Ce poate fi România?

Publicat în Dilema Veche nr. 94 din 3 Noi 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cu toate eforturile de pînă acum, persistă impresia că profilul României în spaţiul euro-atlantic este indecis, neclar, fără tuşe decisive de portret. Este, încă, incert în ce anume constă contribuţia noastră la această comunitate, care este rolul nostru în clubul căruia îi aparţinem, ce aduce vocea noastră în corul - cînd armonic, cînd dizarmonic - celor cuprinşi în spaţiul politic dintre graniţele Europei unite. Există momente în care lumea se reaşază şi chipurile se pot recrea, rolurile se redistribuie, ierarhiile de onorabilitate se recompun. Europa modernă a mai trăit asemenea momente numai în timpurile post-napoleoniene şi imediat după războaiele mondiale. Atunci, rezultatul reatribuirii de roluri - cînd mulţi dintre "buni" au devenit "răi" şi invers - a fost determinant pentru multă vreme, deşi aranjamentele de securitate propriu-zise nu au ţinut prea mult. Acum, trăim un asemenea timp. Faptul că Uniunea Europeană se configurează într-un proces care ne include, faptul că NATO îşi identifică un nou "obiect de activitate" după ce chestiunea esenţială a supravieţuirii sale, deschisă la începutul anilor '90, a fost tranşată, faptul că vecinătatea căreia îi aparţinem reclamă o responsabilitate regională fără precedent sînt, toate la un loc, semnele unui moment istoric care ne oferă şansa să devenim ceva. Ştiu, la examenul identitar am stat mereu prost. Nu ne-am găsit niciodată rolul potrivit. Ba am fost băţoşi şi importanţi, ba am fost umili şi insignifianţi, ba am pretins că facem jocurile, ba am urmat obedient cîte o Înaltă Poartă - am pendulat mereu între inferioritate şi superioritate, între supra-apreciere şi sub-apreciere. Măsura corectă, cel mai de preţ rod al înţelepciunii, ne pare inaccesibilă. În epoca Iliescu I, cînd ţările fost comuniste sprintau spre capitalism, noi lîncezeam dubitativ între democraţia originală şi modelul suedez. Ne-am trezit abia tîrziu, în 1997, cînd eram deja rupţi de pluton. Atunci, a venit vremea iluziei liderului regional. Tulburările din Balcani erau o bună şansă. Am jucat-o corect şi am obţinut rezultatele aşteptate, dar dl Constantinescu s-a iluzionat că este dintre cei care face jocurile. Şi nu era. Ca dovadă că nici măcar acum, cînd Balcanii de Vest au rămas o problemă europeană, nu avem mare influenţă în chestiune. A venit, apoi, epoca Iliescu II. Fără să rişte o izolare internaţională care se prefigura după rezultatul alegerilor din 2000, cu un prim-ministru care trecea drept mai deschis decît el şi cu un ministru de Externe cu un bun renume, dl Iliescu a urmat calea "NATO şi UE". Adevărul este că nici nu mai putea face altceva. Măcar atît, dl Constantinescu aşezase România pe aceste direcţii în mod definitiv. Dl Iliescu făcea în 2001 ceea ce trebuia să facă cu zece ani mai devreme. Dar şi în 2001 făcea prost, semn că în 1990 refuzase această cale nu pentru că nu ştia dacă e bună sau nu, ci pentru că nu ştia cum să facă. Încă ne închipuiam despre noi înşine că avem roluri planetare. E notorie frămîntarea caraghioasă a dlui Adrian Năstase din 2003 cînd, suprainterpretînd o frază rostită de George W. Bush într-o adunare populară la Bucureşti, fostul prim-ministru se gîndea deja cum o să operaţionalizeze România rolul de "punte" între Rusia şi SUA. A venit, în epocă, un răspuns lapidar al ambasadorului rus la Bucureşti: "Noi nu avem nevoie de punţi cu America. Cînd vrem să vorbim cu America o facem direct, fără nici o problemă". Ceea ce era purul adevăr. Acum, dl Băsescu încearcă o politică externă virilă, masculină, macho. E prea devreme să vorbim de rezultate şi, tocmai de aceea, e timpul să vorbim despre opţiuni posibile. Politica noastră externă este, încă, o politică romantică. La 10 ani după constituirea României ca stat, Nicolae Titulescu, zeul local al diplomaţiei, a avut o idee corectă: România poate exista ca stat numai dacă "pune prietenii una peste alta", într-o lume în care alianţele nu supravieţuiau nici cît durează o copilărie grăbită. De aceea, Titulescu a urmărit să lege România prin prietenii şi cu URSS, şi cu SUA, şi cu Franţa, şi cu Turcia şi, în general, cu oricine. Însă vremea lui Titulescu a trecut. Lumea s-a schimbat radical de vreo trei ori de atunci încoace, dar noi am rămas în aceeaşi paradigmă. Mitul relaţiilor bune cu toate ţările lumii încă există, deşi am asumat formal opţiuni strategice categorice. Cu rigurozitate, fiecare prim-ministru şi preşedinte al României, din 1990 încoace, a redescoperit, cu surle şi trîmbiţe, Rusia, fostul spaţiu sovietic sau spaţiul arab. De fiecare dată, au avut loc vizite de relansare a relaţiilor, socotite istorice. Niciodată nu s-a întîmplat ceva semnificativ mai apoi. Totul a rămas, parcă, amorsat pentru a fi redescoperit de succesorul redescoperitorului. În fine, trebuie să înţelegem că, de acum încolo, contează cum ne descurcăm în cadrul opţiunii luate. În actualul context, mi se pare că România are o alternativă: poate, teoretic, alege unul din două roluri onorabile. Fie devine o putere, fie devine o nucă tare. Dar despre ce înseamnă fiecare şi, mai ales, despre ce putem deveni, vorbim săptămîna viitoare.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic