Bulgaria, ultima frontieră

Acum cîţiva ani, constatam că România se termină tragic după Vama Veche. Tragic nu în sensul revendicărilor teritoriale, ci al situaţiei vamiştilor, înghesuiţi în ghereta grănicerilor de valul de wannabes, de impostori adus de faima locului. Ţara noastră, cu plajele ei care-au văzut multe, îmi părea atunci mult prea mică pentru a ne încăpea pe toţi: metalişti cuminţi şi manelişti isterici, flower-power-işti lefteri şi pupincurişti cu o frumoasă carieră la Bucureşti şi jeep proaspăt parcat pe Plaja Noastră... Ei bine, s-a rezolvat. Un spaţiu larg, populat cu gorgane şi foarte puţine benzinării se deschide în faţa ochilor noştri nedeprinşi cu atîta virginitate geografică: Bulgaria. Uitasem de ea, obişnuiţi să punem, din ochi, o mare pată albă pe hartă, pînă încolo, hăt, spre Salonic... Uitasem de misteriosul suflet slav care a fost în stare să sară peste insula noastră de latinitate şi să se aşeze, asudat, la sud de Dunăre. Uitasem tocmai de Bulgaria cronicilor, ţinut misterios, populat cu monştri marini şi piraţi rutieri. De Bulgaria care n-a uitat că i-am luat Dobrogea, aşa cum nici noi n-am reuşit s-o iertăm că şi-a luat Cadrilaterul înapoi... Ei bine, tocmai ţara asta, aparent nesfîrşită în capacitatea ei de a ne primi, atrage acum navigatorii de vacanţă români. Oameni prudenţi, cu familii şi roţi de rezervă în portbagaj, cu termos şi umbreluţă, se îmbarcă spre plajele ei, cu nădejdea că vor găsi atît drumul spre Indii, cît şi concediul cu cel mai bun raport preţ-calitate. Acum, cînd vă scriu, doi colegi de-ai mei discută la un calculator distanţă despre avantajele competitive ale Balcicului în raport cu Albena. Sînt luate în calcul preţurile puiului la rotisor (ferit de aviară, chiar dacă e adus din România...!) şi zîmbetul ştirb al gazdelor, încă sincer şi nepătat de industrializarea turismului. Şi totuşi, nu asta caută un fost vamist la o ţară străină. Nu tovărăşia oamenilor, masa cu faţă de masă fără pete sau berea nemţească în pahar aburit. Vamistul ştie una şi bună: ţara pe care o caută trebuie să pară, măcar cît vezi cu ochii (şi-un binoclu de marină, 12x50), nepopulată. Uitată de lume, retrasă din ONU, fără semafoare, drum asfaltat şi erbicid care să afecteze scaieţii. O ţară cu plaje pe care deranjezi pescăruşii, nu vînzătorii de porumb fiert. O mare fără salvamari şi fără scutere de apă cu forme falice, care să ne complexeze. O ţară care să ne lase dracului în pace cu instituţiile ei, cu primarii, autorităţile locale, băieţii de la parcare şi distribuitorii de umbreluţe. O ţară în care să poţi respira gratis. O fi asta Bulgaria? Vom găsi aici locul în care să întemeiem Noua Vama Veche sau ne vom retrage, ruşinaţi de cutezanţa poliţiştilor de a ne cere cei zece euro cu care plănuiam să ne îmbătăm trei zile? Vom reuşi să explicăm sătenilor cu ceafa pe steroizi că vrem doar plajele lor, puţină brînză şi poate un ceaun cu borş - în nici un caz atenţie? Vom reuşi să ne stabilim încă o dată în Cadrilater (cum foarte frumos remarca săptămîna trecută un titlu din Cotidianul), sau ne vom întoarce pe partea cealaltă în visul ăsta nudisto-naţionalist? Multă vreme, Vama Veche a fost posibilă datorită lenei. Lenei localnicilor de a profita de norocul care a dat peste ei. Ne-am făcut vacanţele acolo vreo zece ani pînă să atragem atenţia - şi eram şi acum acolo dacă nu eram suficient de fraieri să ne lăudăm prin reviste cu trăirile noastre. Mi-e teamă însă că bulgarii n-au problema asta. Ne vor urmări să ne taxeze, să ne cazeze şi în general să ne facă să ne simţim bine - cel mai mare blestem al oricărui vamist. Pentru că, am uitat să vă spun: vacanţa noastră nu era ca a oricui. Vamistul tipic se duce la mare în căutarea angoaselor, nu a fericirii. El îşi doreşte un loc în care să poată explora, la un pahar de vin şi-o ţigară fără filtru, întregul teritoriu al nevrozei lui (şi al prietenei, după caz). Nici n-are de ales: altfel îşi pierde slujba. Pentru că, să nu uităm, vamistul e artist, un tip cu o meserie creativă, care cere nefericire şi dramă, la fel cum centrala termică nu se încălzeşte cu Pepsi, ci cu motorină. De aceea mă adresez direct ambasadei, că poate ştie cineva: aveţi cumva un loc în Bulgaria în care să mergem să suferim, fără martori?