Afacerea Nokia şi capitalismul nomad

În urmă cu un an, ziarele româneşti publicau - cu o mîndrie nedisimulată - ştirea că fabricantul de telefoane mobile Nokia urma să îşi deschidă o uzină la Cluj. S-a vorbit despre impactul pozitiv pentru economia locală, despre investiţiile de milioane de euro şi cele 15 mii de slujbe care vor apărea şi, nu în ultimul rînd, despre cîştigul de imagine pe care urma să îl aibă România: graţie profesionalismului muncitorilor săi, Clujul ar fi fost înscris pe harta uneia dintre cele mai cunoscute întreprinderi mondiale. Săptămîna trecută am văzut reversul medaliei. Ca să deschidă uzina de la Cluj, finlandezii de la Nokia vor închide o uzină în Germania, la Bochum. 2300 de oameni îşi vor pierde locurile de muncă pînă la mijlocul acestui an şi alţi 1500, care lucrau în întreprinderi ce aveau legătură cu Nokia, ar putea păţi acelaşi lucru în curînd. Vestea a provocat iritare în Germania şi a dat naştere unui schimb de replici tăios în Parlamentul European. Europarlamentarii germani au întrebat Comisia Europeană dacă Nokia a beneficiat de subvenţii pentru a se instala la Cluj (ceea ce ar putea fi ilegal), românii le-au răspuns pe diferite tonuri, mergînd de la evocarea excelentelor competenţe profesionale ale muncitorilor clujeni (patriotism economic!) pînă la acuzaţii directe la adresa socialiştilor germani că ar gîndi ca nişte comunişti (lipsă de tact). Scandalul a luat apoi amploare în Germania, ministrul Finanţelor (social democrat) reproşînd finlandezilor de la Nokia faptul că practică un "capitalism nomad", adică se duc să pască acolo unde e iarba mai verde şi mai ieftină. Mai mult, în Germania are loc în aceste zile un adevărat boicot împotriva produselor Nokia: preşedintele Partidului Social Democrat sau ministrul Agriculturii spunînd deja că au trecut la o altă marcă de telefoane mobile. "Să nu uităm - ameninţa un politician de la Berlin - Germania reprezintă o piaţă de 82 de milioane de consumatori." În concluzie, pentru germani, fabrica finlandeză este acum un exponent al capitalismului pur şi dur, indiferentă la aşteptările şi suferinţele angajaţilor, ghidată doar de profit, care exploatează resurse la limita legalităţii (vezi cazul presupuselor subvenţii, o anchetă europeană este acum în curs ). Finlandezii spun, la rîndul lor, că întreprinderea de la Bochum nu mai era competitivă, costul mediu al forţei de muncă ajungînd la peste 30 de euro pe oră, de 10 ori mai mari decît România. Strategia sa este similară cu a multor companii care produc electronice şi care s-au îndreptat spre Estul Europei sau chiar în afara continentului. Românii sînt miraţi de reacţiile venite de la Berlin, amintind că la construcţia fabricii de la Cluj participă şi o importantă întreprindere germană, care va încasa peste 40 de milioane de euro pentru lucrări. Economia germană va ieşi deci în profit. Pe termen scurt, fabricantul finlandez şi Clujul vor avea de cîştigat. Pe termen mai lung însă, asistăm la unul dintre episoadele-tip care subminează încrederea în Europa. Scandalul Nokia va deveni un excelent cal de bătaie pentru cei care denunţă o Europă prea liberală, care nu vrea cetăţeni, ci consumatori. Extremele de stînga şi de dreapta se vor putea folosi de acest exemplu, aşa cum au făcut-o cu închiderea unei uzine Renault în Belgia, în 1997, sau cu teama de "instalatorul polonez" la referendumurile din Franţa şi Olanda în 2005. Ce e de făcut? Dacă vrem ca Europa să meargă înainte, astfel de episoade trebuie evitate. Politicienii, atît germani cît şi români, trebuie să elimine din discurs accentele prea acute: muncitorii de la Cluj nu sînt vinovaţi de hotărîrea celor de la Nokia, tot aşa cum nu sînt nici muncitorii de la Bochum. Pe de altă parte, să spui că "economia germană are de cîştigat din investiţiile de la Cluj" e o dovadă de cinism: "economia germană" e un concept, în timp ce pierderea locurilor de muncă de către muncitorii germani e ceva cît se poate de real. Mai mult, românii trebuie să fie conştienţi că, dacă azi sînt favorizaţi, mîine ar putea fi ei victimele. Uzinele pot fi mutate ("delocalizate" sau "relocate", după cum am văzut că se spune mai nou) în ţări mai ieftine, odată ce mîna de lucru de aici va deveni prea scumpă. În sfîrşit, va veni poate şi timpul pentru o reflecţie serioasă asupra ideii de "Europa socială", în care fiscalitatea şi condiţiile de lucru să fie armonizate. Pentru asta e nevoie însă ca ţările nou intrate în Europa să recupereze decalajele economice care le separă de cele din vestul continentului. Cu toate supărările pe care le generează, episoade de genul Nokia ajută la recuperarea acestor decalaje.