Ce să mai cumperi dacă treci prin România
Ne plîngem cam des că totul e de vînzare în România. Ne plîngem aiurea, cînd ar trebui să dăm o petrecere tematică pe Wall Street. Aşadar, iată ce vă propun azi: să uscăm lacrimile. Şi să ne uităm la mercantilism ca la avantajul nostru competitiv. Se ştie: să vinzi e o ocupaţie plăcută, însă şi mai bine e să cumperi. Veniţi deci de cumpăraţi, dragi investitori! Iată ce avem pe lista de licitaţii (căci, da, în Balcani e greu să te hotărăşti la un mercurial): Conştiinţe. Asta e marfa la care toată lumea se gîndeşte cînd vine vorba de noi. Ceea ce nu spun detractorii noştri din presa străină e însă esenţial: conştiinţa românească e de bună calitate şi uşor de întreţinut. Se spală singură, prin uitare publică. Şi poţi să scapi uşor de ea, dacă ai nevoie de una nouă, la modă: pur şi simplu, încetezi s-o mai plăteşti şi pleacă singură. În plus, conştiinţa noastră vine cu cîteva opţionale: atitudine caldă, principială şi pro-activitate (noi îi spunem simplu pupincurism, însă nu văd necesitatea demonizării unei calităţi, pînă la urmă, umane - OK, şi canine!). În plus, marele avantaj al conştiinţei româneşti e dat şi de valoarea ei de revînzare, care, paradoxal, creşte odată cu numărul de proprietari înregistraţi de-a lungul vremii. Avem apoi clădiri. Cine s-a gîndit să facă o nuntă la Capitoliu? Al Capone? În nici un caz. Însă la noi Fane Spoitorul a petrecut la Casa Poporului. Pentru străini, e un fel de sediu al Parlamentului, tot aşa cum deşertul Nevada e sediul localităţii Las Vegas. Alte clădiri interesante, specialitatea casei (OK, au şi cehii) sînt castelele, casele şi colecţiile - toate cu pedigree, moştenitori surprinzători şi ziduri sub care poţi vinde mileuri. Clădirile astea mai noi vin cu un detaliu de design interesant: ca şi Meşterul Manole, îţi poţi îngropa în ele economiile de-o viaţă şi nu le vei mai vedea niciodată. Se numeşte minimalism: nimic nu rămîne la vedere. Sîntem un popor trendy. Dar să ne întoarcem la mileuri. Am uitat de ele şi de faptul că sîntem ultima ţară din Europa şi posibil din lume care foloseşte roboţi vii pentru fabricarea lor. Se numesc pensionari şi din ei se mai obţin voturi, cozi şi rating. Pe ei nu poţi să-i cumperi, însă timpul lor e de vînzare. Cîteodată în barter, după cum arată experienţa primăriilor care dau zilele astea coşuri de Paşte în schimbul unor cozi lungi, cu aer retro, insuficient exploatate turistic. Biserici nu găseşti de vînzare, însă mai sînt ceva conştiinţe care locuiesc vremelnic în ele, pentru care se poate aplica punctul unu al prezentului articol. Chiar şi aşa, nu recomand investiţia în ele: îţi scoţi banii greu. Divorţul, cea mai rentabilă operaţiune, a fost externalizat de mult către alte instituţii. Mai vindem gări. Aici e o problemă pentru viitorii proprietari: vor fi nevoiţi să piardă vremea dîndu-i afară pe călători, care vor aştepta trenul şi la 25 de ani de la desfiinţarea liniei. Aşa sîntem noi, un popor răbdător. Mai găseşti aici staţii de poliţie de vînzare, en-gros sau în detaliu. Proprietarii se deosebesc de ceilalţi cetăţeni prin faptul că sînt arestaţi cu cătuşe aurite, Dolce&Gabbana, şi ţinuţi în celule decorate Armani Casa. Nu stau mult, că n-au timp, e mult de vîndut şi cumpărat afară. Dar poate că mă repet. Altminteri, cel mai important lucru pe care îl pot cumpăra aici străinii e călătoria în timp. "Acum" înseamnă peste o oră, un an, o viaţă. Mîine poate fi şi în seara asta sau, pur şi simplu, nicicînd. Sîntem singura ţară din lume care a intrat în NATO după 50 de ani de aşteptare şi cu o oră şi jumătate înainte de război. Ultima care a prins Uniunea Europeană, cu doi-trei ani înainte ca cea mai mare parte din ea să fie inundată, ca urmare a încălzirii globale. Şi singura ţară din lume care a terminat de vîndut totul cu un sfert de oră înainte să citiţi asta. Şi totuşi, încă mai puteţi lua totul. Nu e problemă. Păi, cine să-l facă atent pe proprietar?
