Alegeri și dileme

Publicat în Dilema Veche nr. 781 din 7-13 februarie 2019
Binili învinge jpeg

No, acum, că m-am băgat în competiţia pentru Parlamentul European, trebuie să răspund la tot omul, că doar e evident că am planuri de îmbogăţire din banul public.

E drept că am început bine, explicînd destul de clar de ce am intrat în beleaua asta şi ce am de gînd să fac, dar nu toată lumea se chinuie cu cititul, că doar avem televiziuni de ştiri.

Prima întrebare a fost: ce caut eu pe listele de români verzi, cînd toată lumea ştie că eu sînt ţigan?

Am zis să fiu băiat finuţ, să nu o rog pe mama să îi răspundă, că e aprigă la gură, să nu mă leg de faptul că omul care m-a întrebat trăieşte în afara României de mulţi ani, că scrie într-o română de-o face pe tanti Viorica să pară o lumină, că nu are nici un fel de calificare care să justifice dorinţa lui de a participa la europarlamentare şi că, probabil, împărtăşim o bună parte a genelor româneşti mai colorate. Dar sînt pro-diversitate, aşa că şi prostovanii, indiferent de etnie, au dreptul să aibă reprezentantul lor pe liste.

A doua problemă a fost gura mea cam slobodă. Trebuie, spune publicul, pentru a satisface poporul mult iubitor de limbaj elevat de tip Dăncilă sau Nicolicea, să mă transform în reîncarnarea modernă a lui Titulescu. Apoi, că am nevoie de o strategie bună şi inovatoare, care să mobilizeze publicul.

Abia aici am început să fiu fericit. Am făcut rapid cîteva scenarii serioase – aşa încît să satisfac nevoia de „scorţoşenie“ a tuturor.

Lebăda Neagră pentru Europa! Asta a fost prima idee.

Dovedeşte că sînt cult în cap – l-am citit pe Taleb şi am văzut filmul cu Natalie Portman pînă la capăt fără să îmi tai venele cu sînge albastru – și că sînt iubitor de lebede, lucru care cîștigă puncte la o parte din populație care a crezut tîmpenia aia cu lebedele vieneze.

Problema e că s-ar putea ca lumea să vrea să dovedesc că sînt balerin şi, oricît de mare ar fi ambiţia mea de a ajunge la Hollywood în iegări negri, nu dansez. Mai degrabă învăţ cum se trage de o ciorbă o oră, dar aşa, cu sentiment, cu angoasă sau cu sictir. În cel mai bun caz, îl inspir pe Cătălin Mitulescu (nume perfect pentru politică), că doar sîntem prieteni şi ajung şi eu pe la Cannes. Tot e mai bine decît nimic.

Că tot mă gîndii la nume, zisăi să încerc cu numele cel procopsit. Nu de alta, dar Salam are zeci de milioane de vizualizări pe Facebook. De ce ar fi Ciolan mai rău? Ciolan e numele meu, ceea ce mă face predestinat pentru politică!

Un Ciolan pentru progres! Cu Ciolanul în Europa! Avem valoare, avem Ciolan! Reconstruim Europa pe baze sănătoase – votaţi Ciolanul!

Ciolanul e o chestie tradiţională care depăşeşte barierele etnice în Balcani, fiind apreciat atît în mîncare, cît şi la pupat de moaşte. E bio/eco, deci prinde şi la hipstăreală, şi uşor de reţinut, nu ca Mişcarea România Împreună (e drept, PLUS e mai fain şi mai uşurel de memorat).

Cu Ciolan şi cu fasole facem pace şi love(le)! Pentru cei mai pretenţioşi înlocuim lovele cu consensul, planul de guvernare şi ce mai zice Dragnea pe la televizor.

Dacă e nevoie, face băiatul şi o cîntare cu valoare, senzaţie şi, desigur, dujmani. Războiul Ciolan-Salam ar fi o chestie care ar rupe burtierele la televiziunile serioase de ştiri de la noi.

Totuşi, piticul raţional din cap zice că nici asta nu merge, e prea exagerată. Deşi, dacă a mers discursul ăla cu onoare, boborul sfînt şi gloria Ieuropei al doamnei Dăncilă, dacă Ciordache a vorbit în numele României în faţa UE şi dacă Andruşcă a fost ministru, nimic nu mai pare imposibil.

