Apel către decreţei

Dacă mişcarea lui Băsescu reuşeşte şi Stolojan se întoarce în funcţia de premier, am avea un déjà-vu uluitor: după mai bine de un deceniu, un preşedinte ales de românii reformişti îl pune în fruntea Guvernului pe un fost premier, numit prima oară în funcţie de "cripto-comunistul" Iliescu la mijlocul anilor '90. Am pus ghilimelele pentru parfumul de epocă. Merge şi fără. Ce poate fi între toţi aceşti oameni? Ce-i poate lega, dincolo de partide şi ideologii, dincolo de interese şi amintiri? Ce-i poate face să se rotească ca vulturii în jurul bietului Bucureşti, capitala niciodată cucerită, însă mereu dezamăgită cu acte în regulă? Ce e între ei, ce afinitate, ce vrajă, ce mister? Cum de-a ajuns premierul confiscării valutei ditamai liberalul? Cum de-a ajuns ministrul Transporturilor din primele, ciudatele guverne postrevoluţionare, ditamai preşedintele proamerican? Cum naiba am uitat că dintre ei erau şi cei care ne puneau programul SOTI abia după 11 noaptea, să nu cumva să audă mai multă lume opinii diferite de ale şefului statului? Cum naiba s-au scufundat oamenii în care aveam încredere, cum de i-am uitat? Unde sînt şi ce conduc Ana Blandiana, Liiceanu, Pleşu, Doina Cornea, precum şi alţi o mie de tineri ca noi din Liga Studenţilor, Tineretul Ţărănist şi mai ştiu eu ce organizaţie mutată în masă în Canada? Cum de-am acceptat să numim pînă la urmă "clasa politică" o armată de oameni apăsaţi de fantome, îmbrăcaţi în foi de dosar, aglutinaţi de un secret al lui Polichinelle pe care avocaţi deştepţi îl pot transforma oricînd în proces de calomnie? Dar mai ales ce mecanism se învîrte în subteran şi scoate la suprafaţă şi pune în scaune oameni în care ţi-e cu neputinţă să te mai recunoşti, şase luni după ce i-ai votat? Ce blestem apasă pe ţară de nu sîntem în stare decît să ne împărţim în două echipe: una dezamăgeşte pe cealaltă azi şi viceversa mîine? Habar n-am. Dar îmi aduc aminte de trista păţanie a Guvernului Ciorbea, căzut şi el în aceleaşi suliţe. După el au urmat trei ani de interimat, în care doar performanţa economică gestionată de Isărescu a putut să mai compenseze greşeala iniţială, a renunţării la reforma drastică. Dezamăgire de dreapta, dezamăgire de stînga: nu ştii ce e mai rău... Poate doar sentimentul că cea mai numeroasă generaţie a României - decreţeii - n-a reuşit să pună mîna pe putere decît prin ticăloşii săi. Decît prin trădătorii săi. Prin noii săi băieţi de dosare - pe foaie velină, de import. Poate că sună patetic, însă e momentul să ne întîlnim cu destinul generaţiei noastre. O generaţie care are şansa nu doar să facă MBA şi să ajungă şefă pe EMEA la cine ştie ce multinaţională - ci chiar să tragă pantalonii nemţeşti peste iţari şi să modernizeze - încă o dată - România. Să închidă dosarele şi să deschidă calculatorul. Să pună capăt neputinţei colective care o dată la patru ani pune în funcţie un milostiv şef, bun aruncător de mici cu praştia spre mulţime. N-avem nevoie de ideologie aici, ci de un criteriu simplu: vîrsta. Suficient de matură încît să garanteze experienţa, îndeajuns de fragedă încît trecutul să nu se întoarcă la tine să-ţi dea ordine. Şi mai e un lucru: în politică trebuie să vină oamenii care au dovedit că sînt în stare de succes în business. Dincolo de căpitani, trebuie să găsim manageri. Oameni care au condus oameni, fără să le dea ordine: doar punîndu-le în faţă o viziune. Inclusiv Băsescu mai are o şansă aici, de recalificare la locul de muncă. Doar că profesorii ar trebui să fie alţii.