Căderea imperiului economiștilor
Istoricul Norman Stone, care a murit în luna iunie, a susținut întotdeauna că studenții la Istorie trebuie să învețe limbi străine. Limbile străine permit accesul la cultura unui popor, iar cultura acestuia, la istoria lui. Istoria unui popor ne spune cum se percepe un popor pe sine însuși, dar și pe celelalte. De aceea cunoașterea limbilor ar trebuie să fie un instrument esențial din trusa tehnică a unui istoric. Ea este cheia înțelegerii trecutului și viitorului relațiilor internaționale.
Dar această credință în importanța crucială a cunoașterii limbilor străine este în declin, chiar și în rîndul istoricilor. Toate științele sociale încep, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu aspirația către o limbă universală, capabilă să integreze acele date exacte specifice domeniului respectiv. Modelul lor de cunoaștere aspiră astfel la precizia și la universalitatea științelor naturale. Odată ce vom înțelege comportamentul uman în termenii unui principiu universal și – cel mai important – anistoric, vom putea să-l controlăm (și, desigur, să l îmbunătățim).
Nici o știință socială nu a cedat acestei tentații în mai mare măsură ca economia. Limbajul ei universal e matematica. Iar modelele sale de comportament uman nu se bazează pe observația directă, ci pe ipoteze care, dacă nu sînt scoase de-a dreptul din burtă, sînt inspirate, în mod inconștient, de mediul intelectual și politic al economiștilor. Ele formează premisele unor raționamente logice de genul: „Toate oile sînt albe, deci următoarea oaie pe care o voi întîlni va fi albă“. În limbaj economic: „Toți oamenii sînt maximizatori de utilitate raționali. De aceea, indiferent de situație, ei vor acționa în vederea maximizării utilității“. Această metodă îi conferă economiei o forță predictivă unică, mai ales prin aceea că toate utilitățile pot fi exprimate și manipulate cantitativ. De aceea economia este, în cuvintele lui Paul Samuelson, „regina științelor sociale“.
În principiu, economiștii nu resping necesitatea verificării propriilor concluzii. În acest scop, ne-am putea gîndi, cunoașterea istoriei ar fi deosebit de folositoare. Chiar este adevărat că toate oile sînt albe, în orice loc și în orice climă? Cei mai mulți economiști desconsideră însă „mărturia“ istorică, situînd-o mai degrabă în domeniul anecdotei. Ei abordează istoria dintr-un singur unghi: econometria. Trecutul este, în cel mai bun caz, un domeniu de cercetare statistică.
Economistul Robert Solow aduce o critică devastatoare tendinței de a identifica istoria economiei cu econometria, numind-o „oarbă în fața istoriei“: „Cei mai valoroși și strălucitori membri ai profesiei acționează de parcă economia e fizica societății. Există un singur model universal valabil. Nu trebuie decît aplicat. Ai putea trimite un economist din ziua de azi cu o mașină a timpului… în orice epocă, în orice loc; echipat doar cu calculatorul său personal, el ar putea demara o afacere fără ca măcar să întrebe unde și în ce epocă se află“.
Pe scurt, multe dintre modelele istorice propuse de economiști presupun că oamenii din trecut aveau, în mare, aceleași valori și motivații ca în ziua de azi. Economistul Robert Lucas, laureat al Premiului Nobel, integrează această abordare în concluzia sa logică, ce evocă „construirea unei lumi mecanice, artificiale, populate de… roboți care interacționează…, capabilă să manifeste un comportament ale cărui principale trăsături seamănă cu cele ale lumii actuale“.
Scopul economiei este să înlocuiască limbile particulare, care obstrucționează descoperirea legilor generale, cu limbajul universal al matematicii. Prin proiectul său de a conecta creierul uman direct la lume (care presupune și alte creiere), Elon Musk duce ideea roboților interactivi ai lui Lucas mai departe. Gîndurile noastre vor „socializa“ direct, fără intermedierea vreunei limbi. Cînd vei gîndi „Ușă, deschide-te!“, ușa se va deschide. Dacă economiștii visează să-L integreze pe Dumnezeu în modelele lor, utopiștii roboticii visează să inverseze căderea omului, creînd oameni cu puteri dumnezeiești.
Evident, aceasta e apoteoza unei trufii occidentale. Occidentul încă se percepe ca deținător al civilizației universale, restul lumii fiind doar un indicator de retard cultural. În Occident, autoritatea economiei s-a diminuat, dar asta nu a știrbit propensiunea Vestului de a-și exporta civilizația. „Economia bunurilor“ a fost parțial înlocuită de un angajament în sprijinul drepturilor universale ale omului, ca modalitate de a salva lumea de ea însăși, dar scopul rămîne același: a le ține celorlalți discursuri despre lipsurile lor.
Întîlnim aici un paradox. Triumful universalismului survine exact cînd puterea Vestului se clatină. Or, tocmai această putere a fost cea care a făcut ca gîndirea occidentală să pară universală. Cuceririle, nu misionarii, au propagat creștinismul în întreaga lume.
Ceea ce e valabil și pentru științele sociale occidentale, și pentru valorile Occidentului, în general. Lumea non-occidentală a adoptat modelul vestic de progres, mai ales progresul economic, deoarece voia să se elibereze de sub tutela occidentală. Ceea ce încă îi conferă economiei (o invenție vestică, de altfel) un avantaj. E un fel de fascinație a omului alb. Dar, lipsită de putere și de autoritate, această vrajă e sortită să se rupă. Lumea non-vestică va dori în continuare să imite succesul vestic, dar o va face cu mijloace proprii. Universitatea Chicago și MIT vor ceda locul unor universități din China și din India, iar țările non-occidentale vor decide singure ce valori vestice vor adopta.
Și totuși, lumea are nevoie de un „ce“ universal, care să ne ofere sentimentul unei umanități împărtășite. Marea provocare – pentru a folosi acest cuvînt supraexploatat – este să căpătăm ceea ce filozoful Thomas Nagel numea „o viziune de nicăieri“, care transcende fetișismul cultural și scientismul deopotrivă, și care nu ne obligă să alegem între acestea două. Dar asta e sarcina filozofiei, nu a economiei.
Robert Skidelsky este membru al Camerei Lorzilor a Marii Britanii şi profesor emerit de Economie politică la Universitatea Warwick.
© Project Syndicate, 2019
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
