Blocajul Brexit
De parcă n-ar fi fost oricum destul de încîlcită, povestea ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană intră într-o nouă fundătură. Cu puțin timp înainte de a lua o pauză forțată, Camera Comunelor a votat, încă o dată, împotriva intenției noului premier de a declanșa procedura pentru organizarea de alegeri anticipate – alegeri care, potrivit lui Boris Johnson, ar fi putut conduce la o nouă majoritate care să asigure sprijinul necesar ieșirii din Uniune cu sau fără acord în calendarul stabilit. Situația e complicată și ridicolă. În Parlament nu există majoritate pentru nici una dintre propunerile premierului, deși premierul e lider al partidului majoritar. Majorități există doar pentru „nu“: Camera Comunelor nu vrea acordul de ieșire negociat inițial de fostul premier Theresa May, nu vrea o ieșire fără acord, nu vrea noi alegeri… Ce urmează?
Pînă de curînd se știa că Marea Britanie va părăsi Uniunea la 31 octombrie, indiferent dacă a fost convenit sau nu un acord de retragere cu Bruxelles. Însă, potrivit unei decizii recente a Parlamentului, care a și primit consimțămîntul regal, premierul este obligat să solicite o amînare pînă la 31 ianuarie 2020, cu excepția cazului în care Parlamentul convine asupra unui acord sau asupra unei ieșiri fără acord pînă la 19 octombrie. Soluția – oricare ar fi – e, deci, în Camera Comunelor.
Chestiunea cea mai dificilă rămîne în continuare relația Regatului Unit cu Irlanda după Brexit. Obiectivul acordului negociat cu UE de fostul premier Theresa May era să se evite o frontieră fizică dură între provincia britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda, care va rămîne în Uniunea Europeană. Bru-xelles își dorește menținerea Irlandei de Nord în cadrul uniunii vamale pînă la semnarea unui eventual tratat de liber-schimb post-Brexit. Însă unii deputați conservatori resping această soluție, care ar diferenția statutul provinciei de res-tul Regatului Unit. Acordul a fost respins deja de mai multe ori de Camera Comunelor și blocajul generat a împins-o pe Theresa May să demisioneze.
Boris Johnson își dorește un acord fără backstop sau o ieșire fără acord și la termen pentru a satisface electoratul care, la referendumul de acum doi ani, a votat pentru părăsirea Uniunii Europene. Chiar dacă Bruxelles transmite că e dispus la reluarea dialogului cu guvernul de la Londra pe tema Brexit, un lucru e clar: acest backstop este o componentă esențială care nu poate fi negociată. De-abia învestit în funcție, Boris Johnson se afundă în criză: suspendarea Camerei Comunelor i-a atras dușmani din ambele tabere, conservatorii moderați părăsesc băncile din Parlament și fotoliile guvernamentale, în vreme ce radicalii îi cer mai multă fermitate.
Dacă nu se va ajunge la un nou acord (pînă acum nu sînt semne că ar exista vreo negociere autentică), iar premierul refuză să solicite o nouă amînare, decizia cu privire la Brexit se va tranșa probabil în Justiție: Johnson și susținătorii unui Brexit dur vor căuta probabil cine știe ce chichițe legislative pentru a duce pînă la urmă la bun sfîrșit misiunea de a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană în orice condiții.
Peste toate, a mai venit și anunțul lui John Bercow, care va renunța la funcția de președinte al Camerei Comunelor la 31 octombrie. E data fatidică pînă la care ar trebui să se petreacă totul sau nimic, sau măcar ceva.
De fapt, tensiunile dintre Camera Comunelor și Guvern s-au transformat într-un soi de război de gherilă. Dezordinea e atît de mare, atît de desăvîrșită încît ne putem întreba dacă Regatul Unit mai este o democrație funcțională. Răspunsul e simplu și totodată complicat. Da, Regatul Unit rămîne în continuare o mare democrație. Tocmai jocul majorităților, tocmai geometria foarte variabilă a grupurilor din interiorul Camerei Comunelor, cu interese legitime diverse, reprezintă și riscul pentru democrație. Fragmentarea e semnificativă mai ales în rîndul Conservatorilor. În cazul Brexit, democrația e fragilizată tocmai de… democrație.
