Argentina, nu plînge! Ai votat austeritatea
Victoria în alegeri a candidatului nonconformist Javier Milei nu anticipa ce avea să urmeze. Milei a cîștigat alegerile din Argentina de pe o platformă economică libertariană, un curent economic care crede în statul minimal, și cu o idee care în alte state ar fi speriat o mare parte a electoratului, și anume abandonarea monedei naționale și trecerea la dolarul american.
Preluarea mandatului de către președintele Milei, un anarho-capitalist, după cum a fost descris, a adus un șoc chiar mai mare decît renunțarea la peso-ul autohton, și anume un pachet de măsuri de austeritate. Trebuie remarcat că, dincolo de programul electoral, impunerea unor măsuri de restructurare a economiei (sau de austeritate) era un rău necesar. De exemplu, anul acesta, Argentina a ajuns la o inflație de 143% și ceva trebuia făcut.
Prima mișcare a Guvernului președintelui Milei a fost devalorizarea bruscă a peso-ului în raport cu dolarul, cu 50%, de la 400 la 800 de peso pentru un dolar. Este ușor de înțeles la ce folosește această devalorizare bruscă a monedei naționale argentiniene. Ar trebui să aibă ca efect o reducere a inflației și o creștere a nivelului de competitivitate al exporturilor argentiniene.
Argentina este un mare exportator de produse agricole (soia, porumb, grîu), la unele capitole (făină și ulei de soia, nuci, tărîțe) fiind chiar primul exportator mondial. De asemenea, statul din America Latină exportă automobile, dar importă masiv piese și subansamble ale industriei auto. Din aceste puncte de vedere, asemănarea cu economia românească este foarte mare.
Devalorizarea atît de accentuată a monedei naționale, peso, îi avantajează pe exportatori care, în felul acesta, fie încasează mai mulți peso pentru același dolar primit din exporturi, fie își ajustează costurile interne pentru a fi mai competitivi pe piețele externe. Dacă în ceea ce îi privește pe exportatori situația pare a fi cît se poate de favorabilă, în schimb, importurile vor deveni mult mai scumpe. Astfel, se mizează pe o reducere a consumului de produse din import și implicit pe o scădere a inflației. Per total, însă, este clar că o devalorizare atît de rapidă și de abruptă duce la o reducere a puterii de cumpărare a populației.
România a cunoscut o astfel de experiență în anul 1997. Atunci, la cîteva zile de la instalarea unui nou guvern și a unui nou președinte al țării, leul românesc s-a prăbușit de la 4.000 la 10.000 de lei și apoi s-a stabilizat la un curs de 7.000 de lei pentru un dolar. Atunci, pentru România, valuta de referință era moneda americană. Pentru economie, șocul a fost imens. Românii și-au văzut salariile înjumătățite (raportate la dolar), managerii companiilor au intrat în panică, iar cîștigurile exportatorilor au fost prea mici pentru a putea spune că economia s-a însănătoșit după devalorizarea accentuată a monedei naționale.
Este adevărat că situația economiei era una complicată. În anii 1992-1996, cifrele de creștere păreau liniștitoare. Dar în economia reală lucrurile stăteau foarte rău. Adică firmele de stat lucrau pe stoc, acumulau datorii la bugete și la partenerii de afaceri, arieratele erau o mare problemă a economiei românești. Ca urmare, pachetul de reforme sau de austeritate, cum a fost numit, a inclus, începînd cu anul 1997, decizii de privatizare, restructurare sau închidere a unor companii de stat care aveau o situație economică dificilă. Întregul program s-a desfășurat sub susținerea financiară a Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, ceea ce a făcut ca mulți români să confunde voința Guvernului de atunci cu impunerea unui program de restructurare de către FMI și Banca Mondială. Efectele asupra economiei românești au fost dure. Au fost trei ani de scădere economică, trei ani dificili, dar care au pus bazele pentru o economie mai sănătoasă.
Și în Argentina, devalorizarea monedei naționale este doar partea vizibilă. Există, însă, și alte cîteva măsuri care vor să însănătoșească economia, chiar dacă nu vor fi deloc populare sau vor duce la scădere economică. Este vorba despre reducerea subvențiilor pentru energie și transport și despre tipărirea de monedă. Blocarea emisiunilor monetare ajută la reducerea inflației, pentru că degeaba se devalorizează peso-ul cu 50% față de dolar, dacă se tipărește monedă în mod inflaționist.
În plus, pachetul de măsuri din Argentina prevede ca proiectele de infrastructură să fie finanțate și executate de sectorul privat. Pentru că statul nu are bani pentru a le finanța, a declarat Luis Caputo, ministrul Economiei. Evident, sub o formă sau alta (taxe sau decontări în rate de la buget), sectorul privat își va recupera investiția realizată în lucrările de infrastructură.
Mesajul ministrului argentinian al Economiei este tranșant. El vorbește despre strîngerea curelei de către stat și de către populație, despre o problemă bugetară nerezolvată de ani de zile și despre lipsa de bani a statului. De asemenea, este de remarcat că programul impopular a fost lansat imediat după preluarea mandatului, ceea ce este exact cum scrie în manualele de politologie în care se recomandă ca măsurile dure să fie luate în primele 100 de zile de guvernare.
Obiectivele Guvernului argentinian sînt reducerea inflației și scăderea deficitului bugetar cu 5% din PIB. Sînt ținte dure și ambițioase. Și, poate, Javier Milei va ajunge și la promisiunea de campanie, și anume renunțarea la peso și adoptarea dolarului american, o monedă mult mai stabilă, după cum spunea actualul președinte în campania electorală. Problema este însă cunoscută de economiști, și anume adoptarea dolarului american va face ca Guvernul argentinian să nu poată, în caz de nevoie, să crească sau să scadă dobînzile, în funcție de situația în care se află economia. Morala este că România a fost în situația Argentinei și ar fi bine să nu mai ajungă în următorii ani încă o dată acolo.
foto: wikimedia commons
