Beneficiile crizei
Fiecare zi aduce o nouă serie de veşti proaste. Bursele scad sau cad, cînd nu se prăbuşesc de-a dreptul. Întreprinderile îşi întrerup sau îşi închid producţia, băncile cer şi obţin sprijin de la state, statele cer şi obţin uneori ajutoare de la alte state sau de la instituţii financiare internaţionale. Sîntem într-o spirală a ştirilor negative, Cassandrele vorbesc despre cea mai gravă criză care a lovit planeta, ne gîndim la credite şi economii, la salarii şi proprietăţi, la preţuri, inflaţie şi şomaj, la pauperizare bruscă după ce vîntul prosperităţii suflă de cîţiva ani buni. Criza nu înseamnă numai veşti rele, chiar dacă trebuie să faci un mic efort de imaginaţie şi de voinţă ca să vezi ce s-ar putea întîmpla bun în perioada următoare. Există însă cîţiva stropi de optimism, ici şi colo, cîteva efecte colaterale, unele neaşteptate, nu întotdeauna foarte vizibile, şi care tocmai de aceea merită menţionate. N-am făcut o listă, dar iau cîteva exemple la întîmplare. Mă gîndesc în primul rînd, nu ştiu de ce, la criza georgiană. În urmă cu cîteva săptămîni am fi crezut că trupele ruseşti nu se vor retrage prea curînd de pe teritoriul Georgiei, dar au făcut-o. Rusia din octombrie nu mai e cea din august. Căderea preţului la petrol, prăbuşirea pieţei bursiere şi spectrul recesiunii determină autorităţile de la Kremlin să fie ceva mai maleabile la solicitările comunităţii internaţionale. Nu e rău. Al doilea exemplu care îmi vine în minte, într-o ordine total întîmplătoare, este relaţia proastă dintre valoni şi flamanzi, în Belgia. În iulie, ţara părea în pragul imploziei, acum, după ce cîteva bănci belgiene au fost salvate, cele două comunităţi încep să redescopere rolul statului. Să sperăm că va dura. Europa, apoi. După ce au existat bîlbîieli în primele zile, mesajele Uniunii Europene au început să cîştige în coerenţă. În clipa de faţă, Europa pare liderul propunerilor pentru ieşirea din criză, dacă ne gîndim la cele întîmplate recent la summit-ul de la Bruxelles sau la iniţiativa de a organiza un summit G20 la Washington, în noiembrie. Europa, considerată un "pitic politic" pînă acum, preia iniţiativa. Veşti bune şi de pe frontul materiilor prime. Scade preţul petrolului. Sigur că ţările exportatoare sînt supărate, dar restul lumii îşi freacă palmele de mulţumire. E mai bine să cumperi petrol la 60 de dolari faţă de 147, cît ajunsese în vară. Teama de o scădere a consumului îi face pe speculatori să nu mai joace pe preţul produselor alimentare. Consecinţă: un kilogram de orez costă acum cu 40% mai puţin decît în urmă cu cîteva luni. "Revoltele foametei" despre care am scris şi aici în această primăvară au dispărut. Criza financiară atinge încet-încet economia reală, iar creşterea economică va fi mai mică. O scădere a activităţii economice înseamnă trafic mai redus pe oceane, pe drumuri şi în aer. Mai puţină poluare deci, şi o veste bună pentru cei care luptă pentru protecţia mediului: vor fi zeci de milioane de tone de bioxid de carbon în minus. Profit şi pentru unii lideri politici. În Marea Britanie, Gordon Brown părea să fie condamnat la a fi cel mai nepopular şi lipsit de charismă premier din toate timpurile. Criza îl transformă într-un lider cu viziune şi cu soluţii. În Statele Unite, după războiul din Georgia, John McCain începuse să-l devanseze în sondaje pe Barack Obama. În ultimele săptămîni democraţii au o excelentă ocazie, pe care nu o ratează, de a spune: administraţie republicană = criză economică. Veşti bune şi în România? Pe ici, pe colo, da. A început să scadă preţul carburanţilor, chiar dacă nu cu aceeaşi vitează cu care crescuse în ultima vreme. Piaţa imobiliară s-a mai calmat şi preţurile caselor şi terenurilor ar trebui să înceapă şi ele să scadă, după ce se ajunseseră la cifre astronomice. Va scădea şi consumul - ceea ce nu e întotdeauna rău. Sigur, consum mai mic înseamnă producţie mai mică şi locuri de muncă mai puţine. În România, consumul se face însă foarte mult pe credit, de la creditul de nevoi personale pînă la cel cu buletinul. Se cumpără telefoane, maşini şi case cu bani ipotetici, iar o temperare a creditelor extravagante e binevenită. Spre deosebire de alţii, românii par însă că îşi dau mai greu seama că e criză. Ascultam acum cîteva zile la radio un interviu cu Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, care era perplex în faţa numărului mare de români care îşi rezervaseră sejururi de Revelion în ţări exotice, la tarife mari. "Oamenii aceştia încă nu îşi dau seama că sînt mai săraci decît cred" - spunea el. Inconştienţa este o veste bună?
