Burleanu pentru totdeauna?
Yes, diamonds are forever.
Mai ţineţi minte că şi Mircea Sandu era etern? Dacă nu mai ţineţi minte, vă spun eu: era. Pînă cînd s-a plictisit. Sau „a fost“ plictisit. Există două motive pentru care în fruntea federaţiei de fotbal se află mereu cîte un MacLeod. Nu ştiu care e mai important. Nici nu contează, ambele sînt la fel de rele. Primul este acela pe care îl putem numi capulplecatsabianultaie. Trăim într-o societate care nu face scandal, cu rare excepţii. Individualismul adînc sădit în noi de istorie, cu vîrf de lance comunismul atomizant, duce către ceea ce în fotbal e exprimat adesea prin „mie şi familiei mele să ne fie bine“. De aceea, cu puţină isteţime, oleacă de proptele, un pic de şcoală mai înaltă decît clasele trenului (sau măcar şcoala vieţii), i-ai pus cu botul pe labe şi capul pe perna de sforăit pe toţi. Zis şi făcut la fotbal! Burleanu a fost ales pentru a treia oară consecutiv preşedinte al FRF într-o paradigmă nord-coreeană care, în absenţa dimensiunii tragice a ţării lui Kim, a virat în comedie caragialescă. S-a votat la vedere, ca în vremea congreselor tovarăşilor, ceea ce suprimă orice poftă de a te uşura contra vîntului. Unitate, fraternitate, eternitate. Flatline. Rezultatele fiind proaste în zona în care interesează şi pe altcineva decît pe şefii de asociaţii judeţene sau pe preşedinţii de cluburi lucrative, la naţională adică, rezultă că, precum în orînduirea pe care am părăsit-o acum 32 de ani, unanimitate = sărăcie-n toate. Tot înainte!
Al doilea argument pentru minunatul deces al dezbaterii vii şi deschise este exemplul internaţional. Sportul, chiar şi la nivel mare, sau mai ales acolo, e orice numai o democraţie nu. Să aştepţi standardele din societăţile non-totalitatare este o utopie. Băieţii îşi fac în culise jocurile şi mai apoi iese cine trebuie. De puţine ori există cu adevărat dezbateri, lupte de idei şi războaie în văzul lumii, şi atunci ele sînt scurte şi crude. „Un fleac, i-am ciuruit!“ Mai ţineţi minte? Uf, da’ scurtă memorie aveţi!... De fapt, foarte bine, memoria scurtă garantează viaţa lungă. Acela a fost citatul din Sergiu Nicolaescu al lui Burleanu de acum patru ani, cînd a învins echipa de foşti mari a lui Lupescu, Prunea, Răducioiu, Lucescu. Pac, pac! Ra-ta-ta-ta-tam! Aşa e mereu. După care se aşterne pax sportiva şi hai să ne bucurăm de frumuseţea competiţiei... dar nu acolo unde contează! Şefii Comitetului Internaţional Olimpic erau aleşi nu prin ridicare de mînă, ca acum la Burleanu, ci de-a dreptul cu aplauze! Aplauze furtunoase! Prin comparaţie, cînd a fost anunţat rezultatul votului de la noi, bătutul din palme al membrilor FRF a fost mai degrabă anemic. Iată o motivantă temă de lucru pentru următorii patru ani!
