Cealaltă vîrstă

Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
Bun şi rău jpeg

Acum un an, publicam aici acest text. Îi adăugasem şi un motto shakespearian, din Comedia erorilor: „I see thy age and dangers make thee dote...“ Într-un an nimic nu a avut timp să se schimbe. Cu atît mai puţin să îmbătrînească.  

Există teme care se înnobilează prin abordare. Poate că bătrîneţea n-ar fi atît de interesantă pentru mine zilele acestea, dacă dl Pleşu nu ar fi vorbit despre ea. Nu vreau să fiu nepoliticos, aşa că mă grăbesc să precizez că nu declar lipsa de interes pentru bătrîni (dimpotrivă, foarte mulţi bătrîni mă fascinează de-a dreptul, unora le sînt recunoscător pe viaţă), ci pentru subiectele bătrîneţii şi îmbătrînirii, în sine. Fermecat de discursul dlui Pleşu, aş zice că abia aştept să îmbătrînesc, aproape cu impacienţa cu care un copil abia aşteaptă să se facă mare. Dar, pînă să se întîmple, aş avea unele lucruri de spus despre vîrsta pe care o trăiesc acum. Căci nici să ai patruzecişi... nu e uşor! Vorbesc în numele generaţiei mele,  şi cine nu se recunoaşte în ceea voi spune despre vîrsta noastră e liber să protesteze, dar nu-l voi crede.

După buletin, vasăzică, nu sînt tînăr, dar nici bătrîn. Sau, mai complicat, sînt şi tînăr, şi bătrîn. Deunăzi, am trăit o experinţă care, mărturisesc, m-a şocat. În tramvai, o fetişcană de vreo 15 ani s-a ridicat de pe scaun, ca să-mi facă loc să şed, cu respect. E prima dată cînd mi s-a întîmplat aşa ceva şi, mărturisesc, m-a luat ameţeala. Fireşte, am refuzat. Apoi, am privit alarmat în jur să văd dacă nu cumva altcineva observase gestul fetei. L-au văzut destui şi, după privirile lor liniştite, nu părea nimic neobişnuit. Am coborît din tramvai destul de contrariat. În aceeaşi zi, spre seară, la unul dintre acele şpriţuri bucureştene la care se fac şi se desfac guverne, cineva mă evalua pentru înalte demnităţi –  de care, de altfel, nu vreau deloc să am parte –, şi menţiona apăsat tinereţea mea ca fiind un argument important. Această incertitudine a convenţiei sociale cu privire la vîrsta pe care o trăiesc mă livrează, cum văd, relativului total. Dacă, totuşi, copilăria şi bătrîneţea au repere certe, ştiind sigur, de pildă, că la 4 ani eşti copil şi la 84 de ani eşti bătrîn, la vîrsta pe care o trăiesc eu, 44 de ani, nu ştii exact cum eşti. Eşti la mijloc. E cum e mai rău pentru că tot ceea ce ştie înţelepciunea colectivă despre vîrsta asta este că vine, negreşit, o criză. O criză fatală, pe care o consumi, fie făcîndu-te de rîs, încercînd să faci pe tînărul care erai odată, fie întristîndu-te, dîndu-ţi seama că nu se mai poate.

În acest spaţiu de vîrstă, nimic nu e sigur. Ai văzut, deja, multe, dar multe mai sînt de văzut. Ai învăţat, deja, unele lucruri, dar cîte altele nu vei mai învăţa. Ai trecut prin multe, dar mai ai încă multe de trecut. Trecutul e egal cu viitorul – eşti egal copleşit de regrete, nostalgii şi frustrări, dar şi de speranţe, planuri şi perspective. Te afli într-un şpagat din ce în ce mai întins, între trecut şi viitor, căci, paradoxal, pe măsură ce te adînceşti în această vîrstă, amîndouă se depărtează de tine. O adevărată tortură! Simţi, desigur, că meciul vieţii tale se joacă, că e timp de revanşă pentru ceea ce ai ratat, că e încă loc pentru noutate surprinzătoare. Dar nici trecutul nu e uşor. E şi el destul de lung şi destul de afurisit. Ce vreau să spun este că, la această vîrstă, trecutul şi viitorul atîrnă, în sumă, cel mai greu.

A doua trăsătură a vîrstei mele este că e vîrsta marilor aşteptări şi, pe cale de consecinţă, a marilor presiuni. Acum se aşteaptă de la tine să livrezi lucrurile mari. Acum se aşteaptă femeile să le iubeşti definitiv, rudele să faci avere, prietenii să faci carieră, duşmanii să pieri şi cei ce te iubesc să nu-i dezamăgeşti. Acum trebuie să fii sănătos, serios, responsabil, inteligent şi harnic. Inutil să comentez ce neplăceri îngrozitoare atrage să fii privit cu asemenea ochi.  

Al treilea lucru neplăcut este că exact la această vîrstă ai din ce în ce mai puţin timp. S-ar zice că acum ştii suficient de multe şi poţi suficient de mult ca să guşti lumea în infinita ei vastitate. Să citeşti, să călătoreşti, să vezi,  să miroşi, să pipăi, să asculţi, să vorbeşti, să scrii – ei bine, exact acum n-ai timp. Sînt atîtea de făcut înainte de a avea şansa să poţi face ce trebuie, încît te întrebi „şi dacă pot, ce dacă?“. De aici încolo, începe tristeţea.

Dar nu vreau să mă lamentez. Vîrsta aceasta, care nefiind nici bătrîneţe, nici copilărie, nici tinereţe, este pur şi simplu vîrsta cealaltă, îţi oferă şi satisfacţii. Nu e vorba de satisfacţii proprii vîrstei  – nici nu cred că există aşa ceva –, ci satisfacţii ale lipsei necazurilor specifice vîrstelor pe care nu le mai ai sau nu le ai încă. De pildă, nu eşti încă şubrezit cu totul fiziceşte şi eroticeşte. Deşi, e clar că nu mai eşti cel de altădată. În celălalt sens, nu mai eşti supus ascultărilor domestice, în maniera restrictivă care ţi-a sugrumat copilăria, şi poţi să-ţi cauţi nestingherit ţigările preferate. Eşti, incomparabil, mult mai liber. Nu mai eşti şi nici n-ai ajuns încă în starea de a avea nevoie de îngrijirea altora. Te poţi îngriji singur. Poţi, chiar, să îngrijeşti şi pe alţii. În general, este vorba despre  trecerea de la obiect la subiect, în raporturile „de grijă“. Nu mai eşti în situaţia să ai nevoie să aibă cineva grijă de tine – aşa cum, de altfel, vei redeveni în curînd –, ci eşti în situaţia să poţi/să trebuiască să ai grijă de cineva.  Să fiu clar, nu spun că e rău. Spun, doar, că e atît de amestecat, încît nu-ţi dai seama ce e. Cealaltă vîrstă. 

Sever Voinescu este avocat şi publicist.  

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.