Atacăm Iranul?

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Impresii de cînd am fost dat afară jpeg

Pe măsură ce timpul trece şi Iranul nu renunţă la ambiţiile sale nucleare, se discută tot mai mult despre soluţia militară. Cuvîntul tot mai des folosit în privinţa acţiunii militare împotriva Iranului este „inevitabil“, iar înţelepţii cu formula „nu mai e o problemă dacă, singura problemă e cînd“ sînt tot mai mulţi pe piaţa comentariilor politice. Cum nu ştiu să existe vreun comentator, expert sau nu, care să aibă o idee cît de cît despre conţinutul „soluţiei militare“ în cazul iranian, constat că se reia discuţia asupra legitimităţii şi rezultatelor intervenţiilor militare în general. E adevărat, avem o cazuistică amplă: Kosovo, Afganistan, Irak, Libia. În toate aceste situaţii, cu excepţia Afganistanului unde operaţiunile nu s-au încheiat, intervenţia militară şi-a realizat obiectivul asumat: în Kosovo, acţiunile anti-albaneze ale lui Miloşevici au încetat, în Irak, regimul lui Saddam Hussein s-a prăbuşit, în Libia, regimul lui Gaddafi s-a prăbuşit şi în Afganistan obiectivul prim a fost atins prin alungarea combinaţiei talibani plus al-Qaeda de la putere.

Şi totuşi, chestiunea rezultatelor intervenţiilor militare se pune pentru că, în toate aceste cazuri, ceea ce a apărut după intervenţii a fost apreciat de mulţi comentatori ca fiind chiar mai rău decît înainte, chiar dacă mulţi alţii cred contrariul. S-a spus nu o dată că problema născută după succesul imediat al acestor intervenţii e mai mare decît problema rezolvată militar. Apare, astfel, un paradox: dacă se intervine militar, e posibil ca efectul nedorit să fie mai puternic decît efectul dorit şi realizat – dacă nu se intervine militar, regimurile de tip iranian (dictatoriale, sfidătoare, puternic naţionaliste şi violente atît cu propriii cetăţeni, cît şi cu alţii) nu pot fi oprite din răul pe care îl fac. Aşadar, cum e mai bine? Decizia, admit, e grea.

Prima şi cea mai sigură cale este aceea de a proceda după regulile dreptului şi cutumei internaţionale. Adică, să se ajungă la intervenţia militară numai dacă există consens cel puţin în Consiliul de Securitate. Numai că acest Consiliu nu e alcătuit din reprezentanţi ai comunităţii internaţionale care cumpănesc cum e mai bine pentru toţi, ci din reprezentanţii unor state aflate ele însele în competiţie strategică, economică şi politică. Consiliul de Securitate poate să aprobe o acţiune militară internaţională şi practica ne arată că ceea ce decide Consiliul, mai ales dacă o face cu unanimitate, are deplină legitimitate. Acţiunile militare aprobate de Consiliul de Securitate au mult mai mare legitimitate internaţională decît oricare altele. Doar că în interiorul Consiliului, cum se ştie, între membrii cu drept de veto, se face politică. Mai exact, se face o politică cît se poate de realistă şi de egoistă, şi nu justiţie. Acum, iată, Rusia şi China protejează Iranul şi Siria, iar Statele Unite protejează Israelul. Nu discut acum care dintre aceste două atitudini este corectă şi care nu, deşi am o părere clară în privinţa aceasta. Pe fond, e acelaşi lucru. Orice iniţiativă a uneia dintre părţi (SUA & co) va fi blocată de cealaltă parte (Rusia & China) şi viceversa, din raţiuni pur strategice. Aşadar, Consiliul de Securitate recunoaşte legitimitatea atunci cînd aprobă, dar asta nu înseamnă că ceea ce nu aprobă este nelegitim.