Apoi m-am mai gîndit la Dacian, ardeleanul molcom şi cu bun-simţ de care îmi este tare drag şi, oricît m-ar iubi el, dacă ies cu o manea de campanie riscă o apoplexie şi aşa ajung să distrug viitorul naţiunii.

În plus, sînt afon şi, chiar dacă aş da o lovitură bine meritată manelelor, mama sigur ar face infarct. M-am gîndit pentru o secundă că – ce? – mama lui Fuego a supravieţuit şi fiu-său e mai catastrofă, dar a fost un gînd pe care am decis să-l ignor.

O campanie de tip Dan Puric, totuşi, cred că e soluţia! Să încep să vorbesc despre cum vorbeşte Zamolxes prin mine şi cum partea din familia mea care e mai colorată are rădăcini dovedite în România de pe la 1300.

Continuu cu un alt articol în cazul în care mă mai publică cineva.

Foto: Cosmin Bumbuț

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

mihai dedu instagram jpg
Care este, de fapt, meseria de bază a lui Mihai Dedu. Prezentatorul PRO TV a dezvăluit ce profesie avea înainte de televiziune
Mihai Dedu este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori de la PRO TV, postul de televiziune la care lucrează încă de la începuturile sale. Puțini știu însă că jurnalismul nu a fost prima sa profesie.
Ioana Ciocan jpg
„Femeile ar trebui să aibă libertatea de a alege”. Ministrul Culturii vrea eliminarea mențiunii „colocvial” din DOOM pentru cuvântul „ministră”
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a anunțat joi că va solicita Academiei Române eliminarea mențiunii „colocvial” din DOOM, în dreptul cuvântului „ministră”.
Scott Colom jpg
Democratul Scott Colom, victorie surprinzătoare în cursa pentru Senat din Mississippi
Democratul Scott Colom a învins-o pe senatoarea republicană aflată în funcție, Cindy Hyde-Smith, și va deveni primul senator afro-american ales în Mississippi de la Reconstrucție încoace.
HWyft2CWEAEhoBY jpeg
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Visul unei vieți petrecute permanent pe un vas de croazieră s-a transformat într-o dezamăgire pentru 203 de pasageri ai navei Odyssey. Oamenii au plătit până la 600.000 de dolari pentru a locui pe mare până la sfârșitul vieții, iar unii și-au vândut chiar casele pentru a-și finanța aventura.
covor covoare istock jpg
Adio, covoare în locuințe! Ce alternative câștigă teren în amenajările interioare
Până acum, atunci când intram într-un apartament, cei mai mulți dintre noi ne așteptam să vedem covoare mari, cu diverse modele complexe, care acopereau aproape toată podeaua din living și din dormitoare. Însă, în 2026, acest element de design interior devine din ce în ce mai rar.
salarii jpg
Guvernul dublează perioada pentru plata salariilor restante. Cine poate primi până la 12 salarii medii brute pe economie
Guvernul dublează perioada în care angajații unor companii strategice aflate în dificultate financiară pot primi salariile restante din Fondul de garantare, de la șase la 12 luni. Crește și plafonul maxim al sumelor acordate fiecărui salariat, tot de la șase la 12 salarii medii brute pe economie.
12984140 jpg
Nadia Comăneci a împlinit 65 de ani. „Mi s-a oferit șansa să alerg, să mă cațăr, să sar”, spune campioana
Socotită a fi cea mai valoroasă gimnastă din secolul al XX-lea, Nadia Comăneci aniversează astăzi împlinirea a 65 de ani. Ea s-a născut în 12 noiembrie 1961, în orașul Onești (se numea Gheorghe Gheorghiu-Dej atunci). În 1976, la Montreal, Nadia a marcat istoria gimnasticii.
jd vance si marco rubio jfif
Cine sunt favoriții pentru Casa Albă în 2028? Un sondaj dezvăluie patru nume care se detașează în preferințele americanilor
JD Vance și Marco Rubio, de partea republicanilor, respectiv Jon Ossoff și Pete Buttigieg, din tabăra democrată, se numără printre politicienii care atrag cel mai mult atenția alegătorilor americani în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2028. Niciunul nu și-a anunțat însă oficial candidatura.
Templul lui Zeus din Aizanoi
Sticluțe de parfum vechi de 2.200 de ani, descoperite în apropierea Templului lui Zeus din Aizanoi
Arheologii au descoperit 27 de recipiente din lut pentru parfum și alte produse cosmetice în apropierea Templului lui Zeus din Aizanoi, situat în vestul Turciei de astăzi.