazistă şi cea comunistă ne-au arătat că, după punerea lor la zid, urmează şi cei cu ochelari. Sau barbă. Sau maşină de scris roşie, verde, violet. În loc de asta, fără nici un motiv, fără nici o justificare, au aruncat pe bietul om întreaga greutate a tonelor de babe obeze şi moşi hipertensivi pe care se sprijină morala lui "n-ai voie fără chiloţi la Universitate". Pînă la un punct, pot să înţeleg. Jurnalistul trebuie să vîndă ziarul unor oameni. Care au nişte convingeri. Pe care e bine să le întăreşti, nu să le contrazici, că nu te mai cumpără mîine. Din punct de vedere comercial, morala ta trebuie să fie morala publicului. Dar mă aşteptam de la Libertatea la aşa ceva - că ea are logica cifrelor mari. Nu de la o echipă care vrea să construiască un ziar pentru ziua (şi publicul) de mîine. O vorbă şi despre Universitatea pe care ne prefacem c-o divinizăm. Pînă la urmă, şi ea e o instituţie publică. Adică aparţine publicului. Ăştia sîntem şi eu, şi tu, şi domnii de la Gândul, şi publicul lor, şi domnul profesor. Dar nu, dacă e de Stat, e din Ceruri - să n-o atingă simpli muritori! Trista Universitate, aia în care nu se mai întîmplă nimic... Altminteri, daţi-mi voie să fiu şi eu ticălos şi să propun sloganul pentru noul produs lansat pe piaţa culturală. E vorba desigur de chilotul din hîrtie de ziar. Făcut să te respecte lumea, nu să te... Da’ ştii, chiar deloc!