Axa Paris-Europa-Bucureşti
Va reuşi Nicolas Sarkozy? Peste şase luni vom vedea mai clar ce se întîmplă cu Uniunea Europeană sau ceaţa ce s-a aşternut peste continent în urma "nu"-ului irlandez va împiedica evoluţia Europei? Răspunsul nu îl vom afla decît la sfîrşitul anului şi al preşedinţiei franceze. Cert este că planurile iniţiale ale Parisului au fost date peste cap. În cele şase luni de mandat, Sarkozy voia să consolideze viitoarele instituţii europene, să pună pe picioare Uniunea pentru Mediterana, să jongleze cu numele personalităţilor care vor ocupa diferite funcţii în noul proiect continental. Ambiţia este acum alta: el trebuie să împiedice motorul european să se gripeze definitiv. Trebuie să îi convingă pe cehi să nu respingă Tratatul de la Lisabona, să facă acelaşi lucru şi cu polonezii şi să îi determine pe irlandezi să mai voteze o dată. Chiar dacă irlandezii repetă votul, acest lucru nu se va întîmpla pînă la sfîrşitul anului. Tratatul de la Lisabona nu va intra în vigoare de la 1 ianuarie. Poate de la 1 iunie 2009. Cu ce se va ocupa Franţa în cele şase luni de preşedinţie, în afară de pansarea rănilor Europei? Dosarele prioritare sînt patru: agricultura, apărarea europeană, protecţia mediului şi imigraţie. La capitolul agricultură, Franţa e convinsă că răspunsul european la actuala criză alimentară înseamnă păstrarea şi chiar întărirea Politicii Agricole Comune (PAC) - o politică de subvenţii masive pentru agricultorii europeni, care înghite cam 40% din bugetul european. La al doilea capitol, Parisul doreşte ca statele UE să aloce bugete mai mari sistemului european de apărare, vrea înfiinţarea unei pieţe comune a echipamentelor militare şi o strategie de securitate europeană modernizată. În ceea ce priveşte energia, Franţa doreşte semnarea unui nou acord privind reducerea gazelor cu efect de seră, revizuirea actualului sistem de cote de emisii de CO2 şi militează pentru adoptarea energiei nucleare, sector în care Parisul este campion european. În fine, capitolul imigraţie înseamnă adoptarea unu "pact europen al imigraţiei şi azilului", care prevede coordonarea proiectelor europene în domeniu. Toate cele patru teme sînt importante, toate sînt controversate. La capitolul agricol, Marea Britanie nici nu vrea să audă de întărirea PAC. Britanicii cred, dimpotrivă, că liberalizarea pieţei agricole este răspunsul la criza alimentară. Banii economisiţi ar putea fi investiţi în educaţie şi cercetare. Sistemul european de apărare e şi el văzut cu ochi critici de către britanici, care cred că NATO e suficient pentru apărarea Europei. În dosarul "Mediu", unele ţări se plîng deja că limitările de emisii de CO2 sînt prea severe, iar la capitolul imigraţie, Parisului i se reproşează că vrea să transforme Europa într-o "fortăreaţă", un loc în care imigranţii nu sînt bineveniţi. Care sînt interesele României? Din fericire, există multe puncte de convergenţă între priorităţile Parisului şi cele româneşti. Bucureştiul, care şi-a afişat ambiţia de a deveni pe termen lung a doua putere agricolă a Europei, vrea o PAC solidă-solidă, cu cît mai multe ajutoare pentru fermieri şi pentru dezvoltarea mediului rural. Apărarea comună europeană nu reprezintă o prioritate pentru Bucureşti, dar ideea Parisului pare că nu deranjează: preşedintele român a declarat luni la Bruxelles că Uniunea Europeană trebuie să îşi dezvolte capacităţile militare, nevăzînd în asta o concurenţă cu NATO. În dosarul climă/energie, România a anunţat că vrea să îşi dezvolte centralele nucleare, în timp ce o politică europeană în domeniul imigraţiei nu poate decît să ajute Bucureştiul să-şi definească propria politică, în condiţiile în care are una dintre cele mai lungi frontiere estice ale UE. Ajutînd Parisul în realizarea programului său, autorităţile române ar putea introduce discret, pe agenda preşedinţiei franceze, şi subiectele de interes regional: apropierea Moldovei de Uniunea Europeană (în vizita din februarie, Nicolas Sarkozy a vorbit despre "vocaţia europeană a Moldovei") sau politicile la Marea Neagră. Preşedinţia franceză va organiza la toamnă o conferinţă în România pe tema Mării Negre. Pentru reuşită, e nevoie de două ingrediente. În primul rînd, trebuie ca Bucureştiul, dincolo de voinţa afişată, să vină şi cu strategii punctuale. Din acest punct de vedere, există mai multă determinare în 2008 faţă de 2007. În al doilea rînd, trebuie ca şi preşedintele francez să se ţină de cuvînt. Problema cu Nicolas Sarkozy este că, de multe ori, spune ceea ce le place interlocutorilor să audă. "Întîi comunicăm, apoi acţionăm" - e una dintre devizele sale. Dacă acţiunea nu urmează însă comunicării, nu rămîne decît demagogia.
