Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin

Dacă vă excludeți pe dvs. înșivă, cine considerați că ar fi cel mai mare șahist al tuturor timpurilor?

În momentul în care menționezi anumiți jucători, într-un fel sau altul îi excluzi pe alții și n-aș vrea să fiu atras într-o asemenea conversație despre marii mei predecesori. Dacă vorbim despre Capablanca, Alehin, Botvinik, Fischer, Carlsen, Karpov înțelegem că fiecare campion mondial are propriul lui loc în istorie și a adus o contribuție extraordinară acestui joc.

Dar poate aveți un jucător favorit printre ei? 

Cînd eram copil, îl iubeam pe Aleksandr Alehin, pentru stilul și jocurile sale. Mă simțeam foarte apropiat de felul lui de a juca, de abordările sale. L-am admirat și pe Bobby Fischer pentru că, în momentul în care am început să joc șah, steaua lui tocmai răsărea. Dar de cînd am început să lucrez la seria numită Grandioșii mei predecesori, am început să mă identific eu însumi cu fiecare dintre ei, pentru că, scriind despre marii campioni din trecut, te pui în mod inevitabil în pantofii lor, cum se spune, și încerci să trăiești viețile lor, să vezi lucrurile prin ochii lor. De aceea am un respect fenomenal pentru toții marii jucători care au adus jocul de șah la nivelul la care este acum.

Să înțeleg că n-ați putea face o alegere între Tal și Botvinik?

Nu, nu pot, pentru că Tal juca fenomenal, un șah frumos și strălucitor, în vreme ce șahul lui Botvinik era diferit, dar Botvinik a fost marele meu profesor, așa că încerc să mă țin de afirmația mea inițială și cred că trebuie să-i lăsăm pe amatori sau pe jurnalisti să facă asemenea alegeri. Eu fiind unul dintre șahiști, nu cred ar fi potrivit să-mi spun opinia.

Înainte de a trece mai departe, la lucruri grave, aș mai avea o simplă curiozitate șahistică. Dacă jucați cu un adversar pe care nu-l vedeți, nu știți cine e, să spunem că e online, puteți să vă dați seama, cumva, dacă e bărbat sau femeie? Există vreo amprentă a genului în acest joc?

Nu, nici nu caut să ghicesc genul, dar uitîndu-mă la mutări, pot observa puterea jucătorului și, mai mult decît atît, pot spune dacă el sau ea se ajută cu un computer, cu un program de șah. În ce privește genul, n-am habar. Oamenii au stiluri diferite, dar studiindu-le mutările poți ști calitatea lor ca jucători. Adesea poți recunoaște și dacă trișază, dacă folosesc computerul, nu doar din viteza mutărilor, ci și din tipul lor.

Acum cîțiva ani ați scris o carte – Vine iarna! – despre necesitatea ca Putin și alți inamici ai lumii libere să fie opriți...

Sînt șapte ani de atunci.

Șapte ani deja, da. Ei bine, ați avut dreptate, iarna a venit. Războiul din Ucraina.

Din nefericire.

Din nefericire, da. E iarna pe care v-ați imaginat-o, așa vă închipuiați că va fi?

Bine, să scrii despre o astfel de amenințare e diferit față de a fi martor la atrocitățile și crimele pe care trupele lui Putin le comit în Ucraina. Aceste tragedii ar fi putut fi evitate dacă unele dintre sancțiunile impuse astăzi ar fi fost în vigoare înainte de război, dacă lumea liberă ar fi răspuns mai demult, nu neapărat așa de puternic ca acum, dar cu ceva tărie și hotărîre, pentru a-i da un semnal lui Putin că agresiunea și războiul au întotdeauna un preț. Dar după ce, timp de peste douăzeci de ani, acțiunile lui n-au avut nici un fel de răspuns și consecințe, el a decis așa (și e chiar greu să-l învinuiești de calculul greșit pe care l-a făcut), pentru că genul ăsta de acțiuni au funcționat bine pentru el. E la fel ca atunci cînd Hitler a atacat Cehia și apoi Polonia. Care era diferența între ele? De ce englezii și francezii au acceptat una, dar la cealaltă i-au declarat război? Așa a gîndit și Putin: de ce nu? În concluzie, aș spune că nu am știut cum va arăta această „iarnă”, dar n-am avut nici un fel de îndoieli că va fi vorba de o mare de sînge, așa cum de fapt vedem acum. De asemenea însă, cred, ca un optimist care a citit destule cărți de istorie, că va fi un moment în care se va spune: destul. Dar nu e vorba acum atît despre rezultatul acestei lupte și despre ideea că libertatea și democrația vor cîștiga, cît mai ales despre prețul care va fi plătit. Și ceea ce mă face să mă simt ca bolnav este realizarea simplului fapt că acest preț putea fi mult mai mic dacă acționam mai devreme. Dar dincolo de a căuta în trecut, de a analiza ce greșeli s-au făcut, de a oferi scuze politicienilor sau de a arăta cine e responsabil, e vorba de prezent. Fiindcă dacă nu cîștigăm acolo și acum, nu va exista un viitor. Aici nu e ca la șah. Nu există remiză. Cîștigă el sau cîștigăm noi. Să cîștigăm noi înseamnă să cîștige Ucraina acest război.

