Bursa şcolilor
"Ieri a început şcoala. Dimineaţa a însemnat străzi şi intersecţii aglomerate. Fiecare şcoală cu maşinile ei. Dacii din anii '80, proaspăt spălate, scoase din garaj ca pentru o rară ocazie - în cartierele mărginaşe. Colecţii de jeep-uri şi limuzine ultimul răcnet - în dreptul şcolilor din Ťzonele bune». O imagine a prăpastiei sociale din România de azi. După modelul latino-american, societatea s-a împărţit în bogaţi şi săraci, cu o subţire pătură mijlocie. Nu de zdrobit această orînduire crudă şi nedreaptă avem nevoie. Ci de înţelegerea realităţii. Acolo unde comunităţile avute pot susţine şcolile, este de datoria lor să o facă. Bugetul public - oricum strîmtorat în limitele penibilului la 3,81% din PIB - poate fi îndreptat spre zonele mai puţin norocoase ale societăţii. Şcolile ar fi mai bine întreţinute, dascălii mai bine plătiţi. Iar părinţii, oripilaţi de ideea de a achita taxe pentru educaţie, n-au decît să socotească sumele pe care le suportă anual pentru plata a tot felul de fonduri ale clasei, meditaţii, susţinerea unor fundaţii înfiinţate de directori şi profesori, cadouri şi alte atenţii. Pur şi simplu ar transforma aceşti bani în taxe legale şi ar putea urmări cheltuirea lor în interesul şcolii. Acelaşi lucru este valabil şi în sănătate. Dacă mîine s-ar introduce taxe, în funcţie de veniturile pacienţilor, de nivelul asigurării sociale plătite şi al serviciilor oferite, mulţi ar ieşi în stradă. Aceiaşi oameni sînt în stare să strîngă din dinţi şi să plătească, sub formă de bani negri, unul sau mai multe salarii medii. De ce n-ar fi dispuşi să-i dea cu chitanţă? Să fim realişti. Există în România o Ťbursă» a spitalelor, a medicilor şi a şcolilor de diferite niveluri. Mulţi se zbat să beneficieze de serviciile acestora şi sînt dispuşi să plătească. Dacă sînt dispuşi, atunci să o facă, lăsînd statul să se ocupe doar de cei mai puţin favorizaţi." (Ovidiu Nahoi, Evenimentul zilei) presa despre...
