Capitalismul și regina
La o primă vedere, faptul că anul morții reginei Elisabeta a II-a coincide cu cea de-a 300 aniversare a nașterii lui Adam Smith pare o măruntă notă de subsol, față de evenimentele istorice ale anului 2022. Și, la o primă vedere, aceste două personaje faimoase ale Marii Britanii nu au multe în comun; Smith e asociat mai degrabă cu Margaret Thatcher, despre care se spune că avea întotdeauna în poșetă un exemplar din Avuția națiunilor. Dar Smith era în mai mare măsură un umanist decît un thatcherist. Și, la fel ca regina, el își dorea să făurească o societate fericită, pașnică, prosperă și mărinimoasă, prin promovarea idealurilor stoice.
Ridicînd în slăvi modelul stoic al datoriei, Smith putea la fel de bine să o descrie pe Elisabeta a II-a, care s-a declarat doar rareori – sau niciodată – un economist al pieței libere. Smith denunța lăcomia, nu avea încredere în companiile private și credea că valorile pe care le prețuia s-ar întrupa cel mai bine într-o clasă agrară a proprietarilor de terenuri, al căror principal obiectiv să fie slujirea dezinteresată a statului. În viziunea lui, o astfel de orînduire era ideală pentru menținerea libertății politice și a piețelor libere deopotrivă.
Indiferent dacă o admirăm sau nu pe regretata regină britanică, nu putem nega faptul că ea îndrăgea ritmul vieții la țară, dar și rigorile serviciului în slujba statului. Rolul pe care și-l asuma era al unui consilier capabil să unifice societatea britanică, permițînd astfel piețelor să funcționeze liber și fără opreliști.
Oricine studiază filozofia clasică va recunoaște aici virtuțile capitale celebrate de personajul care l-a inspirat pe Smith: senatorul și filozoful roman Marcus Tullius Cicero, pe care îl preocupau gestiunea aristocratică a terenurilor, filozofia morală, prietenia dezinteresată și slujirea statului. Ca profesor de filozofie morală, Smith l-a cultivat pe Cicero pe întinsul întregii sale opere, începînd cu predarea umanioarelor și a dreptului, pînă la capodoperele sale, precum Teoria sentimentelor morale și Avuția națiunilor.
Fiind un stoic devotat, Smith avea o toleranță scăzută față de lăcomie. Ideea principală a filozofiei stoice romane era utilizarea propriei discipline morale pentru susținerea statului de drept și a sistemelor de guvernare, și pentru transformarea societății într-un loc mai bun. Smith credea că, îndeplinind rolul unui arbitru dezinteresat, o guvernare morală disciplinată ar garanta o piață liberă. De fapt, faimoasa descriere a „spectatorului imparțial” amintește de rolul jucat de regină în economia politică contemporană a Marii Britanii.
Pornind de la filozofiile stoice ale lui Marcus Aurelius și Epictet, Smith credea că pacea civilă și piețele libere devin posibile dacă privim lumea prin ochii altora. În felul acesta, devenim „spectatori imparțiali”, capabili să îi ajute pe membrii societății „să evite mînia” și „să își îndrepte greșelile”, arătîndu-le „unde anume au greșit”. Un lider stoic exemplar îi va ajuta pe oameni să ia decizii „cu compasiune”, atît în viața personală și cetățenească, cît și în afaceri – ceea ce a făcut și regina pe durata domniei sale.
Smith credea că spectatorii imparțiali pot conduce prin puterea exemplului și îi pot inspira pe alții să facă la fel, formînd un lanț al mărinimiei și al vieții în slujba societății. După cum scria în History of Astronomy, lucrarea sa din 1773, lanțul evenimentelor – în cazul acesta, alegerile personale mărinimoase – ar putea oglindi modelul newtonian al mișcării planetelor și crea o „mînă invizibilă” care să mențină echilibrul în societate. Și comerțul ar trebui să funcționeze după acest model, scria Smith, și „ar trebui să fie o legătură unificatoare, de prietenie între națiuni și indivizi”.
Smith a fost, fără îndoială, un susținător al monarhiei constituționale și un elitist. El considera că legiuitorul ideal e politicos, mărinimos și dovedește – în tradiția lui Cicero și a lui John Locke – stăpînirea de sine necesară apărării dreptului civil și a Constituției, în dubla speranță a protejării instituțiilor și a promovării progresului social. Smith se lamenta că, „printr-o stranie absurditate”, comercianții lacomi vedeau în „persoana monarhului un simplu accesoriu” al propriilor interese comerciale. Or, esența monarhiei constituționale și a virtuții politice, sugera el, era să slujească dezinteresat națiunea.
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat. Ne-am putea-o imagina ca pe o mînă cît se poate de vizibilă, situată deasupra tuturor conflictelor, care reamintește societății de valoarea compasiunii și a virtuților stoice. Cînd îl citim pe Smith, e mai util să ne gîndim la exemplul reginei Elisabeta a II-a decît la cei mînați de propria lăcomie. Poate că sună demodat, dar reacția britanicilor la moartea reginei sugerează că aceste valori sînt încă atrăgătoare pentru o mare parte din oamenii zilelor noastre.
Jacob Soll, profesor de Filozofie, Istorie și Contabilitate la University of Southern California, e autorul volumului Free Market: istoria unei idei (Basic Books, 2022).
Copyright: Project Syndicate, 2022
traducere de Matei PLEŞU
