Arta lui Nae

Publicat în Dilema Veche nr. 526 din 13-19 martie 2014
Bun şi rău jpeg

Ultimul film al lui Nae Caranfil e pe ecrane! Se cheamă Closer to the Moon, a fost produs printr-un efort transatlantic (producătorii sînt din Statele Unite, România, Italia şi Polonia) şi are din plin toate ingredientele care dau filmelor sale acel farmec unic şi, în cele din urmă, succesul. Mă refer, mai ales, la doza de ironie picurată în personaje şi situaţii, la combinaţia fină dintre neaşteptat şi comic, la preferinţa pentru stilistica „marelui cinema“, într-o vreme a dominaţiei detaliului minimal(ist).

Ca mai toate filmele lui Nae Caranfil, şi Closer to the Moon se petrece în România, într-un timp bine definit: 1959-1960. Istoria era otrăvitoare. 1960 a fost unul dintre cei mai duri ani dintre cei 45 în care comunismul a domnit în România. La vîrful partidului comunist, lupta pentru putere, între grupul preponderent evreiesc, legat ombilical de Moscova, şi grupul preponderent românesc, zis „din închisori“, se cam terminase cu victoria celui din urmă. Mai ales după moartea lui Stalin şi după retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României (1958), comunismul din România a devenit o afacere exclusiv românească. Fusese el românesc dintotdeauna – în fond, liderul cu mînă de fier Dej, dar şi executanţi zeloşi din josul ierarhiei represiunii, precum Vişinescu ori Ficior, erau români sadea. Doar că, începînd cu anii ’60, comunismul românesc s-a impregant de naţionalism şi xenofobie. În societate, 1960 a fost anul unuia dintre ultimele valuri de represiune „stil anii ’50“; este anul procesului lotului Noica – Pillat, este anul ultimului moment de vîrf al Gulagului românesc. Ei bine, 1960 este şi anul uneia dintre cele mai stranii producţii cinematografice din istorie. În scop educativ-propagandistic, comuniştii realizează un film documentar în care reconstituie un jaf. Bizareria constă în faptul că, în această docudramă precoce, rolurile jefuitorilor sînt jucate chiar de cei care au comis jaful în realitate, după ce au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte. Cum am spune azi, jefuitorii au apariţii „cameo“ în filmul făcut despre ei. Dar nici asta nu e totul. Căci mai bizar decît decizia comuniştilor din 1960 de a face acest film a fost jaful în sine. Povestea este ştiută, deja, de toată lumea: un grup de foşti ilegalişti comunişti, răsplătiţi de regim cu funcţii importante după 1945, comit un jaf absurd în 1959. Rămîne pînă astăzi un mister de ce acei oameni au decis să se sinucidă în felul acesta – căci e clar că gestul lor de a jefui Banca Naţională a României de o sumă enormă, în 1959, nu avea nici un sens în logica obişnuită a unui jaf. Banii luaţi nu foloseau la nimic (erau neconvertibili şi puteau cumpăra doar lucruri pe care oricum jefuitorii şi le permiteau şi fără jaf, într-o piaţă 100% controlată de stat), iar fapta spectaculoasă în sine nu putea avea decît o singură consecinţă, cea pe care a şi avut-o, de altfel: condamnarea la moarte.

Nae Caranfil explorează acest mister cu instrumentarul ficţiunii. Rezultă un film excelent. Interesant este ceea ce au înţeles străinii din el. Cronica din Variety vorbeşte despre amestecul dintre tragic şi comic, dar şi despre abordarea „în absurd“ a bizarei întîmplări, iar cea din Hollywood Reporter – despre melancolia care se simte în film.  

Am văzut în toate filmele sale: la Caranfil, nimic nu este pe de-a-ntregul comic sau tragic, realitatea este un amestec instabil al celor două dimensiuni dramaturgice. Aşa stînd lucrurile, artistul este îndrituit să umble puţin la dozajul acestui amestec, pentru a-şi face mai clară teza. Pe urmele unor mari cineaşti, de la Chaplin la Billy Wilder, Caranfil este dintre cei care favorizează ponderea comicului. Măsura este, ca întotdeauna în viaţă, cel mai greu de păstrat şi în cinema. Stimularea potenţialului comic poate scăpa din mînă şi realitatea astfel prezentată devine neverosimilă. Nae Caranfil, însă, este un maestru al măsurii. Luminate din interior de capriciile comicului, anatomiile faptelor se văd mai clar. Aşa văzute, singur că cele mai multe dintre ele par absurde. Poate că aşa şi sînt, de fapt. Dar cultivarea absurdului la Caranfil este un joc de nuanţă, o coregrafie pe o coardă fină. Aici, absurdul nu este, la ca Ionesco, o prăbuşire tragică – este doar un sunet fals, dizarmonic, dizolvant într-un context amplu, solid, care are coerenţa sa.

Gustul melancoliei se simte, într-adevăr, pe tot parcursul filmului. Nu ştii bine dacă este melancolia unui cineast matur, care îşi explorează dragostea încă juvenilă pentru cinema, sau melancolia spectatorului care vede un film „vintage“, dintre acelea „cum se făceau înainte“, ori melancolia personajelor, care simt că au pierdut pentru totdeauna ce aveau mai frumos în viaţă, adică aventura luptei clandestine cu pistoale şi puşti. Poate că e un pic din fiecare...

Caranfil se teme că parte a publicului va fi iritat că vede o poveste românească vorbită în engleză. Cred, totuşi, că-şi face griji degeaba – nesemnificativi vor fi aceia care vor ridica această obiecţie. Mai importantă va fi, cred, o altă discuţie.

România este o ţară în care mentalul colectiv reţine cu titlu de mare adevăr convingerea conform căreia comunismul a fost o afacere evreiască – evreii au adus comunismul în România, iar teza istoricilor după care comunismul nu a fost, pentru România, un produs de import ranforsează convingerea. Există chiar o linie serioasă de argument antisemit contemporan în acest sens. Sigur, această convingere are virtuţi terapeutice pe care le intuim lesne. Pe de o parte, ea plasează vinovăţia pentru oroare în sarcina altora, şi, pe de altă parte, prezervă mitul fundamental al unităţii naţionale, căci discuţia cea mai comodă cînd vine vorba despre naţiune se poartă în termenii „noi, românii“ vs „ei, alogenii (evrei, unguri, ţigani, ruşi etc.)“. Filmul lui Caranfil provoacă direct această convingere. Personajele centrale ale filmului sînt vajnici comunişti, îndepărtaţi din funcţiile pe care le obţinuseră pentru că erau buni comunişti, din cauză că sînt evrei. Astfel, Closer to the Moon nu doar consolidează opera cinematografică a celui dintîi cineast român de marcă de după 1990, ci o şi îmbogăţeşte. Arta lui Nae Caranfil capătă, cu acest film, o trăsătură nouă: zguduie prejudecăţi.  

Sever Voinescu este avocat şi publicist.

1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).
O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.