Alegeri regionale în Franța – un test neconcludent pentru prezidențiale
La mai puțin de un an înaintea alegerilor prezidențiale, partidul lui Emmanuel Macron a picat testul încrederii. O înfrîngere zdrobitoare – se grăbesc să anunțe adversarii săi populiști, de stînga sau de dreapta. E, fără îndoială, o înfrîngere pentru La République en Marche (LREM). Dar nimeni nu poate să clameze victoria. Primul tur al alegerilor regionale (amînate cîteva luni pe fondul pandemiei de COVID-19) spune, de fapt, foarte puțin despre preferințele politice ale francezilor și aproape nimic despre configurarea opțiunilor la viitoarele alegeri prezidențiale.
Cetățenii au fost invitați la urne pentru a-și desemna reprezentanții regionali (în cele 12 regiuni, insula Corsica, patru teritorii de peste mări și 96 de departamente). Aproximativ 15.700 de candidați au concurat pentru 4.100 de posturi. Partidul centrist al președintelui Macron a obținut vreo 10% din voturi, iar Adunarea Naţională, partidul populist, de extremă dreapta, condus de Marine Le Pen, s-a clasat sub așteptări (19%). Partidul Socialist, bine înfipt în unele zone, a obținut peste 15% din voturi la nivel național. În fruntea clasamentului e partidului (conservator) Les Républicains (28,5%) al lui Xavier Bertrand.
Rezultatele permit o evaluare a forței fiecărui partid, regiune cu regiune. Nu însă și măsura impactului la nivel național. Printre altele, și din cauza absenteismului care a atins cote alarmante. Doar o treime din cetățenii înscriși pe listele electorale s-au prezentat la vot. Peste 66% din alegători (31 de milioane de cetățeni) au ales să nu voteze. Și sînt destule explicații posibile ale acestui fenomen. Ridicarea restricțiilor, care în Franța au fost mai dure și mai îndelungate decît în alte state europene, i-a făcut pe oameni să acorde prioritate vieții obișnuite: să se întîlnească, să meargă la cafenea ori la teatru, să călătorească. O altă explicație a absenteismului: o sancțiune simbolică, dar totuși dureroasă aplicată în bloc tuturor partidelor pentru măsurile poate exagerate adoptate împotriva răspîndirii pandemiei. În fine, ar mai fi de adăugat aici și lipsa unei dezbateri electorale autentice și a unor teme pertinente pentru prezent și pentru viitor, din moment ce agenda publică a fost confiscată de criza sanitară.
În orice caz, cel mai grav efect al absenteismului e deruta în care se află mai toate partidele după primul tur de scrutin. Și dacă turul doi al alegerilor regionale va clarifica măcar cîștigătorii la nivel local, rezultatele nu vor putea fi folosite drept un barometru pentru viitoarele alegeri prezidențiale. Baza electorală este atît de restrînsă încît orice interpretare este riscantă.
Cîteva tendințe se pot desprinde, totuși, din această experiență.
Partidul președintelui nu a reușit să se dezvolte în teritoriu, la nivelul regiunilor și departamentelor și nici să-și consolideze pozițiile. Asta nu ține neapărat de performanța guvernării, cît de capacitatea de organizare internă a partidului. La alegerile prezidențiale, Emmanuel Macron va avea nevoie nu doar de un (nou) mesaj convingător, ci și de o organizație capabilă să-l susțină. Chiar dacă rezultatele slabe obținute la aceste alegeri nu îi vor afecta în mod obligatoriu viitorul politic, ele riscă să-i știrbească autoritatea într-un moment important: Emmanuel Macron miza pe Conferința despre viitorul Uniunii Europene ca rampă de (re)lansare a Franței pe scena politică europeană și, bineînțeles, pentru a-și consolida propria poziție de lider. Or, după eșecul înregistrat la acest scrutin, vocea sa nu va mai avea aceeași forță.
Adunarea Națională (RN) a obținut un scor mult mai slab decît sperase și anunțase inițial. E o veste doar parțial bună. Căci partidul populist de extremă dreapta a arătat, în istoria sa, că e capabil să se mobilizeze eficient și să atingă un electorat masiv la alegerile prezidențiale indiferent de performanța electorală (scăzută) de la scrutinele locale ori parlamentare.
Partidul care a cîștigat aceste alegeri, Les Républicains, va da, mai mult ca sigur prin Xavier Bertrand, un candidat redutabil la prezidențiale. Fostul ministru al Muncii din Guvernul Fillon ar putea deveni contracandidatul lui Emmanuel Macron. Sau al lui Marine Le Pen.
