Lucian Papici: "Anticorupţia în România este ireversibilă"
În aprilie 2012 am înregistrat un interviu cu procurorul Lucian Papici, procuror şef de secţie la DNA. Am publicat acest lung interviu în cartea Eu votez DNA – De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie? (Humanitas, 2012). Scandalul din aceste zile a plecat de la înlocuirea lui Papici de la şefia secţiei pe care o conducea şi numirea unui înlocuitor de către procurorul general, peste capul şefului DNA, Codruţa Kövesi. Să sperăm că pronosticul său optimist, pe care l-am ales ca titlu pentru aceste fragmente, va fi confirmat. Pînă la urmă, depinde şi de noi.
Lucian Papici este o figură interesantă, vorbeşte despre dosarele la care lucrează de parcă ar fi un artist: „Acela a fost un dosar frumos“ este o expresie pe care o foloseşte des. Omul are o pasiune pentru zona de anticorupţie şi multă experienţă în a demara dosare care ţintesc sus, dar şi de a păţi „accidente“ politice în carieră. A lucrat la prima secţie cu profil anticorupţie de la Parchetul General, secţie desfiinţată după numirea de către PSD ca procuror general a lui Tănase Joiţa. A fost retrimis ca procuror la Timişoara, de unde venise. A revenit la Bucureşti după crearea Parchetului Naţional Anticorupţie, precursorul DNA. Am discutat pe larg cu Papici despre marile dosare, de genul Adrian Năstase sau Cătălin Voicu – cei curioşi despre cum se vede un asemenea caz din măruntaiele instituţiei pot găsi detalii în carte. Am reţinut aici cîteva fragmente legate de cariera, percepţiile şi opiniile despre viitor ale unui procuror anticorupţie curajos.
Să ne întoarcem la momentul PNA. Cum aţi ajuns aici, mai ţineţi minte?
Am venit animaţi de bună-credinţă şi din dorinţa de a face treabă. A fost o perioadă inertă, molatecă şi cu slabe rezultate, trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Eram procuror simplu la vremea aceea, în cadrul acestei secţii pe care o conduc acum – şefii erau alţii; în vremea aceea nu primeam informaţii şi nici dosare importante. Din dosarele pe care le-am instrumentat eu personal atunci, din ce-mi aduc aminte, am cercetat un avocat, un magistrat asistent de la Înalta Curte, un director de la Primăria Generală a Municipiul Bucureşti, cam astea erau dosarele.
Şi ce se întîmpla de nu primeaţi dosare, nu se făceau sesizări sau rămîneau la şefi?
E un teren minat acesta pe care mă duceţi... Nu pot afirma cu tărie dacă în vremea aceea erau intervenţii la şefii ierarhici sau nu. Personal, însă, pot să vă spun că am avut un dosar în care mi-a fost confirmat de procurorul şef serviciu de la acea vreme – eu eram la Serviciul de Anchete Speciale şi împreună cu el am instrumentat acest dosar – că pentru cel pe care voiam să-l ducem la arestare s-a intervenit la procurorul şef al PNA, din partea unui influent om politic. Ştiu clar că acea persoană era susţinută politic, rezulta cu prisosinţă din interceptarea convorbirilor sale telefonice că avea legături puternice cu acel personaj politic influent. De altminteri, după intervenţia făcută pentru cel urmărit penal, procurorul şef serviciu a fost extrem de supărat, zicîndu-mi: „Asta-i situaţia, o să-i dăm doar o măsură punitivă mai blîndă, obligarea de a nu părăsi localitatea.“ Convingerea mea intimă este că în vremea PNA-ului erau intervenţii punctuale pe anumite cazuri din partea politicului, însă eu la acea vreme eram doar un procuror simplu, astfel că nu ştiu mai multe lucruri în acest sens. În altă ordine de idei, aşa cum am mai arătat, informaţiile cu potenţial probator de valorificare, pe segmentul de corupţie, erau foarte puţine, astfel că dosarele înregistrate erau dintru început neinstrumentabile. Şi SRI-ul era, atunci, o instituţie care furniza foarte puţine informaţii pe segmentul de mare corupţie, astfel că rezultatele erau cele pe care le ştim. În mare, cam astea erau considerentele pentru care instituţia PNA-ului a fost destul de molatecă. (…)
Cînd aţi ajuns şef de secţie?
