Băsescu
"El e prietenul poporului, fratele românului, fiul de la oraş al băbuţelor sinistrate, unchiul din America, Mîntuitorul coborît din elicopter pentru a readuce apele în matcă, comeseanul rumen şi pilit care ascultă un concert de muzică populară ca orice gospodină. Ca tătucul Stalin în filmele sovietice, el nu e obosit niciodată, nu doarme, nu are frică, nu se gîndeşte decît la popor (...). Atenţie la Băsescu: cu toată simpatia pe care o trezeşte spontan, cu toată fermitatea şi incoruptibilitatea lui de tribun, cu tot meritul său în schimbarea de destin a României, Băsescu trebuie urmărit îndeaproape. Sala trebuie să fie alertă, presa neiertătoare. Băsescu nu e Arturo Ui, dar el adună din ce în ce mai mult iţele puterii în mîna lui obişnuită cu timona! Nu uitaţi că aşa încep toţi dictatorii: sînt simpatici, iubiţi de public, incoruptibili, patrioţi. Aşa a fost Hitler, aşa a fost Ceauşescu. Nu uitaţi că şi Iliescu a recurs la popor, la gloata amorfă şi manevrabilă a Ťoamenilor de bine» sau la cea bine organizată a Ťoamenilor muncii» din subterane pentru a sparge ceva capete ţărănist-liberale sau pentru a înlătura un guvern devenit incomod. Slavă Domnului, Băsescu nu e Iliescu! Dar şi Băsescu e singur la vîrf! Şi Băsescu e de necontrolat!" (Adrian Papahagi, Averea) "Destui analişti s-au întrecut în a spune despre el că acţionează haotic, impulsiv, populist şi imprevizibil, că nu doreşte decît să se răzbune pe Guvernul Tăriceanu din motive de el ştiute... De fapt, Băsescu este teribil de previzibil. A spus încă de la început că va fi un preşedinte-jucător şi că va reacţiona ori de cîte ori va crede că-i necesar. A văzut că vreme de peste şapte luni în unele domenii lucrurile merg înspre rău sau se tîrăsc la fel ca înainte, fără să se întîmple ceva bun, şi a decis să comunice opiniei publice în felul său caracteristic: direct, fără ocolişuri. Iar cetăţenii au apreciat francheţea, sătui de-atîta prefăcătorie (...). Traian Băsescu ştie bine un lucru: oricît de mult se străduiesc grupurile de interese ce deţin trusturi de presă să-l denigreze, atacurile lor n-au efect. Sînt anulate, practic, de fiecare ieşire publică a şefului statului. Acesta ştie cum şi cînd să intervină. Spune lucruri grave, ce au rapid impact şi lasă instituţiile statului să acţioneze. Dacă nu se rezolvă situaţia, după o perioadă în care nu mai spune nimic, observînd în schimb reacţiile, şeful statului apare din nou şi pune lucrurile la punct. Exemplul este edificator. Demonstrează că presa are acum o mare problemă de credibilitate." (Simona Popescu, România liberă) (C. G.)
