Ce sînt şi, mai ales, ce nu sînt

De cînd scriu la

am început să cîştig rapid popularitate. În ritmul asta îl întrec pe Fuego într-un an, doi şi, pe termen lung, cine ştie, poate ajung mai celebru ca văru’ Guţă. Obişnuit cu admiraţia pe care o bună parte a românilor o au pentru romi, mă cam intrigă valul ăsta de opinii bune. Oameni care sînt mai deştepţi decît mine îmi cer sfaturi, mă sfătuiesc să intru în politică şi unii cred că sînt un „om frumos“. Asta cu omul frumos e obsesia maestrului Dan Puric şi, cum nu mă trag direct din Zamolxis, m-am panicat. 

M-am gîndit că, dacă pun o poză, o să rezolvăm problema cu omu’ frumos. De unde! Am realizat cu îngrijorare că, deşi clar chel, scund şi urîţel, lumea tot zice de domnu’ frumos. Brusc mi-am amintit şi de îndemnurile la politică şi m-a apucat frica şi că o să ajung ca Băsescu. Bişniţă am făcut, de muncit pe vapor – făcut, blonde – plăcut, la Cotroceni am fost. Noroc că nu beau, nu dansez, nu Cocoşesc şi pornesc cu un handicap de pigment, căci altfel nu se ştie cum ajung şi îl citesc cu anii numai pe domnul Cărtărescu. 

Oricum, pentru a evita riscurile de a mă sminti din cauza viitoarei glorii (de Elena Udrea nu îmi este teamă), am decis că ar fi bine să mă explic – în felul ăsta facem lucrurile clare şi reducem aşteptările domnilor, doamnelor şi domnişoarelor care mă judecă prea bine. Am ales special nota uşor patetică pentru a nu înstrăina eventuali admiratori comuni ai mei şi ai domnului Puric. 

Nu ştiu îngrozitor de multe lucruri şi sper că niciodată nu o să cred că ştiu îndeajuns. Cîteodată sînt nesigur sau nărod şi îmi dau cu părerea despre lucruri pe care le cunosc în mod superficial. 

Nu îmi este clar în ce parte a eşichierului politic mă aflu. Am cele mai multe idei de centru-dreapta, dar mă comport adesea ca şi cum aş fi un susţinător al conceptelor de centru-stînga. Din cînd în cînd, am idei clar de dreaptă şi clar de stînga. Am, la orice moment, o mulţime de idei în cap, nu rareori contradictorii. Reuşesc, fără să mă străduiesc prea tare, să fiu penibil din cînd în cînd. 

Nu sînt pragmatic şi nici îndeajuns de constant. Nu sînt atît de echilibrat pe cît mi-aş dori şi încă mă contrazic mult prea des. Am tendinţa să raţionalizez în avantajul propriu. 

Concluzia este că aş putea să fac liniştit politică, măcar la nivel de vicepreşedinte de partid. Din fericire, sînt cîteva obstacole care împiedică asta: nu sînt îndeajuns de român încît să-i mulţumesc pe românii verzi sau pe Vadim Tudor. Nu sînt nici îndeajuns de rom ca să satisfac pretenţiile „aristocraţiei“ rome. Nu îndeplinesc standardele de agramat şi sociopat cerute de politica românească. Nu pot să pup moaşte şi fac foarte rar compromisuri. Sînt claustrofob şi am vizitat prea multe puşcării ca să îmi doresc experienţa încarcerării. Nici ţeapăn nu sînt – nu am experienţă de primar la Sibiu şi nici nu mă antrenez pentru o eventuală perioadă de expunere demnă în public sau în coşciug. 

Nu sînt încrîncenat. Am fost. Însă în ultimii şapte ani am petrecut mult timp cu puşti şi am reuşit să îmblînzesc neghiobul din mine, care se supăra şi se încăpăţîna mult prea des şi mult prea repede. 

Nu sînt confortabil şi nici talent de linguşitor nu am. Nu pot să stau în tipare şi am o problemă cu autoritatea. Sînt adesea prea direct şi cîteodată sînt nesimţit, dar am regrete cînd îmi dau seama. Nu înghit opiniile altora uşor, dar sînt foarte interesat să îi ascult pe ceilalţi într-o dezbatere pe idei. Cîteodată, atît de interesat încît nu îmi dau seama de inutilitatea anumitor discuţii. 

Nu mă consider intelectual. În capul meu, intelectual e cineva care are măcar o treime din erudiţia domnului Pleşu. Eu nu o am. E drept că aproape toţi aceia care scriu în gazeta care mă publică pe mine sînt intelectuali, însă eu nu sînt. Nu pot să scriu la fel de precis, de elegant şi de bine argumentat cum o fac ei. Sper să o pot face măcar cîndva, în viitorul îndepărtat. 

Ce sînt sau încerc să fiu. 

Mă străduiesc să îmi acopăr găurile din educaţie şi mă chinui să scriu mai bine. Sper ca, la un moment dat, domnul Pleşu să mai încetinească ritmul în care citeşte ca să pot să promovez şi eu în rîndurile intelectualităţii. 

În capul meu sînt bogat, pentru că am mai mulţi bani decît pot cheltui. Sînt bogat pentru că pot să-i ajut pe puştii cu care lucrez fără să mă gîndesc că nu o să am cu ce plăti facturile. Sînt răsfăţat pentru că fac, în general, ceea ce vreau şi foarte rar mă simt forţat să îmi cenzurez opiniile. 

Am mulţi oameni foarte buni în jur. Traduc asta ca fiind super-norocos. Unii dintre ei nu se sfiesc să îmi tragă şuturi cînd le merit şi mă bucur că reacţionez din ce în ce mai rar cu iritare la critica lor. Încă nu am învăţat să mă simt bine cînd sînt criticat pe drept, dar sper să promovez şi în liga doamnelor/domnilor capabili de chestia asta (a nu se confunda cu liga intelectualilor). 

Îmi doresc să pot să „atac“ ideile oamenilor politici fără implicare emoţională. Nu prea îmi iese. E drept că de multe ori elucubraţiile politicienilor noştri cu greu pot fi definite ca idei şi că prea mulţi au dificultăţi în a se încadra în definiţiile mai pretenţioase ale omului – în special, cele care implică raţiune şi bun-simţ. 

Nu o să pot scrie constant la cel mai bun nivel al meu. O să mai fac greşeli. O să mă mai răsfăţ din cînd în cînd. O să scriu şi prostii. Ce pot promite este că o să încerc să o fac mai bine. Chiar dacă nu o să îmi iasă de fiecare dată. Cînd nu îmi iese, sper să îmi daţi şuturile necesare pentru a reuşi data viitoare.

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului şi fondator al Policy Center for Roma and Minorities.