Carnavalul

Exact la şase luni după ce a fost devastat de uraganul Katrina, oraşul New Orleans sărbătoreşte, în mod tradiţional, Mardi Gras, locuitorii considerînd că e datoria lor patriotică să iasă pe străzi costumaţi, să bea, să danseze şi să rîdă. Reporterul Matt Freel, de la BBC, povesteşte cît de frenetic se dedau oamenii veseliei, "o orgie a excesului" spune el: amintirea zilelor cînd s-a trăit fără apă, fără electricitate se traduce în fel şi fel de bancuri despre sex, Katrina şi FEMA. FEMA este Agenţia Federală care ar fi trebuit să fie pregătită să facă faţă dezastrului; era condusă în urmă cu şase luni de un prieten al prietenului preşedintelui; Bush jr. a spus întîi că e "al dracului de bun" şi, după o săptămînă, i-a acceptat demisia cînd toată lumea a văzut cît de "al dracului de nepriceput" este. S-a dovedit acum că a existat un raport de prevenire, că i s-a vorbit preşedintelui Bush cu o zi înainte ca uraganul să izbească în forţă, despre eventualitatea ca Super Domul (adăpostul de ultimă urgenţă), a cărui fundaţie e sub nivelul mării, să nu reziste şi că acoperişul lui să se prăbuşească, că nu e sigur că echipele medicale, cele de salvare şi cele de urgenţă ar fi pregătite să facă faţă unei situaţii excepţionale, că s-ar putea ca digurile să cedeze sub apele dezlănţuite. Obţinută de Associated Press, înregistrarea videoconferinţei ţinute cu o zi înainte ca uraganul să lovească în plin nu arată că preşedintele ar fi fost deosebit de emoţionat sau măcar preocupat de aceste veşti proaste, convins fiind, ca orice american, că în ţara lui totul funcţionează. De fapt, ca în orice ţară, oficialităţile sînt dispuse să potrivească realitatea conform dorinţelor lor: guvernatorul din Louisiana susţinea că digurile sînt încă bune, la trei ore după ce ele căzuseră. Existau predicţii şi în legătură cu faptul că oamenii cu venituri modeste nu vor avea cum să evite catastrofa şi toate acestea îi îndreptăţesc pe unii ziarişti să scrie că "dezastrul a fost un eşec al factorilor de execuţie, nu al celor de previziune, şi rezultatele ar trebui să spună ceva poporului despre valoarea celor care din conducere. Poate că oamenii din Golf ar fi suferit mai puţin dacă preşedintele ar fi pus celor care trebuie întrebările care trebuie." (Washington Post, 4 martie 2006) Teleevanghelistul Pat Robertson a spus, la vremea respectivă, că oraşul New Orleans a fost pedepsit prin uraganul Katrina pentru păcatele sale. Pedepsiţii, cei vii şi cei rămaşi sau întorşi, acum se distrează şi examinează cu oarecare optimism semnele bune: viaţa pare normală în cartierele situate mai la înălţime, şcolile redeschise au adoptat principii de organizare şi selecţie mai eficiente. Un sondaj Gallup de săptămîna trecută arăta că patru din cinci cetăţeni întrebaţi vor să rămînă în New Orleans şi trei sferturi dintre ei au o viziune optimistă asupra viitorului. Din acelaşi sondaj reiese că s-a modificat şi compoziţia rasială a oraşului: în recensămîntul din 2000 se număraseră 67% de negri şi 27% de albi, acum sînt 52% albi şi 37% negri. Sondajul, făcut la telefon, are limitele lui, iar aceste cifre nu reprezintă o certitudine absolută, dar s-ar putea să reprezinte o tendinţă care să-i ţină în continuare departe de oraş pe cei rămaşi în rulotele puse la dispoziţie în statul Texas. Reconstrucţia oraşului devine şi o problemă politică: nu e indiferent unde se va construi, în ce cartiere, ce densitate vor avea locuinţele. Compoziţia rasială a oraşului depinde de răspunsul la aceste întrebări. Şi mai ales nu este indiferent ce se va întîmpla cu fondurile de ajutor federale. Din sondaj reiese că majoritatea nu se teme că nu vor fi destui bani, oamenii se tem că oficialităţile corupte îi vor risipi şi deturna. Deocamdată, lumea se distrează. Ruinele n-au dispărut cu totul şi priveliştea lor a devenit una din cele mai populare atracţii turistice - 35 de dolari costă un tur de două ore la Lower Ninth Ward, de unde n-au fost ridicate mormanele de moloz, păstrînd încă imaginea coşmarului. Unul dintre izvoarele optimismului excesiv al americanilor - considerat nu o dată curată prostie de către europeni - ar putea veni şi din convingerea plătitorilor de impozite că nu trebuie să conteze prea mult pe inteligenţa şi priceperea celor care îi conduc.