8 miliarde de euro pentru spaţiul mioritic

Atenţi la luptele politice şi la declaraţiile belicoase făcute de reprezentanţi ai puterii sau ai opoziţiei la vreo televiziune de ştiri, scăpăm uneori din vedere informaţii esenţiale care au impact, care durează. Cîteodată le tratăm strict din perspectiva conflictului, aşa cum s-a întîmplat cu recentul Pact pentru educaţie. Numai pentru că ideea venise de la Palatul Cotroceni a fost considerată de unii suspectă din start, atinsă de virusul politic, scoasă de preşedinte din pălărie în scopul de a cîştiga voturi. Cînd nu căutăm conflictul, minimalizăm importanţa ştirii. Cu puţină vreme în urmă, Comisia Europeană a aprobat Planul pentru Dezvoltare Rurală a României, un document crucial pentru felul în care va arăta ţara noastră peste cîţiva ani. Ştirea a fost menţionată în cîteva ziare şi rostită rapid de prezentatorii de televiziune, pe fundal de imagini de la Bruxelles. Planul pentru Dezvoltare Rurală este un document de peste 800 de pagini care arată modul în care se va dezvolta satul românesc în următorii ani. Tema e cu atît mai interesantă cu cît, în ciuda deceniilor de industrializare forţată, România este ţara cea mai rurală din Uniunea Europeană: 45% din populaţia ţării, adică peste 9 milioane de oameni, trăieşte la sat. O treime dintre români lucrează în agricultură - o cifră cam de zece ori mai mare decît media UE. Exploataţiile agricole sînt fie minuscule, fie foarte mari. Din cele 4 milioane de exploataţii individuale, 3 milioane au sub un hectar! Pentru suprafeţe atît de mici nu se alocă ajutoare, împrumuturi, subvenţii. Populaţia rurală este îmbătrînită. Discrepanţa dintre veniturile celor de la sate şi ale celor de la oraşe e din ce în ce mai mare. Tinerii au migrat la oraş, unde se cîştigă mai bine, ori au plecat în străinătate, unde se cîştigă şi mai bine. Schimbările nu sînt însă numai negative: cei care au plecat în străinătate trimit bani care permit funcţionarea economiei în zonele rurale. Mai mult, unii se întorc şi contribuie la schimbarea atitudinii, în general fataliste, a ţăranului român: aproape 10% dintre cei întorşi spun că sînt gata să-şi deschidă o afacere în agricultură. Cam aşa arată România rurală a începutului de an 2008: cu multe probleme, dar şi cu loc pentru speranţă. Electroşocul ar putea fi Planul de Dezvoltare Rurală, care înseamnă 8 miliarde de euro, bani europeni, axaţi pe mai multe direcţii. Cei care practică agricultura de subzistenţă vor fi încurajaţi fie să-şi dezvolte proprietăţile, fie să le vîndă (urmînd să primească rente viagere). Satele vor fi renovate, se vor construi drumuri, se va asigura acces la reţeaua de apă şi de canalizare (probleme de secol XIX, cu care se mai confruntă peste o treime din locuitorii României). În fine, administraţia locală la sate va fi întărită şi responsabilizată (acţiune care ar trebui să meargă în paralel şi cu un proces de descentralizare administrativă). Aprobarea programului s-a făcut cu o întîrziere de peste nouă luni din cauza crizei politice permanente de la Bucureşti, care a dus la schimbarea a doi miniştri ai Agriculturii în numai un an. Noul ministru, Dacian Cioloş, a reuşit să evite adoptarea unei ruşinoase clauze de salvgardare şi încearcă să pună agricultura pe şine. Perspectiva pentru fermierii români este pozitivă, graţie, în primul rînd, Politicii Agricole Comune (PAC), un exemplu de solidaritate europeană. PAC a permis dezvoltarea agriculturii în ţările europene cu potenţial, cum ar fi Franţa, Italia, Spania şi, într-o mai mică măsură, Germania. Contestată în primul rînd de Marea Britanie, care reproşează costul exorbitant - jumătate din bugetul Uniunii Europene! -, actuala PAC va dura pînă în 2013. După această dată, britanicii propun o liberalizare completă a pieţei (dacă untul e mai ieftin în Noua Zeelandă, de ce să nu-l cumpăram de acolo?), în timp ce marii producători agricoli europeni, printre care şi România, vor o PAC cît mai apropiată de cea actuală. Argumentele lor? În cazul suprimării PAC, jumătate din fermele de animale vor dispărea, Europa va depinde alimentar de Statele Unite sau de Argentina, numărul exploataţiilor agricole mici şi mijlocii va scădea cu o treime în favoarea marilor ferme, de mii de hectare, cu producţie intensivă. Pe scurt, ne aşteaptă o dezbatere pasionantă, cu condiţia să aibă cine să o mediatizeze.