Ce facem cu fake news-urile alor noștri?
Consumăm știri zilnic. Adică ingerăm toxine. Firesc, vrem să ne apărăm cumva. Am vrea să consumăm știri fără să ne consumăm sănătatea interioară (cîtă e!) odată cu ele. De aceea, cred că și dumneavoastră sînteți, ca și mine, îngrijorați de fenomenul știrilor false – fake news. Am participat recent la o discuție cu mai mulți specialiști în materie, oameni antrenați să depisteze fake news cu precizia neiertătoare cu care un copoi bine dresat țintește direct drogul pitit de traficant. Am aflat multe lucruri noi. Dar și confirmări ale unor concluzii la care ajunsesem deja. Pînă la urmă, singurul fel de a te apăra de fake news rămîne propriul spirit critic. Educația este soluția, a spus unul dintre experți și îi dau dreptate cu totul. Doar că educația bună, cea care te face să fii cu adevărat un om bun (căci acesta este scopul cel mai important al educației, cred) te cam face vulnerabil la fake news. Căci educația bună te predispune la încredere. Și, iată, ajung la unul dintre motivele mele de tristețe…
Ca și dumneavoastră, bănuiesc, de fake news-ul de la Antena 3, de la Sputnik sau de la cei asemenea lor mă feresc ușor. Mi-e clar cine sînt și ce vor, prin urmare credibilitatea unor asemenea surse este zero absolut pentru mine. Campaniile lor nu mă mai ating în nici un fel de mult timp. Ceea ce mă intoxică, de fapt, sînt fake news-urile alor mei, fake news-urile care vin de la sursa în care am încredere. Eu sînt vulnerabil față de cei în care am încredere, nu față de cei pe care-i detest și pe care, de fapt, nici nu-i prea frecventez. Să vă dau un exemplu, ca să fiu mai clar. În vremea din urmă, marcată de un dezastruos derapaj politic național și de un asediu violent asupra oricum pătatelor instituții ale statului, am dobîndit încredere în site-ul X și în autorul Y. Mi se pare că știrile și comentariile lor sînt corecte, cînd scriu despre revanșa corupției asupra statului de drept. După ei mă iau. Dar sînt șocat să văd că tocmai site-ul X și autorul Y răspîndesc cu fervoare -fake news-uri grosolane în alte materii, care se întîmplă să fie la fel de importante pentru mine. De pildă, ei au răspîndit viguros știrea că, dacă trece referendumul privind definirea constituțională a căsătoriei, Dragnea va schimba Constituția cum vrea el ca să scape de pușcărie pentru că întrebarea din buletinul de vot era (și chiar era!) idiotic formulată. Acesta este un -fake news de grosolănia celui care, în campania electorală americană din 2016, spunea că Papa îl susține pe Trump. Nu se poate ca niște autori atît de sofisticați în ale statului de drept să creadă această enormitate. Și totuși, au răspîndit-o. Și tot ei au răspîndit, mai tîrziu, fake news-ul că, la inaugurarea Catedralei Mîntuirii Neamului, Patriarhul ar fi venit într-un Maybach cît toate zilele, sfidînd săracii, care nu avea RCA-ul în regulă; și, de fapt, nu era limuzina Patriarhului, ci a SPP-ului, care făcea transportul nu pentru Patriarh, ci pentru oaspetele evenimentului, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului (pentru că există un risc real de securitate la adresa sa, cine nu știe să se intereseze). Deși SPP a confirmat imediat că limuzina îi aparține (de aici și problema cu RCA), titlul care denunța, în urletele noului bolșevism, opulența automobilistică a Patriarhului a rămas, încăpățînat, pe site. Fake news pur! Și mai am și alte exemple asemănătoare. Și ca să nu ziceți că trag neapărat într-o parte, pot cita și exemplul site-ului Z, care este sursa mea principală de informare în materie de sport, dar care a dat-o-n bară cu uriașe fake news cînd s-a băgat în altele.
Aceste observații vin, cumva, în prelungirea unei mai vechi întrebări care mă roade: de ce au nevoie apărătorii cauzelor bune să mintă cînd se confruntă cu apărătorii cauzelor rele? De cîte ori depistam ușor un -fake news pe site-ul X sau la autorul Y sau pe site-ul Z, mă întrebam de ce niște oameni atît de corecți într-o privință sînt atît de incorecți în alta. Cum e posibil să fii un jurnalist onest și „profi“ cînd scrii despre ceva și să fii un manipulator cinic al ignoranței și al resentimentului cînd scrii despre altceva? Că se poate, nu am nici o îndoială – natura umană permite lejer întinderi și răsuciri parțiale, ca și cum sufletul e din plastilină. Problema mea, cît se poate de pragmatic formulată, este cum să fac să nu mă las manipulat de cei care mi-au cîștigat deja încrederea, nu de cei care nu o vor avea niciodată. Sigur, soluția ar fi să nu-ți plasezi toată încrederea în cineva anume. Să pescuiești de colo ceva, de dincolo altceva, știind să discerni adevărul de minciună la fiecare pas. Teoretic, e ușor. Practic, e foarte dificil.
Drama cea mare pe care o trăiește cineva aflat în situația mea nu este dezamăgirea care urmează imediat descoperirii că, într-o chestiune sau alta, jurnalistul în care are încredere răspîndește deliberat fake news. Problema cea mai mare este că, în momentul în care favoritul dă fake news, descoperi știrea adevărată exact la cei pe care îi eviți cu totul, pentru că sînt toxici în general! Dumnezeule, că cei în care am încredere o dau în bară, mai pot înțelege, dar că cei pe care îi detest, de care mi-e silă aproape, au dreptate cînd „ai mei“ greșesc, chiar mă doare. Nu știu ce simțiți în asemenea cazuri, dar pentru mine este chiar o dureroasă înfrîngere personală. „Ai mei“ au pierdut acest meci al adevărului cu „ceilalți“. Zău, e foarte greu de suportat așa ceva.
Știu, viața poate fi și simplă. De ce trebuie, în fond, să consum presă? Întrebat fiind despre opțiunile lui politice, actorul Denzel Washington – de care îmi place foarte mult! – a spus odată că un om are, de fapt, două opțiuni: să urmărească presa și atunci să fie dezinformat sau să nu urmărească presa și atunci să fie neinformat. Ipoteza de a fi informat corect citind presa nu mai există, practic. Ziarele și site-urile amestecă aiuritor adevărul unei știri cu fake-ul celei de alături. Dacă vrei să fii corect informat, trebuie să-i citești pe toți, dar absolut pe toți (ceea ce, oricum, e fizic imposibil) și să exersezi un spirit critic excepțional, încrucișat, în paralel, pe verticală și pe orizontală, simultan (ceea ce e, intelectualmente, aproape imposibil). Așadar, un om simplu, obosit de ale vieții sale, care vrea doar să fie decent, nici măcar deștept și știutor, are doar aceste variante: să fie dezinformat sau să fie neinformat. Care vi se pare preferabilă?