Alb sau negru.

Da, alb sau negru, pentru că e o dilemă simplă: bine versus rău. Alb și negru arată ca la șah, dar aici nu e loc de remiză, de compromis. Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume. Dacă Putin supraviețuiește acestui război, chiar fără o victorie completă, asta înseamnă că va reveni. De aceea, pentru mine, acest război este despre lovitura finală asupra regimului lui Putin, singurul mod de a readuce Rusia în familia națiunilor vestice, eradicînd acel virus al imperialismului care face parte din gena statului rus. Cred că armele ucrainenilor vor deschide calea către eliberarea Crimeei, ceea ce ar fi un prim pas pentru eliberarea Rusiei de fascismul lui Putin.

Sînteți de părere că acum, în sfîrșit, Occidentul și liderii occidentali importanți fac ceea 

ce trebuie pentru oprirea lui Putin?  

Sigur, e destul loc pentru mai bine, dar da, vedem acum un Occident unit, așa cum nu l-am mai văzut de la sfîrșitul Războiului Rece. Dincolo de toate, există un acord general că Putin trebuie oprit, că acestui regim trebuie să i se respingă orice posibilitate de a-și reconstrui puterea militară și că Ucraina trebuie eliberată. Pe plan economic, lumea liberă face, de asemenea, tot ce poate pentru a-i tăia toate resursele lui Putin. Unii spun că procesul e prea lent. Sînt de acord, dar acum numai 75 de zile, cînd Olaf Scholtz nega categoric posibilitatea oricărui ajutor pentru Ucraina, nimeni nu-și închipuia că, iată, Germania trimite azi Ucrainei tancuri, iar Guvernul Scholtz, care la începutul războiului respingea pînă și cererile de oprire a construcției Nord Stream 2, acum nici nu mai discută dacă să taie orice tranzacție cu gazele rusești, ci doar cînd să o facă. Desigur, eu am o listă de dorințe, dar sînt de asemenea și realist. Și cred că acum Europa e unită și, bineînțeles și Statele Unite, se întorc, după o retragere de treisprezece ani (opt ani cu Obama, patru ani cu Trump și un an cu Biden). După ce a lăsat găuri negre și vid în urmă, retrăgîndu-se de peste tot, din Afganistan, din Siria, lăsîndu-le ocazia lui Putin și lui Xi Jinping să acapareze tot mai multe zone și influență, acum America s-a întors. Războiul din Ucraina a schimbat realitățile geopolitice. Dar, ca întotdeauna în istoria noastră, trebuie să plătești un preț foarte mare de sînge. Vedem și admirăm rezistența eroică a națiunii ucrainene și remarcabila conducere a liderului Zelenski. Ni s-au întîmplat multe lucruri pe care nu le așteptam, dar iată că acum lumea liberă are un lider din punct de vedere spiritual. Zelenski, fiind simbolul rezistenței, îi influențează pe Scholtz, Macron, Biden sau Johnson care, apropo, acționează mai bine ca alții.

Toți vor să semene cu el.

Exact, trebuie să le arate asta votanților. Democrația lucrează. Din nou, prețul e foarte mare, dar sînt foarte încîntat să văd că Vestul ajută Ucraina, material și militar, că au crescut nivelul. Tot mai multe ajutoare vin către Ucraina și cred că e doar o chestiune de timp pînă cînd armata lor va fi destul de puternică încît să înceapă să-și elibereze țara.

După iarnă, în mod normal, vine primăvara. Să vorbim puțin despre această viitoare  primăvară rusească. Cum credeți că va fi și ce rol puteți juca dvs. în ea?

