Apogeul puterii chineze?
Eșecul politicii Zero-COVID a Chinei ne trimite spre o reevaluare a puterii Chinei. Pînă de curînd, multă lume se aștepta ca PIB-ul Chinei să-l depășească pe cel american pînă în 2030 sau curînd după aceea. Acum însă, unii analiști consideră că SUA vor conduce cursa din nou, chiar și în cazul în care China ar atinge acest obiectiv. A ajuns deja China la apogeul puterii sale?
E deopotrivă periculos să supraestimăm, dar și să subestimăm puterea Chinei. Subestimarea duce la delăsare, supraestimarea alimentează frica; ambele pot duce la calcule greșite. O strategie bună presupune o analiză atentă de tip net assessment (analiză comparativă menită să evidențieze tendințele, punctele tari și punctele slabe).
Contrar opiniei general acceptate, China nu este cea mai mare economie a lumii. Măsurată în termeni de paritate a puterii de cumpărare (PPC), ea a depășit economia SUA în 2014. Dar PPC e un instrument folosit de economiști pentru a compara estimările gradelor de bunăstare; chiar și dacă R.P. Chineză ar depăși într-o bună zi SUA, ca mărime economică totală, PIB nu e singura unitate de măsură a puterii geopolitice. China rămîne cu mult în urma SUA în domeniul militar și în materie de soft power, iar puterea ei economică relativă e cu atît mai mică, dacă luăm în considerare și aliații SUA, precum Europa, Japonia și Australia.
China și-a extins, fără îndoială, capacitățile militare în ultimii ani. Dar cîtă vreme SUA își mențin alianța cu Japonia și bazele militare din insulă, China nu va putea să le alunge din Pacificul de Vest – și alianța SUA-Japonia e, astăzi, mai puternică decît era la sfîrșitul Războiului Rece. E adevărat, analiștii trag uneori concluzii mai pesimiste, pornind de la recentele jocuri de-a războiul, menite să simuleze o invazie chineză a Taiwanului. Dar, avînd în vedere că aprovizionarea cu energie a Chinei e expusă dominației navale americane din Golful Persic și Oceanul Indian, liderii chinezi ar face o greșeală dacă ar presupune că un conflict naval în apropierea Taiwanului (sau în Marea Chinei de Sud) s-ar limita doar la această regiune.
China a investit și ea masiv în soft power (capacitatea de a obține rezultatele dorite prin puterea de atracție, în mai mare măsură decît prin coerciție sau prin mijloace financiare). Dar, chiar dacă schimburile culturale și proiectele de ajutorare ar putea spori cu adevărat atractivitatea Chinei, mai rămîn două mari obstacole. Mai întîi, lansîndu-se permanent în conflicte teritoriale de durată cu vecini precum Japonia, India și Vietnam, China a devenit mai puțin atrăgătoare pentru potențialii parteneri din întreaga lume. În al doilea rînd, mîna de fier a Partidului Comunist Chinez a privat China de beneficiile societății civile vibrante pe care o întîlnim în Occident.
În orice caz, mărimea sferei de influență a economiei chineze va rămîne un factor important. SUA au fost odinioară cea mai mare putere comercială globală și cel mai important creditor bilateral din lume. Dar, în prezent, China este cel mai mare partener comercial pentru aproximativ o sută de țări, în vreme ce SUA reprezintă un astfel de partener pentru doar 57 de state. China a acordat în ultimul deceniu împrumuturi de o mie de miliarde de dolari pentru proiecte de infrastructură, prin intermediul proiectului „Noul Drum al Mătăsii”, în vreme ce SUA și-au redus bugetul pentru ajutor extern.
În plus, povestea de succes a economiei chineze amplifică fără doar și poate capitalul de soft power al țării, mai ales prin comparație cu alte piețe emergente și în curs de dezvoltare. Iar capacitatea ei de a permite sau de a interzice accesul la propria piață internă îi conferă un leverage (efect de pîrghie) hard power pe care politicile sale autoritare și practicile mercantile îi permit să-l folosească după bunul plac.
