Bunăstarea animală
Traducătorii documentelor Uniunii Europene au avut de rezolvat o problemă destul de spinoasă în cazul formulei animal welfare, pentru care nu exista în română un echivalent şi nici nu se întrevedeau prea multe soluţii de umplere a golului. Pînă la urmă, în cunoştinţă de cauză şi în lipsă de ceva mai bun, au optat pentru termenul bunăstare, inclus în sintagmele bunăstarea animală şi bunăstarea animalelor. Neajunsul lingvistic este evident: compusul bunăstare, provenit din asocierea substantivului stare cu adjectivul bună, nu înseamnă pur şi simplu stare bună. Termenul, considerat de dicţionarele noastre un calc după cuvîntul german Wohlstand, are în uzul curent un sens mai restrîns, predominant economic, de „situație materială bună, prosperă; prosperitate“ (DEX). Definiţia din DEX ar fi compatibilă, cel mult, cu situaţia rară a animalelor de companie care moştenesc o avere considerabilă de la foşti stăpîni excentrici. Sensul economic al cuvîntului bunăstare (folosit ca atare la sfîrşitul secolului al XIX-lea, de exemplu de Eminescu, într-un articol politic din 1878: „vom reproduce raportul către Domn al ministrului de finanţe, în care se expune prin prozaice ţifre bunăstarea unuia din cele mai laborioase judeţe ale ţării“), putea fi totuşi lărgit contextual. Cuvîntul a fost des utilizat în limba de lemn a discursurilor comuniste, în formule-pereche: „bunăstare şi fericire“ sau „bunăstare materială şi spirituală“ („creşterea nivelului de bunăstare materială şi spirituală a poporului“). În ultimii ani, traducerile sintagmelor care conţin termenul welfare s-au înmulţit, vorbindu-se tot mai des, de exemplu, de bunăstare digitală (digital welfare).
Formula animal welfare, cu echivalentele în franceză bien-être animal sau bien-être des animaux, în italiană – benessere animale sau benessere degli animali, în spaniolă – bienestar animal sau bienestar de los animales etc., se referă cel mai adesea la condiţiile de viaţă ale unor animale care sînt destinate, pînă la urmă, consumului. Termenul acoperă o noţiune specifică societăţii moderne, reflectînd o situaţie complicată din punct de vedere etic, tensionată de contradicţia dintre inevitabilitatea consumului global şi empatia faţă de fiinţele vii. Lipsa din limbă a unei lexicalizări a conceptului corespunde de fapt unor schimbări economice şi culturale. Tradiţional, animalele din ogradă erau îngrijite utilitarist, în vederea consumului (de ouă, lapte, carne) sau a eficienţei (cîini înrăiţi, pisici aprige vînătoare de şoareci): supravieţuiau sau nu, se îngrăşau, se înmulţeau şi reflectau, prin număr, bunăstarea stăpînilor. Primeau adesea nume şi se bucurau de oarece libertate „naturală“, asigurîndu-se în forme fixate de tradiţie ambivalenţa statutului de obiect de consum şi de fiinţă cvasi-umană (ca în cazul porcului Ghiţă, destinat sacrificării la un termen dinainte ştiut). Creşterea industrială a animalelor, în condiţii care le apropie extrem de mult de statutul de simple obiecte sau materii prime, a acutizat problemele etice (pentru unii oameni), dar a şi uşurat ignorarea lor (de către alţii).
Sintagma bunăstarea animalelor s-a impus, în mare măsură, în lucrările de specialitate şi în documentele oficiale – „Producătorii, tot mai preocupaţi de bunăstarea animalelor“ (industriacarnii.ro); „România respectă normele sanitar-veterinare privind bunăstarea animalelor“ (economica.net). Formula a pătruns treptat şi în mass-media, mai ales prin intermediul unor comunicări oficiale: „Inspectorii ANSVSA au anunțat că au oprit în Portul Midia un vas care urma să transporte peste 16.500 de oi (…). Decizia a fost luată după ce au depistat nereguli la echipamentele necesare bunăstării animalelor“ (stiri.tvr.ro); „Regulamentul UE 1/2005 pentru bunăstarea animalelor în timpul transportului“ (ziare.com); „animalele salvate se află sub restricție sanitară veterinară, în condiții de bunăstare“ (proconstanta.ro); „controlul la frontieră al bunăstării animalelor vii“ (stirilekanald.ro). Există totuşi şi încercarea de echivalare a conceptului printr-o altă formulă, poate preferabilă: stare de bine („pe valul creşterii îngrijorării populaţiei pentru starea de bine a animalelor“, Vlad Alexandrescu, facebook.com).
De fapt, dincolo de nepotrivirea cu sensul de dicţionar, termenul bunăstare are defectele oricărui eufemism: pare să promită mult mai mult decît oferă, bunele intenţii fiind contrabalansate de percepţia unei realităţi dure şi chiar de bănuiala unei ipocrizii sociale. Bunăstarea sau starea de bine a animalelor este definită în esenţă ca absenţă a chinurilor, a suferinţei inutile (provocate de foame, sete, lipsa spaţiului, boală, sacrificare lentă şi dureroasă etc.). E infinit preferabilă cruzimii, dar rămîne, din păcate, o „bunăstare“ care nu presupune supravieţuirea. Termeni ca bunăstare şi protecţie îşi redefinesc astfel domeniul de aplicare între limite foarte stricte, producînd contradicţii semantice. Între numeroasele regulamente de pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor se găseşte un „Ghid privind protecţia animalelor în timpul uciderii“ (ansvsa.ro). Cursul intitulat Bunăstare abatoare mamifere se adresează „personalului şi responsabililor cu bunăstarea animalelor din abatoare, personalului implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente“ (bestsmart.ro).
