Am încercat şi eu să fug

Publicat în Dilema Veche nr. 603 din 3-9 septembrie 2015
Cai frumoşi jpeg

Am fost imigrant. Am trăit legal, dar şi ilegal, în nouă ţări. În ultimii doisprezece ani am lucrat adesea cu refugiaţi. Am stat în tabere de refugiaţi sau în tabere legale şi ilegale unde trăiesc imigranţi. Există un miros specific al taberelor de refugiaţi. Vara miroase a sudoare şi a gunoi. Iarna a fum şi a haine murdare şi umede. Am văzut cîteva sute de mii de oameni trăind în corturi de refugiaţi sau în construcţii din carton: beduini prinşi între palestinieni şi israelieni, sirieni în Liban, irakieni, kurzi şi sirieni în Turcia, romi şi sîrbi din Kosovo în Macedonia, Serbia şi Muntenegru, afgani, pakistanezi în Calais, refugiaţi din Bangladesh şi Bosnia în Roma, rohingyas în Thailanda, palestinieni în Iordania, sudanezi în Kenya… 

137.000 de oameni au trecut Mediterana de la începutul lui 2015. Probabil că peste 4000 dintre ei au murit înecaţi în încercarea disperată de a fugi de tot felul de forme de violenţă pe care le presupun războaiele. Foarte mulţi dintre ei sînt copii. 

În 1993 am încercat şi eu să fug. La momentul acela eram student în Craiova. Aveam o viză de Germania şi nişte cupoane de tren gratuite – tata lucra la CFR. Îmi doream să ajung în Anglia. Eram „ţigan“, sărac lipit şi cam disperat. Imaginea grupurilor de mineri murdari, beţi şi agresivi din gara Craiova şi a monitoarelor TV sparte de aceştia, şobolanii uriaşi atraşi de gunoaiele de lîngă bloc, taică-miu alcoolic şi violent, lipsa de speranţă au fost motivele principale. Rasismul împotriva romilor a jucat şi el un rol şi plănuiam să îl folosesc în cererea de azil. 

Am ajuns în Oostende la începutul serii. Gara este lîngă terminalul de feribot care leagă Belgia de Anglia. Garduri înalte cu sîrmă ghimpată. Am stat în gară aşteptînd noaptea pentru a încerca să mă strecor într-un TIR şi apoi pe feribot. Îmi amintesc că mă uitam cu invidie la gunoierii arabi care curăţau gara. Păreau bine îmbrăcaţi şi trăiau într-o ţară care arăta pentru mine ca un fel de poveste. 

Mi-au dat să mănînc. Bănuiesc că arătam tare rău. A fost prima dată cînd am mîncat falafel. Am vorbit cu ei chinuit, într-o amestecătură de engleză şi franceză. Mi-au făcut cinste cu o Fanta de la un automat din gară cînd au plecat. Am refuzat să iau banii pe care îi colectaseră. Un libian, un tunisian şi doi marocani. Nu am reuşit să trec de gardul de protecţie, cîinii, frigul şi o namilă de şofer au făcut imposibilă fuga mea în Anglia. Epuizat, m-am suit într-un tren ca să dorm. Am renunţat să mai încerc şi m-am întors în ţară. 

La începutul anilor ’90 m-a ajutat tare mult un student palestinian, Suheil. Făceam meditaţii cu el şi cu prietenii lui – toţi au reuşit să termine facultatea. Şi eu am reuşit acelaşi lucru, în bună parte datorită banilor de la ei. Suheil îmi cumpăra de mîncare şi împărţea cu mine pachetul pe care îl primea de acasă. S-a căsătorit cu o româncă – o tipă tare de treabă, pe care toată lumea o considera curvă. Ca „ţigan“, eu eram într-o clasă socială net superioară. 

Acum două luni am fost la preşedinţie, la o discuţie care a ajuns şi la migranţi. Consilierul preşedintelui era drastic împotriva ideii ca România să accepte refugiaţi. 1000 de refugiaţi i se păreau a fi un dezastru pentru România. Poziţia elitelor politice europene e cam aceeaşi. Şi pute. Rău. Mult mai rău decît mirosul din taberele de refugiaţi. Pute a ipocrizie şi a nesimţire. A laşitate, a hoit. Oameni care putrezesc de vii trăind într-o lume arogantă, luxoasă şi inutilă.

