Budistul american, regele şi bufonul său consilier

- continuare şi, din păcate, încheiere -

La început, funcţiile lui Jesse Dean Orloff la curtea Majestăţii Sale regele Baufa’ahau Mupou al IV-lea erau onorifice. Pe măsură ce a început să lucreze tot mai intens în capacitatea sa de consilier financiar, Jesse Dean a înţeles că are un serviciu cu program complet şi nu mai poate face nimic altceva. Regele şi cabinetul său au înţeles, la rîndu-le, situaţia şi Jesse Dean a devenit, ca să zic aşa, bugetar al regatului Bonga în California. Salariul era foarte bun: 250.000 de dolari pe an. Pe mîna lui Orloff, Bonga a început să investească: asigurări, energie verde, imobiliare, un pic de bursă (dar nu prea mult!), ceva materiale de construcţii. La început, Orloff s-a descurcat destul de bine. Cifrele arătau încurajator. Dar, la un moment dat, ceva s-a întîmplat. Răul lucrează în lume în moduri subtile, greu de evaluat şi greu de detectat. Pur şi simplu, se întîmplă să te trezeşti în plin dezastru şi nu ştii de unde ţi s-a tras. Sigur, pot veni apoi minţi analitice, diagnosticieni ai existenţei, oameni care se uită la viaţa ta şi spun precis unde şi cum ai greşit. Dar, cînd chiar tu eşti în cauză şi chiar tu vrei să-ţi explici, e imposibil, de cele mai multe ori. Trecutul aglomerat de detalii apare celui care l-a trăit opac, indescifrabil şi nu poţi decît să rămîi cu uimirea... Cum de a fost posibil?

Deteriorarea investiţiilor în care Jesse Dean a decis să implice finanţele bongheze s-a produs treptat, desigur, dar într-un ritm implacabil. Uimitor era că, oricît de diversificate ar fi fost aceste investiţii, toate, dar absolut toate afacerile cu bani bonghezi se îndreptau spre eşec. O perioadă, Jesse Dean a crezut că e un moment trecător. În plus, chiar dacă una sau două mergeau mai prost, era aproape imposibil ca toate să eşueze. Dar, uite că se poate. Astrele s-au aliniat nefericit sau drumul karmic este advers sau pasărea neagră stă-n lună şi plînge – nu se ştie care este mecanismul ghinionului total, al eşecului absolut. E rar, dar nu imposibil. Şi, după o vorbă abisală a poporului, cînd e să se întîmple, se întîmplă. Sau poate că, pur şi simplu, Jesse Dean Orloff era un consilier financiar prost.

Privind acea perioadă, Jesse Dean nu ar putea spune că a ascuns guvernului bonghez adevărul, doar că, pentru un timp, l-a prezentat într-un context optimist, şi nu într-unul pesimist. Jesse Dean nu minţea, doar că interpreta unele tendinţe mai degrabă după dorinţele lui – sincere, fără îndoială. În orice caz, după aproape un an, simţind că guvernul bonghez devine un pic îngrijorat, în pofida rapoartelor sale, dar şi că afacerile nu mai pot fi salvate, Jesse Dean Orloff s-a dus la Majestatea Sa regele şi i-a spus că e nevoit să oprească investiţiile pentru că nici una nu merge bine, iar regatul trebuie să accepte o pierdere de 25 de milioane de dolari. Adică aproape o cincime din PIB-ul însoritului arhipelag. Regele s-a înnegurat. L-a dat afară din palat şi nu i-a mai răspuns niciodată la telefon. Guvernul bonghez a avut o reacţie destul de echivocă, dovadă că impactul eşecului financiar i-a năucit pur şi simplu. Cînd a vrut să plece înapoi la San Francisco, Jesse Dean a fost oprit la aeroport şi întors în micul apartament de hotel rezervat doar lui. Acolo, a stat sub un soi de arest la domiciliu vreme de cinci zile, fără ca nimeni să-i spună ceva şi în totală imposibilitate de a vorbi cu cineva. Se plimba liber prin oraş, dar nimeni nu-i mai răspundea nici măcar la salut, ca să nu mai vorbim de invitaţii sau momente de socializare. După cinci asemenea ciudate zile, poliţia bongheză l-a escortat scurt şi fără comentarii la aeroport, l-a suit în avion şi l-a informat că nu mai are ce căuta acolo. Ajuns înapoi în California, Jesse Dean Orloff a primit prin poştă decretul de demitere a sa din funcţia de consilier financiar. Însă nu a primit niciodată un decret similar referitor la funcţia de bufon regal. A recitit atent statutele curţii regale şi a constatat că un asemenea decret nici nu putea sosi, pentru că, în conformitate cu normele regalităţii bongheze, bufonul e numit pe viaţă. Nimeni, nici măcar Majestatea Sa regele, nu putea decide că un bufon legal numit nu mai este bufon, ca o garanţie a libertăţii sale de exprimare. Orice ar spune, bufonul nu poate fi demis. Consilierul financiar, însă, da.

În anii care au urmat, Jesse Dean a rămas conectat la viaţa interesantă a regatului Bonga. Întîi prin procesele care au urmat. Regatul Bonga l-a chemat de multe ori în judecată, fie în America, fie chiar în Bonga, şi de fiecare dată Jesse Dean a trebuit să se apere cum a ştiut el mai bine. După cîte ştiu, procesele continuă şi azi. Apoi, evoluţiile ulterioare din Bonga nu l-au lăsat indiferent. Urmare a colapsului financiar datorat unui fel de ghinion generalizat, ample tulburări politice au început. Jesse Dean auzise cîte ceva despre un oarecare grup bonghez disident, refugiat în Noua Zeelandă. Motivat în plus de prăbuşirea finanţelor regatului, grupul de refugiaţi devenise foarte republican, voia răsturnarea monarhiei şi trecerea puterii la popor. Dincolo de a fi budist sau bufon, Jesse Dean Orloff este american – prin urmare, lupta pentru libertate şi împuternicire a poporului dusă de un grup disident refugiat în exil nu putea să nu-l impresioneze. În timp ce încerca sofisticate manevre politice pentru a salva tronul şi dinastia, Majestatea Sa Baufa’ahau Mupou al IV-lea, regele cu rîsul zguduitor, a murit. A urcat pe tron fiul său, care era un altfel de om şi un altfel de rege. Astfel, Jesse Dean a încetat să mai fie bufon, căci noul rege are dreptul suveran de a-şi alege ce bufon pofteşte. Iar proaspătul rege părea a nu pofti deloc să aibă bufon.

Cînd media americană a aflat povestea lui Orloff, un canal celebru de televiziune i-a plătit o sumă frumuşică pentru exclusivitate şi a realizat un fel de documentar despre întreaga poveste a finanţelor regatului Bonga. În acel film, Jesse Dean Orloff a spus că, deşi simte o anume vinovăţie pentru prăbuşirea finanţelor regatului, cu toate consecinţele rele care decurg de aici pentru bonghezii de rînd, crede că a devenit un agent serios pentru democratizarea regatului Bonga. Fără falimentul adus de el, opoziţia democratică republicană nu ar fi avut vreo şansă serioasă să devină relevantă. Astfel, e convins că va aduce mult bine poporului bonghez, de care simte că destinul l-a legat nu întîmplător.