BHL despre Darfur

Pe 28 aprilie, în deschiderea Festivalului Internaţional de literatură "PEN World Voices" de la New York, Bernard-Henri Lévy şi Mia Farrow au vorbit despre Darfur. La noi, dar şi în lume, în general, se vorbeşte foarte puţin despre tragedia inimaginabilă care se petrece acolo, în vestul Sudanului. Armata guvernului de la Khartoum, împreună cu un soi de războinici nomazi arabi numiţi Janjaweed, care apar aidoma cavalerilor apocalipsei, învăluiţi în negru şi călare pe cămile, ucid cu nemiluita civili non-arabi. Victimele au de partea lor fragile forţe de gherilă, grupate într-o imprecisă Mişcare de Eliberare a Sudanului, şi compuse din luptători aparţinînd triburilor non-arabe din zonă. Analiştii care se încumetă să afirme că înţeleg ceva din ce se petrece acolo spun, în cvasi-unanimitate, că războiul este de natură etnică, acum. Conflictul a fost favorizat de combinaţia dintre seceta prelungită urmată de extinderea sufocantă a deşertului, pe de o parte, şi o creştere explozivă a populaţiei, pe de altă parte. Cînd nomazii au început să caute hrană şi apă pe teritorii ale sedentarilor, conflictul a izbucnit. Convenţional, se admite că "războiul din Darfur" a izbucnit în februarie 2003, cînd un grup de luptători ai gherilei "Frontul de Eliberare a Darfurului" a atacat un sediu administrativ guvernamental. Dar starea de beligeranţă preexista acestui moment. Linia de demarcaţie dintre tabere s-a trasat, apoi, şi mai uşor, sub influenţa regimului islamic de la Khartoum, unul dintre cele mai odioase cu putinţă. Ca de obicei în asemenea situaţii, arabii care domină guvernul central spun că reprimă o mişcare separatistă din vestul non-arab al ţării, iar gherilele spun că se apără în faţa genocidului declanşat de autorităţi. După bunul obicei european (fără nici o urmă de ironie, obiceiul acesta chiar cred că e bun!), în asemenea cazuri, considerăm imediat că guvernul este răspunzător. Căci, după logica noastră, guvernul are datoria de a-şi proteja cetăţenii şi, mai mult, are şi monopolul asupra mijloacelor "de forţă" în ţară. Dacă ONU vorbeşte deja de aproape 500.000 de civili ucişi din 2003 încoace, principala vină revine guvernului sudanez, fără dubiu. La Darfur, barbaria a atins cote inimaginabile. La Darfur, tot ceea ce e mai oribil în specia umană s-a declanşat cu vigoare diabolică. Asasinate în masă, incendieri, bombardamente, schingiuiri medievale, violuri - tot ceea ce asimilează omul bestiei se petrece, fără nici un fel de cenzură, în această provincie sudaneză. Orice încercare de intervenţie din partea comunităţii internaţionale nu a dus la nici un rezultat. Pe de o parte, reacţia ONU şi a statelor africane grupate în diverse organizaţii regionale a fost anemică, inadecvată şi orientată, mai ales, spre misiuni de ajutorare a sutelor de mii de refugiaţi care au trecut graniţa în Ciad, unde, de asemenea, situaţia e cît se poate de complicată. Şi în Ciad arde, de ani buni, un "război uitat". Guvernul de la Khartoum sabotează pur şi simplu eforturile stîngace ale comunităţii internaţionale şi, deocamdată, îi merge. Pentru că guvernul de la Khartoum are un aliat foarte important: China. Astfel, orice iniţiativă serioasă a Consiliului de Securitate se blochează şi orice fel de măsură punitivă împotriva guvernului sudanez se izbeşte de gigantul chinez. Gurile rele socialiste vorbesc şi despre o anumită complicitate a SUA, pe ideea că americanii nu fac prea mare caz pentru că liderii de la Khartoum, care pînă cu puţin înainte de 11 septembrie l-au găzduit pe Osama Bin Laden, le promit americanilor informaţii despre teroristul numărul 1 în schimbul inacţiunii. Asta este, desigur, o speculaţie, dar mediile de stînga o fac adesea. Celebrisimul BHL este, deja, un obişnuit al teatrelor de război. Acolo unde omenirea suferă, BHL apare. Se întoarce apoi în lumea civilizată şi vorbeşte/scrie despre ce a văzut. Bernard-Henri Lévy este cel mai puternic brand intelectual al unei mari culturi care se mîndreşte cu intelectualii ei. Este, evident, un om de stînga. Cu atît mai interesante sînt consideraţiile sale despre Darfur, căci explicaţia sa pentru inacţiunea vinovată a lumii civilizate în faţa acestei orori acuză blocarea minţii occidentale în ideile stîngii. În cazul Darfur, Lévy crede că avem şi percepţia, şi acţiunea blocate pentru că trei dintre marile idei ale stîngii europene a secolului XX ne orbesc. Antirasismul, anticolonialismul şi lupta împotriva imperialismului sînt idei atît de impregnate în gîndirea Occidentului, încît au născut pattern-uri de percepţie şi s-au osificat în rigori morale. În cazul Darfur, aceste idei ne împing în cumplită vinovăţie. Astfel, antirasismul ne învaţă cum să reacţionăm cînd albii oprimă alte rase. Situaţia în care aceeaşi rasă, pînă ieri victimă a albilor odioşi, se masacrează în Africa ne lasă fără repere. Anticolonialismul ne învaţă să nu ne amestecăm în treburile Sudanului şi inhibă o intervenţie occidentală decisivă într-o ţară africană care a scăpat de colonialism în 1956, cînd s-a retras ocupaţia britanică. În fine, anti-imperialismul, lupta celor ocupaţi împotriva "imperiilor" ocupante, este singura lentilă prin care privim, încă, Africa. Dacă victimele fac parte dintr-una din tabere - "imperialiştii" sau "anti-imperialiştii" -, ştim să ne raportăm la ele. Dar dacă victimele nu fac parte din nici una dintre aceste două categorii, iar taberele care se înfruntă nu sînt, nici ele, recognoscibile după acest binom, atunci înţelegerea noastră paralizează. Un asemenea război, inclasabil după criteriile "anti-imperialismului", este, după expresia obsedantă a lui BHL, un "război uitat". Adică un război despre care nu vorbeşte nimeni, oricît de sîngeros ar fi. Fie că ideile de stînga sînt de vină, fie că nu, Darfur este una dintre cele mai cumplite vinovăţii ale lumii contemporane. Nu am nici o îndoială că generaţia de după noi va fi stupefiată de incapacitatea noastră de a opri acest măcel, aşa cum generaţia mea a fost stupefiată aflînd despre incapacitatea lumii civilizate de a opri, la timp, Auschwitzul şi Gulagul. De altfel, Lévy crede că participarea Occidentului la Olimpiada de la Beijing echivalează, moralmente, cu participarea la Olimpiada de la Berlin, din 1936.