A sosit momentul de a-l înfrunta pe Chávez

La începutul lui septembrie, cele mai mari companii din Columbia au surprins pe toată lumea declarînd că îl sprijină total pe preşedintele ţării, Alvaro Uribe, în conflictul acestuia cu Venezuela. Deşi riscau să piardă imensa piaţă de export din ţara vecină, au considerat acest lucru doar ca pe ceva regretabil. Pentru prima dată, exportatorii columbieni, care trimit în Venezuela aproape toate produsele pe care aceasta e dispusă să le cumpere, de la hîrtie igienică la benzină, fructe şi legume, lapte şi carne, au dat preşedintelui undă verde să-l înfrunte pe liderul venezuelean Hugo Chávez, în loc să-l preseze să întoarcă şi celălalt obraz, aşa cum l-au îndemnat în ultimii opt ani, de cînd Uribe a preluat mandatul de preşedinte. Venezuela a devenit o oportunitate de afaceri splendidă pentru exportatorii columbieni. Nu mai produce aproape nimic (în afară de petrol), are o rată oficială de schimb puternic subvenţionată şi foloseşte sume uriaşe de petro-dolari cu care poate cumpăra tot ce găseşte pe piaţă. În timp ce autorităţile columbiene au fost forţate să suporte insultele frecvente ale lui Chávez, intervenţii în afacerile interne ale Columbiei, achiziţii masive de arme şi istericale diplomatice, comunitatea de afaceri avea de profitat şi presa Guvernul să facă compromisuri. Pînă acum, Guvernul columbian a tăcut şi a înghiţit. Ezitarea comunităţii de afaceri din Columbia de a se confrunta cu Chávez poate fi ultimul obstacol ce mai trebuia depăşit de Uribe, de Statele Unite şi de o mînă de democraţii latino-americane, înainte de a-l înfrunta pe Chávez. Era de mult cazul să o facă. Locotenent-colonelul venezuelean asigură de ani buni adăpost, arme, sprijin diplomatic şi finanţare gherilelor FARC care luptă pentru răsturnarea Guvernului columbian. S-a angajat în achiziţii masive de arme din Rusia, Ucraina şi Belarus, cel mai recent caz incluzînd tancuri, avioane de vînătoare şi un submarin. A înăbuşit tot mai mult disidenţa, opoziţia şi libertăţile fundamentale în Venezuela şi a expropriat proprietăţi fără compensaţii. Prin susţinerea aliaţilor săi din alte ţări latino-americane, de la Bolivia şi Argentina la Honduras şi El Salvador, incluzînd Peru, Nicaragua, Ecuador şi opoziţia din Mexic, Chávez a polarizat întregul continent latino-american în acelaşi fel în care a polarizat propria ţară. Mai mult, a implicat Venezuela în conflicte globale îndepărtate, aliindu-se cu regimul iranian şi devenind unul dintre puţinii amici ai regimului islamic la nivel global. În ciuda tuturor acestor lucruri, nimeni nu a încercat încă să îl oprească pe Chávez. Mai mult chiar, Uribe însuşi pare tentat să caute noi compromisuri. Pe lîngă faptul că poartă de grijă intereselor de afaceri columbiene, el însuşi încearcă să modifice Constituţia Columbiei, spre a putea candida pentru un al treilea mandat " exact ce a făcut Chávez în Venezuela şi ce au încercat să facă aliaţii acestuia în Bolivia, Ecuador, Argentina (indirect) şi Nicaragua. Uribe poate încă să renunţe la această idee, deşi după toată vîlva făcută de susţinătorii săi pentru schimbarea Constituţiei nu mai are mult spaţiu de manevră. Dar pare că e pe cale să găsească o soluţie comună cu SUA spre a îngrădi influenţa lui Chávez. Cei mai mulţi columbieni ar dori ca extrem de popularul Uribe să rămînă în funcţie pentru încă patru ani. Dar multe guverne străine nu sînt încîntate de idee. Preşedintele SUA, Barack Obama, se regăseşte în ambele argumente. El nu poate critica preşedinţia eternizată a lui Chávez, fără a-l lovi şi pe Uribe. Dacă Uribe va fi zugrăvit de criticii săi americani ca un violator al drepturilor omului care intenţionează să rămînă la putere la nesfîrşit, va fi aproape imposibil pentru Obama să cîştige reînnoirea de către Congres a "Planului Columbia", programul de sprijin al Columbiei împotriva drogurilor şi a insurgenţei, lansat de Bill Clinton în 1999, ca să nu mai vorbim de ratificarea acordului de liber-schimb Columbia-SUA. Nu îi va fi uşor lui Uribe să reziste unui apel direct din partea lui Obama de a se retrage după două mandate. Ar putea deci să facă un tîrg: Uribe se oferă să nu candideze din nou, dacă Obama începe să-l înfrunte pe Chávez aşa cum ar trebui: diplomatic, politic, ideologic; în faţa opiniei publice mondiale şi folosind dreptul internaţional. Doar cu sprijinul activ al SUA, poate Columbia să-şi prezinte cazul la Organizaţia Statelor Americane (unde ar pierde în acest moment), la Organizaţia Naţiunilor Unite (unde ar putea cîştiga) sau în faţa prietenilor şi aliaţilor din Europa şi Asia (unde fără îndoială ar fi în avantaj). Pledoaria împotriva lui Chávez este solidă, dacă este prezentată aşa cum trebuie " ca o serie de violări repetate ale angajamentelor şi regulilor interne, regionale şi internaţionale semnate şi ratificate de Venezuela. Indiferent dacă aceste încălcări se referă la închiderea posturilor de televiziune, încarcerarea sau exilarea oponenţilor, înarmarea gherilelor din ţările vecine, provocarea unei curse a înarmării în regiune sau flirtarea cu programul nuclear al Iranului, toate pot fi dovedite şi denunţate. Ţări precum Mexic, Peru, Chile (de după alegerile din decembrie), Costa Rica şi Republica Dominicană îşi fac toate griji că, dacă îl înfruntă pe Chávez, nu vor pierde doar, în anumite cazuri, generozitatea lui, dar îl vor şi provoca să se amestece în politica lor internă. Dar dacă Obama arată că tratează problema în mod serios şi intenţionează să urmeze o politică de îngrădire a Venezuelei, aceste ţări vor răspunde, probabil, favorabil. Ignorarea lui Chávez nu e o soluţie. Asta i-ar permite să aleagă el tema şi momentul următorului conflict, care oricum e de neevitat, ştiut fiind stilul său. Este momentul ca Obama să urmeze exemplul oferit de comunitatea de afaceri columbiană şi să se oprească să mai întoarcă şi celălalt obraz. Jorge G. Casta