Majoritatea refugiaţilor sînt copii. Copii care nu au nici o şansă şi cărora grupările extremiste – care ne provoacă (pe bună dreptate) repulsie – le oferă mai mult decît o facem noi. Noi, europenii buni, morali, civilizaţi, pregătiţi să investim miliarde în ziduri şi garduri ghimpate care să ţină copiii departe de fortăreaţa noastră.

Loviţi de o amnezie colectivă la momentul oportun, uităm că situaţia lor se datorează în mod indirect nouă, europenilor, care am creat state pe principiul colonial, amestecînd în acelaşi loc oameni care se urau de moarte pentru a putea să îi divizăm şi să îi conducem. Vînzarea de armament, afacerile super-corupte, sprijinirea unor dictatori siniştri s-au întîmplat şi ele tot din vina noastră. 

Cuvinte sforăitoare şi conferinţe peste conferinţe nu vor rezolva nimic. În ultimele zile am auzit zeci de lideri europeni cerînd în mod imperativ ca alţii să găsească soluţii. Întotdeauna alţii, niciodată ei. E nevoie de un pic de curaj. Nu să vorbim despre curaj în gol, aşa cum o fac deja mult prea mulţi. 

Sîntem cîteva zeci de milioane de europeni care ne-am putea permite să adoptăm o familie de refugiaţi. Şi odată ce am fi îndeajuns de mulţi, am putea să fim o forţă morală care să producă o schimbare în bine, aşa cum marea noastră majoritate ne dorim să se întîmple, însă fără a face nimic în acest sens. 

Sînt aproape trei milioane şi jumătate de milionari în Europa. Ar fi de ajuns ca oricare dintre ei să adopte un singur refugiat şi problema ar fi aproape rezolvată. Sînt cîteva sute de mii de biserici în Europa. Sute de mii de afaceri. Zeci de mii de organizaţii neguvernamentale. O familie de fiecare. Sînt gata să o fac şi nu numai pentru că eu cred că e moral, dar şi pentru că sînt o mulţime de avantaje în a face asta – araba e una dintre cele mai folositoare limbi de învăţat. 

Politicienii noştri n-ar trebui decît să stimuleze un pic procesul ăsta de adopţie şi să îl facă cît mai simplu. Cotroceniul are îndeajuns de mult spaţiu încît să primească o familie de sirieni şi ar cîştiga, în acest fel, mult mai multă imagine decît toate vizitele pretenţioase de peste hotare ale preşedintelui. 

Beneficiile ar putea fi enorme, dacă am gestiona o astfel de iniţiativă aşa cum trebuie. Prăpastia dintre europeni şi lumea arabă s-ar reduce. Europa ar putea cîştiga legitimitatea morală pentru a promova drepturile omului şi societăţile democratice peste tot în lume. 

Sigur, lucrurile nu sînt simple. Dar ideea de a adopta familii de refugiaţi pînă cînd se rezolvă conflictul din Siria, Irak, Libia ar putea genera mult mai multe eforturi pentru a stopa războaiele şi de a găsi soluţii. Şi ar face să mai dispară un pic din duhoarea discursului ipocrit al arhetipului politicianului european.  

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului şi fondator al Policy Center for Roma and Minorities. 

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Scurgeri de gaz din conductele Nord Stream FOTO EPA-EFE
Vinovatul evident pentru exploziile Nord Stream: ipoteza unui expert suedez
Economistul suedez Anders Aslund, fost consilier al lui Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei post-sovietice, afirmă că „vinovatul evident” pentru exploziile de la gazoductele Nord Stream din Marea Baltică pare să fie una dintre cele mai secrete structuri militare ale Rusiei.
spitalul judetean webp
Un accident casnic la Brașov a scos la iveală o problemă din sistemul de sănătate. Unde ajung marii arși
Un bărbat de 48 de ani din Brașov a suferit un accident casnic și a avut nevoie să fie internat pe secția de mari arși. După primele îngrijiri, acesta a fost transferat la București
Arme nucleare Rusia FOTO Shutterstock
Armele nucleare, între amenințare și propagandă: cât de vechi sunt focoasele rușilor
Oleksandr Kovalenko, membru al grupului analitic „Rezistența informațională”, a afirmat că șantajul nuclear al Moscovei nu are la bază o posibilitate reală de a utiliza focoasele nucleare.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.