Agenda nucleară a lui Obama

Anunţarea unei fabrici de uraniu îmbunătăţit plasate într-o bază militară din Iran a accelerat decizia preşedintelui Obama de a pune problemele proliferării nucleare în topul ordinii de zi globale. Anul 2010 va fi unul decisiv în acest sens. În septembrie, atît la Naţiunile Unite, cît şi la summit-ul G-20 din Pittsburgh, mai multe ţări au fost de acord să conlucreze la agenda nucleară a lui Obama. Dar, în timpul întîlnirilor, s-a descoperit că Iranul construia în secret o a doua fabrică de uraniu îmbunătăţit pentru arme. La începutul lui octombrie, oficiali iranieni s-au întîlnit la Geneva cu reprezentanţi ai membrilor permanenţi din Consiliul de Securitate ONU (plus Germania) şi au fost de acord să-i permită Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să investigheze această fabrică secretă. În plus, iranienii au spus că vor exporta uraniul cu îmbogăţire redusă deja existent, pentru a fi transpus în combustibil nuclear în afara ţării lor. Dacă aceste măsuri vor fi implementate, ele vor constitui paşi importanţi. Se răspîndise teama că Iranul va abroga Tratatul de non-proliferare (TNP) şi îşi va folosi tehnologiile de îmbunătăţire pentru a face o armă nucleară. Încă nu se ştie dacă vorbele şi faptele se vor sincroniza. Între timp, Statele Unite şi Rusia, ale căror depozite conţin 90% din armamentul nuclear global, negociază la Geneva crearea unui tratat de reducere a înarmărilor care să înlocuiască acordul de control al armelor START 1, care expiră în decembrie. Dacă aceste negocieri vor avea sorţi de izbîndă, ele vor reduce cu pînă la o treime toate cheltuielile strategice pentru materialele explozibile nucleare. Senatul SUA va lua în considerare noul tratat pentru ratificare anul viitor. Administraţia Obama se consultă, de asemenea, cu Congresul în legătură cu momentul cînd să supună din nou aprobării Senatului Tratatul de interzicere totală a experienţelor nucleare (Comprehensive Nuclear Test Ban Treaty " CTBT), care a fost respins în urmă cu zece ani. Acordurile internaţionale ce reglementează extinderea şi structura apărării naţionale au stîrnit de multe ori controverse în Senat. Noul tratat de reducere strategică a înarmărilor, care este încă în curs de redactare, şi CTBT au stîrnit deja scepticismul legislatorilor din opoziţie şi a creatorilor de opinie. Dacă Obama va supune aprobării Senatului ambele tratate în 2010, va avea nevoie să convingă publicul că acestea servesc unei strategii integrate pentru creşterea securităţii naţionale şi internaţionale. Dacă el dă greş şi Senatul respinge unul sau ambele tratate, aceasta ar putea avea un efect negativ puternic asupra regimului non-proliferării. În mai, 189 de state membre ale TNP se vor întîlni la Viena pentru a-şi revizui statutul. Cînd TNP şi-a făcut intrarea în forţă în 1970, intenţiona să limiteze numărul de state înarmate nuclear la cinci (Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Franţa, SUA şi China). Una peste alta, tratatul a fost un succes. Mulţi, inclusiv preşedintele Kennedy, crezuseră, în anii ’60, că va exista o duzină de ţări cu arme nucleare pînă acum, şi că folosirea lor va fi destul de probabilă. Din fericire, nu aceasta a fost situaţia. Din 1970 încoace, trei state care nu au semnat tratatul au achiziţionat arme nucleare (India, Israel şi Pakistan). Pe lîngă acestea, Coreea de Nord şi-a încălcat obligaţiile prevăzute în tratat şi a detonat două încărcături brute. Programul de arme nucleare, de care este suspectat Iranul, a trezit acum noi temeri privind distrugerea regimului de nonproliferare globală. Prevenirea acestui pericol va necesita eforturi multiple, coordonate şi susţinute timp de mulţi ani, dar ratificarea post START şi CTBT ar ajuta. De exemplu, un nou acord de reducere a înarmărilor ar îmbunătăţi relaţiile ruso-americane, ceea ce ar putea determina o poziţie mai constructivă a Rusiei în privinţa Iranului, în Consiliul de Securitate. În martie viitor, Obama va găzdui un summit nuclear global pe teme de securitate în scopul de a dezvolta noi modalităţi de combatere a contrabandei nucleare şi a terorismului. În plus, scopul său declarat pe termen lung de a aboli armele nucleare va necesita multe pregătiri înainte să devină mai curînd operaţional decît aspiraţional. Obama va trebui să înceapă convorbiri cu ruşii, de pildă, despre cum să trateze problema armelor nucleare cu rază scurtă de acţiune şi cum să regleze apărarea împotriva rachetelor antibalisitice, ca să menţină stabilitatea într-o lume cu mai puţine arme distrugătoare. La un moment dat, trebuie să iniţieze discuţii cu China, Franţa, Marea Britanie, pentru a înţelege condiţiile necesare pentru transparenţă şi verificare în vederea unei căi mai clare de eliminare a armelor nucleare în acord cu articolul VI din NPT. În acelaşi timp, Obama nu poate permite ca aceste probleme pe termen lung să-i distragă atenţia de la cele cruciale pe termen scurt. Atîta timp cît lumea rămîne un loc periculos cu cîteva state înarmate nuclear, Obama trebuie să-şi reasigure aliaţii în ce priveşte credibilitatea garanţiilor americane de continuă descurajare a acestora. Altfel, reduceri care generează nelinişti în alte ţări le-ar putea încuraja pe acestea să-şi dezvolte propriile arme şi, astfel, să sporească numărul de ţări posesoare de arme nucleare. Obama va trebui să continue negocierile prin care să convingă Coreea de Nord să revină la convorbirile celor şase părţi, cu scopul de a renunţa în cele din urmă la armele sale nucleare (aşa cum a făcut cîndva Africa de Sud). Şi, de asemenea, să ducă mai departe negocierile cu Iranul pentru a-l convinge să se ţină de cuvînt şi să rămînă în TNP ca stat fără arme nucleare. În ce măsură va reuşi Obama să gestioneze politica sa internă şi diplomaţia internaţională cu privire la ordinea sa de zi nucleară va constitui un factor important al eficienţei sale ca leader. Chiar mai important de atît, evoluţia sa în 2010 va spune mult despre capacitatea lumii de a menţine interdicţia existentă de 60 de ani asupra armelor nucleare. Joseph S. Nye jr. este profesor la Universitatea Harvard şi autorul cărţii The Powers to Lead. Copyright: Project Syndicate, 2009 www.project-syndicate.org traducere de Iaromira POPOVICI