Candidoza
E o boală, probabil aţi auzit de ea. O ciupercă. Se dezvoltă în gît, dacă iei prea multe antibiotice. În cazuri extreme, nu mai poţi vorbi. În cele mai grave, probabil că mori. Există un tratament, aşa că cei mai mulţi scapă de ea. Dar există şi un alt fel de candidoză. Cea electorală, cu mult mai grea şi " cel puţin pînă la ora închiderii ediţiei " fără tratament cunoscut. Primele simptome: omul începe să dea din mîini. Mai rău, mîinile încep să se mişte singure, ca animate de o voinţă proprie. Curînd, închipuie gesturi. Cu mult înainte ca vorbele să iasă din gură, omul afectat de candidoză electorală e capabil să gesticuleze ca la tribună ore în şir. Nu ştie de ce face asta, şi de multe ori începe în somn, astfel încît atunci cînd boala e clar instalată, nu mai e mare lucru de tratat. La cîteva luni după apariţia acestor simptome, apar primele cuvinte. La început sînt fragmente "am să", "mă anga…", "vă cer", "sîntem imp…". Omul se chinuie să găsească un sens în asta. Însă candidoza nu e doar o boală a muşchilor sau a corzilor vocale. Afectează şi centrii limbajului. În scurt timp, omul nici nu mai încearcă să înţeleagă ce spune şi de ce, pentru că boala i-o ia înainte şi se instalează la cîrmă. În faza de explozie a acestei cumplite maladii, pacientul începe să dezvolte fraze mai lungi. Ştii că nu sînt ale lui, pentru că sînt aceleaşi la toţi cei afectaţi. "Sîntem pe un drum greşit!" "Ceilalţi, toţi, au eşuat!" "Aşa nu se mai poate!" "Candidez din voinţa oamenilor!" "Fiţi alături de mine." Alte simptome în această fază includ vorbitul cu toată gura, care foloseşte la o singură propoziţie tot aerul din plămîni şi coloana înţepenită în poziţia de drepţi. Unele studii descriu şi mişcări dezordonate ale ochilor, în căutarea unei imaginare camere de luat vederi. Faza agonică a candidozei e strîngerea de semnături. Bolnavul în delir doreşte să-şi vadă numele pe cît mai multe formulare de reţetă, semnate de cît mai mulţi doctori. Umblă cu ele prin oraş, dacă e externat, încearcă şi pe holurile spitalului, dacă nu e legat de pat. În faza asta, bolnavii pot rămîne şi ani la rînd. Suferinţa e ciclică: sînt zile în care îşi văd de treabă ca nişte oameni normali, altele în care simptomele reapar. Ele sînt de obicei declanşate de lumini puternice, ca de studio, precum şi de întrebări aparent benigne, cum ar fi: "Care este soluţia dvs. la problema X?". În acel moment, bolnavul se dezlănţuie în explicaţii şi planuri care pot include, în cazurile extreme, delir arhitectural ("vă fac grădini suspendate!"), sociologic ("voi sînteţi poporul, nu ei!") sau pur şi simplu mistic ("Dumnezeu mă votează şi el!"). Nu e clar dacă boala asta se ia prin contact direct, cu ocazia băilor de mulţime în prezenţa purtătorilor ei, sau dacă, pur şi simplu, e o afecţiune genetică ajunsă la scadenţă. E sigur însă că sîntem aproape de stadiul de epidemie. Nu trece o zi fără să dăm ochii cu încă un bolnav netratat, de multe ori neluat în evidenţă de medicul de familie. Sînt unii pentru care nu mai e nimic de făcut cînd ajung în ultima fază: deja au staff de campanie şi spoturi cumpărate la televizor. Familia ar trebui să fie atentă la primele simptome. Însă de cele mai multe ori cei apropiaţi trec cu vederea ceea ce pare doar o excentricitate, generată poate de criza vîrstei mijlocii sau de stres. Cînd candidoza se instalează sever, nici o înfrîngere în alegeri, nici dezamăgirea celor care au crezut în delirul bolnavului şi l-au votat, nici măcar bunul simţ nu mai pot funcţiona ca tratament. La început am avut toată compasiunea pentru aceşti suferinzi. Acum însă sînt prea mulţi, pentru a mai putea găsi vreun pic de înţelegere. Îmi doresc doar să fie luaţi de pe străzi şi de la mitinguri, culeşi din săli de şedinţe, puşi în cămaşă de forţă şi trimişi la un sanatoriu de munte. Unul cu mulţi brazi, cărora poţi să le vorbeşti de realizările mandatului tău imaginar (sau real) ore întregi, fără să-i plictiseşti vreodată. Dar mi-e teamă că nimeni n-are curajul să le spună că-s bolnavi. Şi oricum, ca şi în cazul ulcerului, îţi trebuie măcar o radiografie a trecutului pacientului ca să te lămureşti. Pînă atunci, sîntem liberi şi în toamna asta să confundăm competenţa cu candidoza şi să votăm simptomele, niciodată oamenii.