Cred că la revenirea din acest fascism nebunesc putinist, țara va avea nevoie de orice persoană care contează prin reputație, cunoștințe sau aptitudini. Cred că mă calific pentru a putea face niște lucruri pentru țara mea. Și aici nu e vorba doar despre a condamna și a pedepsi crimele lui Putin și probabil nu e destul nici să revezi crimele comunismului. Cred că e important să te asiguri că tradiția imperială care a fost un factor dominant în politica Rusiei de secole a fost îndepărtată odată și pentru totdeauna. Calea pe care o văd este transformarea țării într-o confederație. Bineînțeles, Rusia trebuie să elibereze, să clarifice situația tuturor teritoriilor dobîndite ilegal, gen Crimeea, Donbas, Transnistria (aceasta e importantă pentru Moldova), Abhazia, Oseția. Dar nu e vorba doar de teritoriile care aparțin altor țări. Mă gîndesc că și în interiorul Rusiei, fiecărui teritoriu care are propria identitate națională și propriile aspirații trebuie să i se dea șansa de a reîncepe pe curat. Nu e vorba aici de geografie, ci de unitate. Eu văd Rusia ca parte a Europei. Deși geografic e în Eurasia, spiritual, politic și social aparține Europei. Și cred că poate schimba balanța mondială dintre libertate și tiranie, adică să facă această balanță mai favorabilă lumii libere.

Mai ales astăzi, sînt mulți cei care observă că Rusia n-a fost niciodată o democrație și de aceea se îndoiesc că ar putea deveni o democrație într-un viitor previzibil. Ce puteți răspunde unor asemenea opinii?

Ei bine, orice are un început. Nu a existat o tradiție democratică nici în peninsula coreeană. Acum vedem două țări, o împărțire pe jumătate, același popor, aceeași istorie, aceleași tradiții, aceeași moștenire genetică. Una e un adevărat lagăr de concentrare, un gulag, dintre cele mai rele, a doua este o democrație liberală cu una din cele mai avansate economii din lume. Sau te poți uita către China și să spui: OK, poporul chinez nu e în stare să construiască acolo o democrație, ei au numai dictaturi. Dar dacă te întorci către Taiwan, absolut același popor, pe o insulă stîncoasă, observi că are o economie trepidantă, una din cele mai bune din lume, și o democrație deplină. Așa că eu nu cred că există vreun fel de determinări istorice care în prezent să oprească o țară să meargă într-o direcție corectă. E dificil în Rusia, sînt de acord, nu e o sarcină ușoară, mai ales luînd în considerare trauma actuală legată de Ucraina. E o traumă pentru că aceste crime de acolo îi vor urmări pe ruși ani întregi, decenii. Nu o poți face să dispară, nu o poți șterge. Noi putem vedea acum ce s-a întîmplat în Cambodgia, cu genocidul, sau în Rwanda, putem căuta aceste lucruri online. În Rusia e multă suferință și ură și trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a asigura niște condiții care să-i permită Rusiei să reintre în rîndul acelei lumi căreia eu cred că-i aparține. E important în cazul oamenilor ca mine să ne folosim credibilitatea și reputația pentru a ajuta Rusia pe acest drum.

Îmi închipui că, în ultimele zile, săptămîni, luni, ați primit o mulțime de întrebări din partea jurnaliștilor de pretutindeni. Există însă vreo întrebare la care v-ar fi plăcut să răspundeți, dar nu v-a fost pusă de nimeni?

Ei bine, asta nu prea e posibil. Oamenii întreabă tot felul de lucruri și de obicei e vorba despre actualitate, iar lucrurile astea se schimbă în fiecare moment. Eu încerc să fiu cît mai receptiv. Pînă la urmă, nu e vorba atît de întrebări, cît despre răspunsurile mele, iar eu am aceleași viziuni, sînt destul de coerent, după cum știți, în credințele și viziunile mele. Am fost adesea criticat pentru că nu aș fi flexibil, iar politica ar fi despre griuri, despre nuanțe. Pînă la urmă, sînt un jucător de șah și sînt o persoană care vede lucrurile doar în alb și negru. Dar acum mă simt omul potrivit în locul potrivit, pentru că lucrurile sînt chiar în alb și negru. E vorba de bine și rău. Și ne dorim să ieșim la mal din aceste ape furtunoase, să facem în așa fel încît acest secol să fie unul al păcii. Și nu doar al păcii, ci și unul al împlinirii unor noi visuri și aspirații, al explorărilor spațiale sau oceanice. Putem face atît de multe lucruri mărețe. Urăsc această risipire a resurselor și pierderea atîtor vieți în războaie pentru trecut. Pentru că aici nu e vorba doar de alb și negru, ci și de viitor versus trecut. Vedem cum această oribilă întunecime a trecutului încearcă să ne fure viitorul.

interviu realizat de Andrei MANOLESCU

Foto: wikimedia commons

Garry Kasparov a revenit în România odată cu Grand Chess Tour, turneu pe care l-a fondat și care își desfășoară una dintre etape la București (cu premii în valoare de 350.000 de dolari), cu participarea a 7 dintre primii 10 jucători de șah din lume. Fundația Superbet, partener strategic al turneului, a facilitat acest interviu.