Autobasculantele faţă cu UE

"ŤNoi nu trebuie să mai executăm, ca elevul cuminte, tot ce ne spune UE. Trebuie să avem inclusiv curajul să contrazicem UE dacă interesele ne-o cer.» Aceasta este o declaraţie a premierului României, dată pe 26 martie 2007. Nu, încă n-au avut loc alegeri şi la Bucureşti nu a venit la putere extrema dreaptă. Iată însă că, în dorinţa de a susţine cu tot dinadinsul introducerea mult discutatei taxe auto, şeful guvernului, liberalul Tăriceanu, intră într-un derapaj extrem de periculos. Declaraţia pare să meargă la inima românului. Cum s-ar zice, n-am intrat în Europa de-a buşilea. Ne ţinem băţoşi, cu căciulile pe frunte. O fi, numai că nu tot ce se vinde bine la Bucureşti merge şi la Bruxelles. România, ca stat membru, poate, ba chiar este obligată să contribuie la crearea regulilor europene - celebrul acquis. Dar, tocmai pentru că se află în interiorul unei comunităţi, România poate crea acquis împreună cu partenerii săi, nu împotriva lor. Avem o problemă cu grupul Renault, producătorul celebrului Logan, din cauza posibilului aflux de maşini la mîna a doua rulate pe autostrăzile perfecte ale Europei, iar nu prin hîrtoapele autohtone? Riscăm să pierdem cîteva mii de locuri de muncă? Ei bine, în virtutea principiului solidarităţii, aceasta este de-acum o problemă a întregii Uniuni. România poate să o rezolve alături de partenerii ei, şi în nici un caz încercînd să-i păcălească, băgîndu-le sub nas o taxă ecologică. Nu sîntem noi primii şmecheri născuţi în Europa, chiar dacă aşa ne credem! Ce-ar fi ca, din raţiuni de ecologie, de apărare a sănătăţii publice sau din cine ştie ce alte pretexte, nemţii să-şi protejeze Opelul de Peugeot, italienii să-şi apere brînza Gorgonzola de concurenta Roquefort, iar spaniolii să blocheze intrarea vinurilor de Bordeaux pentru a vinde mai mult Sangre de Torro? Nu numai că România nu va reuşi, dar se expune şi ridicolului. Pentru că, dacă avem o problemă cu poluarea - şi avem, slavă Domnului! -, ar trebui, de exemplu, să ne uităm la autobasculantele de pe şantierele lui Dorel sau să strîngem minunata recoltă de peturi şi pungi de plastic de pe ogoarele României. Să fim serioşi! Şeful guvernului, care a semnat Tratatul de aderare a României la UE, nu are cum să nu ştie aceste lucruri. Explicaţia trebuie să fie alta. Aflat într-un război de uzură cu preşedintele, premierul se vede obligat la joc de scenă. Să facă pe durul, să dezlipească de el porecla ŤMoliceanu». Şi aşa se face că ne pomenim, iată, cu un ciudat antieuropenism liberal, ca şi cum nu ne era suficient un preşedinte cu tot mai dese derapaje populiste şi cu o suspectă aplecare către tot ce înseamnă servicii secrete şi instituţii militarizate." (Ovidiu Nahoi, Adevărul, 27 martie) (C. G.)