O lume fără Charlie Hebdo

Publicat în Dilema Veche nr. 571 din 22-28 ianuarie 2015
De ce nu trebuie blamaţi votanţii bucureşteni jpeg

Circulă pe la noi ideea că atentatul asupra redacţiei Charlie Hebdo şi-ar avea printre cauze atitudinea provocatoare a propriilor desenatori. Că, într-un fel, „şi-au căutat-o“ şi că, iată, ce-au căutat au găsit. Ar fi fost însă lumea noastră mai sigură fără Charlie Hebdo? Ar fi ca şi cum am crede că fundamentalismul loveşte doar acolo unde constată atitudini ireverenţioase la adresa islamului.

Ar fi minunat dacă ar fi aşa. Dar e?

Pe cînd noi, aici, în Europa, dezbăteam aprins pe marginea libertăţii de exprimare şi eventual a limitelor acesteia, undeva, în Africa, se producea probabil cel mai mare masacru din cîte s-au văzut în acest secol.

În primele săptămîni ale acestui an, organizaţia fundamentalistă islamică Boko Haram rădea de pe faţa pămîntului oraşe şi sate întregi. Imaginile din satelit furnizate de Amnesty International sînt cutremurătoare şi au făcut instantaneu înconjurul lumii. Fotografiile înfăţişează zone întregi, urbane sau rurale, care arată ca după un bombardament sistematic. Mai sugerează existenţa unor comunităţi întregi care au migrat din faţa atacatorilor. Nu toţi au fost însă atît de norocoşi. Două mii de oameni – după unele surse chiar peste trei mii – au fost ucişi.

Asta face Boko Haram atunci cînd nu răpeşte fete al căror singur păcat este că vor să înveţe. La fel ca în Pakistan, unde fundamentaliştii au ucis în mai multe rînduri copii care comiseseră acelaşi delict: mergeau la şcoală. Tot în numele fundamentalismului islamic au fost comise, în ultimii ani, atrocităţi greu de descris, în Mali, în Republica Centrafricană, în Ciad, în Libia, Sudanul de Sud, şi lista poate continua. Dumnezeu ştie cîţi nevinovaţi au fost ucişi în regiunile aflate la cheremul luptătorilor ISIS, în Irak şi Siria. Sau ce se întîmplă cu adevărat în regiunile din Somalia aflate sub controlul miliţiilor islamiste.

Toate aceste victime nu au ofensat pe nimeni, cu atît mai puţin pe cele sfinte – păcatul lor de moarte a fost acela că nu au recunoscut (eventual, nu suficient de convingător) autoritatea islamiştilor.

Zilele trecute, autorităţile belgiene au dejucat o serie de atentate care urmau a fi comise de tineri musulmani, recent întorşi din Siria, asupra unor birouri ale poliţiei. Adusese poliţia belgiană vreo ofensă islamului? Bineînţeles că nu, iar atentatele ar fi avut loc şi fără caricaturile din Charlie Hebdo. Dar, la fel ca şi în cazul de la Paris, dacă atentatorii şi-ar fi dus planurile pînă la capăt, ar fi fost şanse mari ca printre victime să se numere şi poliţişti belgieni de religie musulmană.

Fundamentalismul islamic nu are nici măcar această extrem de firavă acoperire morală cum că ar pedepsi acte de blasfemie. Este vorba despre un război declarat civilizaţiei, în diferitele sale forme. Este războiul declanşat de o ideologie a morţii. Şi, ca în orice război, combatanţii acţionează acolo unde simt că inamicul este mai slab. Crimele, atrocităţile sau masacrele sînt cu atît mai numeroase şi mai grave, cu cît sînt săvîrşite pe teritoriul unui stat mai slab.

În state eşuate (sau aproape) din Africa, morţii se numără cu miile. În Europa, asemenea lovituri sînt de neimaginat, dar iată că sînt posibile operaţiuni „chirurgicale“, de genul celei reuşite la Paris sau al celei eşuate la Bruxelles.

Fără a produce un număr impresionant de victime, loviturile din inima Europei au un efect mediatic de-a dreptul colosal. În definitiv, lumea vorbeşte mai mult despre atentatele din Paris decît despre masacrul din Nigeria. Rezultatul: demoralizarea adversarului. Fundamentalismul islamic nu-şi alege ţintele în funcţie de atitudinea acestora faţă de religia musulmană şi simbolurile acesteia. Ci mai degrabă în funcţie de forţa unei organizaţii statale de a menţine securitatea în jurul elementelor de civilizaţie, atîtea cîte sînt într-un colţ al lumii sau altul.

În Africa sau în Orientul Mijlociu, elementul central al civilizaţiei constă în accesul copiilor – băieţi şi fete – la educaţie. Şi aceste gesturi sînt reprimate brutal de duşmanii civilizaţiei. În Europa discutăm despre lucruri mai subtile, precum libertatea de exprimare. Iar întrebarea este dacă civilizaţia noastră ar fi nu mai sigură, ci mai puternică fără Charlie Hebdo. Dacă astfel ar răspunde mai bine acestui atac la scară globală.

Cu alte cuvinte: libertatea de expresie, fie şi ireverenţa, înseamnă un element de slăbiciune pentru civilizaţia occidentală? Sau, dimpotrivă, exact libertatea dă forţă civilizaţiei noastre?

Judecînd lucrurile din această perspectivă, s-ar putea să ne gîndim de două ori înainte de a milita pentru restrîngerea unor drepturi, cu gîndul că aşa vom dobîndi mai multă securitate (deocamdată, cu „s“ mic).

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

WhatsApp foto shutterstock
WhatsApp vrea să interzică o funcție folosită de milioane de utilizatori
WhatsApp vrea să interzică utilizatorilor de iPhone și android o funcție folosită de milioane de oameni, pentru a proteja confidențialitatea datelor.
 Mobilizare partiala - rusi trimisi la razboi FOTO Profimedia
Câți bărbați ar fi recrutat Moscova pentru războiul din Ucraina
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat, marți, că peste 200.000 de rezerviști au fost încorporați.
Bărbați ruși cu bagaje pe jos sau cu biciclete ies din Rusia și trec în Georgia pe la vama din Verkhnii Lars FOTO EPA EFE (1) jpg
Moldovenii din Rusia vor să revină acasă de frica războiului
Speriați că vor fi atrași în războiul rus din Ucraina, mai mulți moldoveni aflați în Federația Rusă vor să revină acasă, potrivit șefului diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.