Ce voia Hitler
Cei 65 de ani scurşi de la debarcarea aliaţilor occidentali pe plaja Normandiei au prilejuit din nou mari desfăşurări în spaţiu: oameni şi arme, şefi de state şi servicii secrete, veterani în cărucioare cu rotile, zăngănindu-şi vechile decoraţii, tineri mereu aliniaţi, cu privirea aţintită în viitor. Viitor despre care se speră că nu va mai impune asemenea sacrificii: au murit atunci 10.000 de oameni " americani, britanici, canadieni " pentru eliberarea Europei de armatele naziste. Pentru foarte mulţi tineri, această zi a fost ultima din viaţa lor. Pentru cei care au supravieţuit, viaţa n-a mai fost niciodată aceeaşi. Cînd preşedintele de azi al Statelor Unite, Barack Obama, a omagiat generozitatea, detaşarea de sine, altruismul (selflessness) celor de atunci, n-a făcut decît să consemneze dimensiunea unei datorii imposibil de plătit. Încă mulţi americani cred că D-Day a însemnat sfîrşitul războiului, că a fost ziua cînd a triumfat democraţia în Europa şi par să nu observe că, pentru o jumătate de continent, războiul s-a terminat cu o nouă formă de totalitarism. Tot ceea ce s-a întîmplat după încheierea conflictului militar " Războiul Rece însoţit de atîtea "războaie calde", decolonizarea Africii şi a Asiei " modifică schema inerentă victoriei: "băieţii buni i-au învins pe băieţii răi"; o analiză mai aplicată a alianţelor şi a consecinţelor acestora ar explica mai adecvat avatarurile postcomunismului în Europa Centrală şi de Est, evoluţiile politice ale stîngii occidentale. Autorităţile din Rusia abordează problema, fără complexe: s-a creat o "Comisie de luptă împotriva falsificării istoriei în dauna intereselor ruseşti". Din chiar denumirea Comisiei reiese " aşa cum se observa recent într-un articol din Izvestia " că nu e nici o dramă dacă istoria se falsifică, de dragul intereselor Rusiei. Invers " e rău. Pe acest val al reinterpretărilor, Kirill " Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii " consideră că numărul mare al victimelor din Al Doilea Război Mondial nu este decît expresia pedepsei lui Dumnezeu pentru rătăcirile poporului rus, în perioada stalinistă. Oficialităţile care nu obosesc în lustruirea imaginii lui Stalin, ca strateg de geniu, ar ezita să-şi însuşească o asemenea viziune. Colonelul Serghei Kovaliov, istoric militar, e preocupat de imaginea lui Hitler: "Ştie toată lumea, Al Doilea Război Mondial s-a declanşat din cauză că Polonia nu a satisfăcut pretenţiile Germaniei. Dar e mai puţin cunoscut ce anume a vrut Hitler. Pretenţiile Germaniei erau foarte moderate: includerea coridorului Danzig în cel de-al III-lea Reich, necesar pentru construirea de drumuri care să lege Prusia orientală de restul teritoriului german". Kovaliov nu crede că asemenea pretenţii ar fi cu totul "ne-raţionale" deoarece "majoritatea locuitorilor nemţi de pe acest teritoriu, rupt de Germania " conform Tratatului de la Versailles ", dorea să fie legată de patria lor istorică". Deci "ştie toată lumea". Într-adevăr, pînă în urmă cu cîteva luni, toată lumea ştia că Polonia a fost o victimă a invaziei hitleriste, că pretenţiile teritoriale ale Germaniei nu au fost formulate pentru a fi satisfăcute, ci pentru a motiva ocuparea Europei. Articole de genul celor semnate de Kovaliov " un istoric de provincie, fără renume, care îşi spune şi el părerea, nereprezentînd o poziţie oficială " nu sînt decît baloane de încercare: Rusia îşi croieşte straie noi de mare putere, sărbătorind cu fast propriile victorii, recuperînd ceea ce se poate din hainele vechi, prilej pentru puţinii veterani rămaşi în viaţă să-şi zăngăne decoraţiile şi să-i jelească pe cei morţi.