Ce înseamnă toate acestea pentru efortul nostru de evaluare a echilibrului global al puterii? Important este că SUA beneficiază de cinci avantaje pe termen lung. Unul este geografia. SUA sînt înconjurate de două oceane și de doi vecini prieteni; China, dimpotrivă, are graniță comună cu paisprezece țări și e implicată în dispute teritoriale în întreaga regiune.
SUA beneficiază și de un avantaj energetic. În ultimul deceniu, revoluția exploatării gazelor de șist a transformat SUA într-un exportator de energie redutabil, în vreme ce China a devenit tot mai dependentă de importurile de energie.
În al treilea rînd, SUA dispun de o putere financiară inegalabilă, prin marile lor instituții financiare transnaționale și prin rolul internațional al dolarului. Doar o mică parte din totalul rezervelor valutare internaționale e denominată în yuani renminbi, în vreme ce 59% sînt păstrate în dolari. Deși China își dorește să extindă rolul global al renminbi, credibilitatea unei valute de rezervă depinde de libera sa convertibilitate, precum și de piețele de capital „adînci” [piață cu volum mare de tranzacții, dar cu o diferență mică între prețul maxim oferit și cel minim cerut – n. trad.], de onestitatea guvernului emitent și de statul de drept. China nu oferă nimic din toate acestea, ceea ce face improbabil ca renminbi să înlocuiască dolarul în viitorul apropiat.
În al patrulea rînd, SUA au un avantaj demografic relativ. E singura mare țară democratică ce va ocupa, conform previziunilor actuale, locul al treilea în clasamentul populației mondiale. Șapte dintre 15 cele mai mari economii ale lumii se vor confrunta cu o scădere a forței de muncă în următorul deceniu, în vreme ce forța de muncă a SUA se estimează că va crește cu 5%. Între timp, China va înregistra un declin de 9% al populației active – care ajunsese deja la un apogeu în 2014 –, iar India o va depăși ca populație, anul acesta.
În sfîrșit, America s-a aflat în fruntea dezvoltării unor tehnologii-cheie (bio, nano și informatice) esențiale pentru creșterea economică a acestui secol. China investește masiv, firește, în cercetare și dezvoltare, pentru ca progresul ei tehnologic să nu se mai bazeze doar pe imitații. China a reușit să devină competitivă în domenii precum inteligența artificială, unde speră să devină lider mondial pînă în 2030. Eforturile SUA de a bloca accesul Chinei la semiconductorii cei mai avansați i-ar putea încetini progresul, dar nu-i vor pune capăt.
Acestea fiind spuse, SUA au cărți bune. Dacă însă vor cădea victimă isteriei cu privire la ascensiunea chineză sau delăsării, în ideea unui apogeu deja atins al Chinei, s-ar putea să-și joace cărțile prost. SUA ar comite o greșeală gravă dacă se vor debarasa de cărțile de valoare, inclusiv de alianțele lor puternice și de influența pe care o au în cadrul instituțiilor internaționale.
O temă importantă de care va trebui să țină seama va fi imigrația. Cu vreo zece ani în urmă, l-am întrebat pe Lee Kuan Yew, fostul prim-ministru singaporez, dacă R.P. Chineză va depăși SUA ca putere totală, în viitorul apropiat. Mi-a răspuns că nu, deoarece America are capacitatea de a atrage și de a folosi talentele întregului mapamond, într-un mod imposibil de imaginat într-o Chină dominată de naționalismul etnic Han.
Pentru moment, americanii au numeroase motive să fie optimiști în privința locului pe care îl ocupă în lume. Dar, dacă SUA și-ar abandona alianțele externe și deschiderea de pe plan intern, s-ar putea să li se schimbe norocul.
Joseph S. Nye, Jr., profesor la Universitatea Harvard şi fost vice-secretar SUA al Apărării, e autorul, printre altele, al volumului The Future of Power (PublicAffairs, 2011).
Copyright: Project Syndicate, 2023
traducere de Matei PLEŞU
