Anul Șobolanului

E greu de rezistat tentaţiei de a ghici viitorul: revista The Economist compune un număr special, cu colaboratori dintre cei mai sofisticaţi, pentru a desena tabloul viitorului apropiat. Energicul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy enumeră crizele externe. Cea mai importantă este Iranul: pentru rezolvarea ei ar fi necesare cooperarea şi folosirea moderată a ameninţărilor. În ceea ce priveşte Kosovo, Sarkozy consideră independenţa regiunii inevitabilă şi de-abia apoi, cu sprijinul comunităţii internaţionale, găsirea unei soluţii care să-i împace pe sîrbi cu albanezii. Sarkozy are încredere în soluţiile internaţionale, deşi conflictele apar tocmai acolo unde un număr semnificativ de indivizi nu mai are încredere în cei de alături, şi mi se pare greu de presupus că, în asemenea condiţii, soluţiile "străinilor" vor fi acceptate cînd vecinii de ieri sînt despărţiţi de amintirea crimelor şi masacrelor. E cazul la Darfur, unde în pofida eforturilor diplomatice, în aşteptarea unui acord, pe teren oamenii se căsăpesc în continuare. Poate că s-ar profila şi nişte aranjamente paşnice în Orientul Mijlociu. Nimic nu e mai puţin sigur. Sarkozy speră că în Afganistan şi Irak, unde conflictele militare sînt departe de a da un cîştigător, alianţele occidentale vor izbuti să sprijine forţele locale apte să asigure coabitarea majorităţii cu minorităţile. Desigur, faptul că Uniunea Europeană va funcţiona sub preşedinţia Franţei, în cea de-a doua jumătate a anului 2008, îi permite lui Sarkozy enunţarea unor planuri majore de cooperare complementară între forţa de apărare europeană (pe cale de a se alcătui) şi Alianţa Atlantică, iar Uniunea Mediteraneană va fi o nouă formă de solidarizare a unor popoare în jurul unor obiective paşnice comune. După cum se vede, la Elysée domneşte optimismul. Un optimism legat de contribuţia propriei ţări şi de puterea propriului popor de a face faţă cerinţelor modernităţii. În schimb, previziunile cu privire la evoluţia fostelor ţări comuniste sînt destul de acre, cînd nu sînt de-a dreptul pesimiste. "Cînd lichidităţile vor dispărea de pe piaţa globală, absenţa competitivităţii din ţările foste comuniste va deveni evidentă. Din cauza creşterii rapide a salariilor, aceste ţări nu vor mai putea fi considerate resurse de forţă de muncă ieftină. Produsele simple şi serviciile se mută în alte locuri - în Maroc sau Ucraina, de exemplu, unde piaţa muncii e abundentă. Companiile care se bazează pe o valoare adăugată mare - servicii sofisticate şi producţie solicitînd o înaltă calificare - sînt destul de îngrijorate: se plîng că universităţile din Europa de Est nu produc absolvenţii de care au ei nevoie. Aceste dezavantaje se vor accentua în 2008, prin absenţa progresului în alte domenii, cum ar fi, de exemplu, drumurile (în special în Polonia, cea mai mare ţară din regiune) şi birocraţia (aproape peste tot). Autorul articolului, Edward Lucas, desenează o soartă tristă chiar ţărilor considerate pînă acum fruntaşe în invizibila, dar acerba competiţie, cum ar fi ţările baltice. E întristător, dar e greu, pe baza datelor existente, să spui că va fi altfel. E ciudat însă modul în care aceleaşi realităţi sumbre prevestitoare de un viitor negru pentru unele ţări sînt pline de potenţialităţi pozitive pentru altele. Conform calendarului specific, China intră în Anul Şobolanului, iar evoluţiilor din această perioadă le este dedicat un întreg capitol, dar nici unul dintre articole nu e scris de un autor optimist: Olimpiada nu va face decît să favorizeze propaganda şi să îngreuneze soarta opozanţilor, economia pînă acum înfloritoare poate da semne de supraîncălzire, greu de supravegheat într-o ţară unde lipseşte transparenţa; Guvernul ar trebui să se decidă să facă în aşa fel încît bogăţia să ajungă la oameni. E cam şi cum ai cere unui guvern să se sinucidă. Statisticile sînt suspecte, relaţiile cu Taiwanul şi cu Dalai Lama vor cunoaşte o perioadă dificilă. Şi cu toate că nimic nu pare a merge bine, bilanţul global va fi pozitiv: "China va fi bogată şi va fi o mare putere". Poate că ar trebui formulat invers: la marile puteri, amănuntele nu contează. Optimiştii anului 2008 aşteaptă rezultatele alegerilor americane şi recordurile olimpice.