Bani de campanie

În Statele Unite, banii reprezintă "laptele de mamă" al politicii, după cum se exprima un politician american. S-a văzut şi în campania recent încheiată, cea mai scumpă din istorie. Barack Obama a strîns aproape o jumătate de miliard de dolari, dublu faţă de contracandidatul său. În ultimele săptămîni de campanie, echipa lui Barack Obama reuşea să strîngă cîte 5 milioane de dolari pe zi! Ploaia de bani s-a simţit în miile de spoturi televizate, publicităţi în ziare şi pe Internet, iar Obama şi-a oferit luxul de a-şi plăti săptămîna trecută o intervenţie de o jumătate de oră în aşa-numitul "prime-time", simultan, pe mai multe canale de televiziune. Ca în orice democraţie, donaţiile în campanie sînt reglementate în Statele Unite, atît la nivelul statelor, cît şi la nivel federal. Toate contribuţiile sînt făcute publice şi există limite pentru donaţii. Astfel, o persoană fizică poate oferi cel mult 2000 de dolari la un scrutin, întreprinderile nu au dreptul să facă donaţii din fondurile proprii, nici sindicatele, dar pot în schimb să sprijine înfiinţarea de comitete de acţiune politică, al căror scop este strîngerea de fonduri pentru candidaţi. La sfîrşitul fiecărei campanii, candidaţii trebuie să trimită rapoarte Comisiei Federale Electorale, care verifică modul în care s-au făcut cheltuielile. Există, evident, şi încercări de ocolire a barierelor de finanţare. Există aşa-numitul soft money, bani cheltuiţi de un grup de interese pentru promovarea unei idei, nu a unui candidat. Cînd puternica asociaţie a posesorilor de armă difuzează, în timpul campaniei, mii de clipuri despre beneficiile portului de armă, e un mesaj indirect în favoarea candidatului republican. Apar şi scandalurile legate de finanţarea partidelor: cînd era preşedinte, Bill Clinton a fost acuzat că a oferit sejururi la Casa Albă unor finanţatori democraţi, care au dormit chiar în celebrul dormitor Lincoln, în schimbul unor donaţii substanţiale. În campaniile trecute, atît republicanii, cît şi democraţii au fost nevoiţi să returneze o parte din sumele încasate. Scandaluri legate de finanţarea partidelor electorale au fost numeroase şi în Europa. În Franţa, fostul prim-ministru, Alain Juppé, a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru finanţarea ilegală a partidului de centru dreapta RPR, formaţiunea fostului preşedinte Jacques Chirac. În Marea Britanie, Tony Blair a fost acuzat că a vîndut titluri onorifice sau chiar locuri în Camera Lorzilor unor persoane care s-au dovedit generoase cu donaţiile către laburişti. În Germania, cancelarul reunificării, Helmut Kohl, a plecat din politică în urma unui scandal de finanţare ilegală a partidului său. Ce să mai spunem de afacerile de finanţare ocultă din Italia, Grecia sau din ţara vecină, Bulgaria, căreia i s-a tăiat din fondurile europene şi pentru că o parte din banii veniţi de la Bruxelles ajunseseră direct în trezoreria unor partide politice! În România, finanţarea formaţiunilor în campanie nu e o temă care să se afle pe agenda publică. Despre banii de campanie se vorbeşte după ce alegerile s-au încheiat, cînd subiectul nu mai pasionează. Curtea de Conturi descoperă deseori iregularităţi, bani care nu aveau ce căuta în conturile partidelor, dar ştirea e consemnată doar sporadic. Începînd de anul acesta, ar trebui mai multă atenţie. Campania va fi mai costisitoare. Pentru prima dată, televiziunile şi radiourile private cer bani pentru prezenţa în emisiune a candidaţilor. Ca urmare, studiourile televiziunilor de ştiri sînt invadate de candidaţi la orice oră din zi. Se vor cheltui bani mulţi în bannere, afişe, fluturaşi: votul uninominal obligă fiecare candidat să comunice cît mai mult pentru a fi cunoscut. Se vor face "clasicele cadouri electorale" (făină, mălai, ulei), mai ales pentru cei din mediul rural. A existat o propunere de interzicere a acestor cadouri cu 90 de zile înaintea alegerilor, dar legea finanţării partidelor politice nu a luat-o în seamă. Şi în România, legea impune plafoane de cheltuieli: 350 de salarii minime brute pe ţară pentru un candidat la Camera Deputaţilor şi 500 de salarii pentru unul la Senat (altfel spus, cam 50 de mii de euro pentru un deputat şi 75 de mii pentru un senator). Candidaţii în colegiile electorale spun că, dacă vor să cîştige, campania îi va costa mult mai mult. În primăvară, în comunele Sinteşti şi Ştefăneşti, alegerile locale au fost invalidate din cauza neregulilor şi a acuzaţiilor de cumpărare de voturi. Pe 30 noiembrie scandalul se poate repeta la o scară mult mai mare.