Basarabia mea

Publicat în Dilema Veche nr. 505 din 17-23 octombrie 2013
Bun şi rău jpeg

Admir devoţiunea cu care unii dintre prietenii mei se dedică Basarabiei. Nu-mi explic de ce nu pot vibra şi eu atît de pur şi de patriotic (folosesc cuvîntul în cel mai serios sens!). Ar trebui să pot. Sîngele meu este, pe jumătate, basarabean, căci mama mea s-a născut acolo. Refugiile succesive (1940 şi 1944) au făcut-o să trăiască în România de azi şi eu să mă nasc direct în inima ţării, în măreţul Ploieşti. Am, vasăzică, ADN-ul care ar trebui să mă livreze natural cauzei. Totuşi, cu ruşine aproape, vă spun că nu mi se pare că lupta pentru Basarabia – care acum înseamnă, concret, lupta pentru menţinerea Moldovei în apropierea Uniunii Europene, în vederea unei viitoare aderări – e şi lupta mea. S-o ducă şeful statului, s-o ducă Guvernul, s-o ducă cine are datoria s-o ducă! Să nu fiu înţeles greşit: şi eu sînt pentru aderarea Moldovei la UE, şi eu sînt pentru diluarea frontierei dintre cele două ţări, dar nu-mi vine să lupt pentru asta.  

În ceea ce mă priveşte, de cîte ori aud de Basarabia, îmi vine imediat în minte celebrul poem „Mending Wall“ al lui Robert Frost. Reparînd, împreună cu vecinul, gardul de piatră dintre proprietăţile lor, unul de-o parte şi altul de cealaltă, autorul meditează la rostul gardurilor pe lume, intrigat fiind de siguranţa cu care vecinul repetă un vechi proverb englezesc: good fences make good neighbours. „La ce bun gardul, dacă oricum nu vrem să intrăm unul pe proprietatea celuilalt?“ se întreabă omul nostru. Dar continuă, împreună cu vecinul, să adauge pietre la gard, cu o ciudată voioşie. Este vorba, desigur, despre o meditaţie asupra naturii umane, care are nevoie de ceea ce detestă. Faţă de gard, ca faţă de orice separaţie, avem sentimente contradictorii. Ceva din noi ne spune că e necesar, şi altceva din noi se revoltă. Ceva din noi se simte în siguranţă cînd gardul e solid, şi se înfricoşează cînd gardul e străpuns, pentru ca altceva din noi să se bucure cînd vedem un gard căzînd şi să ne facă să trăim senzaţia claustrării cînd gardul e în picioare. Omenesc, foarte omenesc, prea omenesc... Puternică e dorinţa de a te simţi în siguranţă în spatele unui zid viguros, dar la fel de puternică e şi aceea de a vedea zidurile căzînd. Apoi, poemul ne mai spune că există nenumărate forţe din afara noastră care ameninţă un zid. La fel de multe ca şi argumentele pentru a-l construi. Vă îndemn să (re)citiţi versurile lui Frost şi vă garantez cîteva minute superbe de meditaţie. Aş zăbovi cu drag în descifrarea straturilor sufleteşti ale lui „Mending Wall“, dar simt că, totuşi, chestiunea Basarabiei e mai urgentă.

În portofoliul extern al României postdecembriste nu există altă ţară cu care să fi avut o relaţie mai ambiguă. În general, am ştiut bine ce prietenii să căutăm în lume şi ce relaţii să îngheţăm, în funcţie de interesul României democratice care s-a născut, tarată şi cu segmente anatomice monstruoase, dar, totuşi, s-a născut, în decembrie 1989. Cu Moldova, însă, nu am ştiut niciodată. Am spus că sînt fraţii noştri, dar am simţit că e prea mult. Am spus că sînt doar nişte vecini desprinşi din fosta URSS, dar am ştiut imediat că e prea puţin. Am zis că ne leagă sîngele, dar nu ne putem opri să nu constatăm cît sîntem de diferiţi, totuşi. Am zis că avem interese geostrategice, jucînd cartea pragmatismului, dar am simţit imediat implicarea în europenizarea Republicii Moldova ca pe o datorie morală. Cred că relaţia politică dintre România şi Moldova este atît de ambiguă pentru că, în general, nu ne putem decide, odată pentru totdeauna, ce să credem despre separaţia dintre noi. Pe de-o parte, o luăm ca pe un dat istoric şi ne decidem să fim realişti. Pe de altă parte, nu ne putem reprima pornirea idealistă de a crede că nedreptăţile istorice se pot repara. Greşim, cred, în ambele situaţii. Nu sîntem diferiţi sau, mă rog, atît de diferiţi încît să putem spune că o separaţie este firească. Dar nici nedreptăţile produse nu se repară vreodată. Niciodată, în istorie, nedreptăţile nu s-au reparat – cei care vor să răzbune sau să reaşeze lumea cum era halucinează! În istoria relaţiilor internaţionale, revenirea la statu quo ante a fost, întotdeauna, o iluzie. Zecile de exemple care se tot citează (de la tratatul care a încheiat Războiul dintre Imperiul Bizantin şi al doilea Imperiu Persan, în 629, pînă la tratatul care a încheiat Războiul irakiano-iranian în 1988) sînt, toate, cazuri discutabile, căci, în realitate, niciodată nu a putut fi recuperat trecutul în toate detaliile sale. Iluzia că semnăm o hîrtie care dă istoria înapoi este, la limită, chiar periculoasă.  

La toate acestea se adaugă (re)sentimentele populare. Istoria foarte recentă a adăugat complexe. De superioritate aici, de inferioritate acolo. Ne-au dezamăgit adesea. Ne-ar fi plăcut să fie ca georgienii sau ca balticii – o nucă tare în raport cu colosul rusesc. Moldoveanul este, însă, moale şi concesiv, lesne tranzacţionist, gata să producă un alibi realist pentru orice cedare morală. E ca noi! Şi noi i-am dezamăgit pe ei. Nu am fost în stare să avem investiţii hotărîtoare acolo, nu am fost în stare să le cîştigăm inimile răvăşite, iar în chestiunea transnistreană, care îi chinuie cel mai mult, nu am putut fi de mare ajutor. Politicienii nu au putut găsi niciodată tonul corect pentru această relaţie pe care o numim mereu „specială“, fără să putem spune limpede ce înseamnă asta – un sentiment difuz de datorie istorică, un puseu recurent de naţionalism frustrat, o dragoste ciudată faţă de limba comună (spun ciudată pentru că noi toţi o torturăm cu psihanalizabilă ferocitate). Există ceva în noi care ne spune că e bine să rămînem separaţi. Dar există şi altceva care ne face să vrem ca această frontieră să cadă. Simţim că discursul fratern nu e tocmai realist, dar şi că raportarea la Moldova ca la o altă ţară e falsă.  

Lumea globală este, măcar în definiţia ei, o lume fără ziduri. Totuşi, pe măsură ce ne globalizăm, ne zidim. Zidurile despărţitoare apar mereu, deprimante întotdeauna, dar salvatoare, de cele mai multe ori.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.