Apoi, se mai pune problema eficienţei sancţiunilor de alt tip (politic, economic etc.) decît cele militare. Mai întîi, se remarcă faptul că un regim supus sancţiunilor poate rezista mult şi bine (vezi cazul Africii de Sud din anii ’80). Apoi, sancţiunile non-militare au produs efecte în cazul unor regimuri cît de cît raţionale. Adică al unor regimuri care pot asuma serios că „dacă toată comunitatea internaţională are o problemă cu mine, atunci chiar am o problemă“. Numai că regimurile de tip iranian nu au această perspectivă. Ni-l amintim chiar pe Nicolae Ceauşescu, un adevărat „iranian“ al Estului comunist – în mintea sa şi a regimului său ultrapersonalizat, Occidentul întreg, dar şi Estul conspirau împotriva sa şi îl calomniau fără încetare, deşi poporul îl iubea şi era fericit cu el. Acest tip de problemă nu prea are alt leac în afara celui care presupune forţa.

Sigur că cei care decid să participe la o acţiune militară de acest gen îşi asumă toate consecinţele. Mai întîi, cele nedorite: pot muri civili nevinovaţi, caz în care nu poţi produce o explicaţie cît de cît plauzibilă, pot creşte tensiunile colaterale conflictului, cum ar fi în relaţia cu China sau cu Rusia, pot avea loc perturbaţii greu gestionabile pe piaţa energiei. Mai apoi, cele neaşteptate: aliaţii de moment pot deveni inamicii de mîine, iar tumultul politic care urmează înfrîngerii unui asemenea regim este incontrolabil şi poate naşte monştri. În plus, există întotdeauna posibilitatea ca o acţiune militară să nu reuşească. Dar cei care se declară total împotriva intervenţiei militare au de răspuns unei întrebări evidente: cum altfel poţi opri programul nuclear iranian, cum altfel poţi monitoriza Iranul, cum altfel poţi convinge acest regim să renunţe la obiective demente, precum ştergerea Israelului de pe hartă? S-au încercat, pînă acum, toate variantele, toate tipurile de sancţiuni şi toate formulele de negociere. Rezultatul e nul – Iranul nu acceptă monitorizare internaţională şi nu renunţă la ambiţia sa. Ce ar fi de făcut? Sînt şi dintre aceia care se refugiază în negarea evidenţei, spunînd că ameninţarea iraniană e cu totul inventată, că nu e nimic real în ceea ce se spune despre programul lor nuclear, că Iranul e victima unei agresiuni politice şi informaţionale internaţionale. Mai sînt şi alţii atît de fascinaţi de marea cultură persană, încît ajung să apere regimul Ahmadinejad. În fine, mai există şi analiştii fini care povestesc la infinit despre diferenţele de viziune apărute de cîţiva ani între Ahmadinejad şi Khamenei. Sincer, aceste diferenţe nu au produs nici un efect real, palpabil, în politica externă a Iranului. Oricum, o asemenea atitudine de fugă din faţa marilor întrebări mi se pare de neacceptat – nu cred că mai poate exista vreun dubiu asupra faptului că scopul Iranului este acela de a dobîndi arma nucleară pentru a schimba dramatic raportul de forţe în regiunea extinsă a Asiei Centrale şi în spaţiul arab.

Aşadar, opţiunea intervenţiei militare în Iran nu e deloc uşoară. Aş avea, cu modestie, un singur sfat de dat celor care trebuie să ia decizia: nu-i amestecaţi pe intelectuali în treaba asta, pentru că tensiunile întrebărilor cu răspuns greu sînt atît de mari în acest caz, încît nu veţi avea de la ei decît alte şi alte întrebări, din ce în ce mai sofisticate şi din ce în ce mai inutile din perspectiva răspunsurilor. La fel, aş sugera cu aceeaşi modestie, celor gata să comenteze deciziile care se vor lua, să se sprijine în analiza lor numai pe intelectuali, pentru că nimeni nu e mai bine echipat să foarfece şi să disece ceea ce nu e el însuşi în stare să facă decît intelectualul. Nu e deloc sarcasm sau ironie în ceea ce spun. 

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soția sa, fost viceprimar, conduce afaceri prospere la Râșnov
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Soția sa a fost viceprimar al orașului Râșnov și conduce afaceri prospere, care le-au permis să cumpere case și terenuri
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.