În 2005 a venit dl Morar, în 2006 am fost promovat procuror şef serviciu în cadrul secţiei şi, în martie 2007, predecesorul meu a plecat ca şef la Direcţia Generală Anticorupţie – Irinel Păun, aţi auzit de el – şi atunci am obţinut funcţia, undeva în martie 2007. Ulterior, a început să crească vizibil numărul dosarelor de mare corupţie, astfel: în iunie 2007 a fost dosarul privind fraudarea examenelor de intrare în magistratură, a urmat dosarul privindu-i pe cei doi foşti miniştri ai Agriculturii, dl Remeş şi dl Mureşan; a urmat dosarul cunoscut în presă drept „Valiza“, privindu-l pe George Becali, după care alte şi alte dosare cu impact mediatic: dosarul Voicu, dosarul privind corupţia din vămile non-UE, dosarul privind corupţia din Portul Constanţa, dosarul fostului ministru Monica Iacob Ritzi, dosarul privindu-l pe Dan Diaconescu etc. Ca o paranteză, vorbind de dosare importante, mi-aduc aminte că pe vremea PNA a fost chemat, în calitate de martor într-un dosar, fostul Ministru al Sănătăţii din Guvernul Adrian Năstase, Ovidiu Brânzan, iar această chestiune a fost de mare rezonanţă mediatică. Doar în tiparul ăsta, privind lucrurile, şi vă daţi seama cît de mult a crescut DNA-ul, care acum notifică acuzaţii la adresa oricărui ministru/deputat care a săvîrşit fapte de corupţie şi îi deferă justiţiei. (…)
Citiţi presa?
Da, citesc Adevărul, Evenimentul zilei, România liberă, Dilema veche, revista 22 şi cam atît. În rest nu citesc nimic, nu mă încarc negativ. Uneori îmi mai spun colegii mei ce se întîmplă sau îmi mai face Biroul de Comunicare un rezumat al presei de zi cu zi. Dar în rest, nu... Jurnalul naţional, Cotidianul, Lumea Justiţiei sînt pernicioase, din punctul meu de vedere.
Deci, practic, nu mai au efect pe cazuri aceste atacuri.
N-au nici un efect inhibitoriu asupra procurorilor anticorupţie, ba din contră, îi motivează şi mai tare.
Credeţi că s-au obişnuit politicienii că li se poate întîmpla şi lor, s-au obişnuit poliţiştii, vameşii, magistraţii?
Convingerea mea este că da. Chiar le este teamă de această instituţie, care a marcat pregnant în societate faptul că triumful şi domnia legii trebuie să primeze în contra intereselor lor individuale şi de grup.
Ce credeţi că este reversibil şi ce este ireversibil în anticorupţie? Interesul meu pe zona asta a plecat de la zona de influenţă a UE, rămîn foarte convins că trebuie să păstrăm Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
Este şi convingerea mea intimă că acest Mecanism trebuie păstrat, nu trebuie să renunţăm la el; din punctul meu de vedere, a fost extrem de motivant pentru toţi oamenii implicaţi în aplicarea legii – mă refer aici la magistraţi.
Deci aţi simţit în activitate că vă ajută Mecanismul acesta?
Absolut, este indiscutabil. Este un pas înainte, fără doar şi poate. Ochii aceia aţintiţi mereu – un fel de sabie a lui Damocles – asupra instituţiilor de aplicare a legii au fost de bun augur şi au dus la eficientizarea actului de justiţie. Aşa că, dacă e să mă întrebaţi pe mine, trebuie menţinut. Pe de altă parte, eu consider că anticorupţia în România este ireversibilă.
Avem o nouă ofensivă diplomatică pentru ridicarea MCV-ului – părerea mea este că va fi un eşec – dar o avem şi, lăsînd la o parte MCV-ul (care e un mecanism excepţional şi nu putem să ne bazăm la nesfîrşit pe străini), noi, ca societate, ce putem să păstrăm din tot acest efort? Sau unde putem şi unde nu putem să dăm înapoi? Pronosticul dumneavoastră.
E o întrebare cu tîlc. Eu cred că, chiar dacă va pleca domnul Morar – are mandatul limitat şi o să vină alt procuror şef al DNA şi alţi procurori (probabil şi eu voi pleca), aceşti magistraţi vor trebui să fie profesionişti şi să nu mai dea înapoi; efortul trebuie să fie la fel de susţinut, la fel de crescut; nu văd cum ar putea, în concertul acesta european şi pe linia paşilor importanţi pe care i-am făcut, să transforme această instituţie, din nou, într-o instituţie ineficace. (…)
Am înţeles că citiţi presa selectiv. La televizor vă uitaţi?
Am scos din grila TV programele inadecvate structurii mele de personalitate – Antena 3, Realitatea, OTV. Nu din motive de orientare politică, am cercetat în dosarele mele oameni de toate culorile – premierul Năstase e PSD-ist, Şerban Mihăilescu a fost PSD-ist, acum e UNPR-ist, primarul de la sectorul 6, Poteraş, e PDL-ist. Din dosarul Vama Constanţa – Mircea Banias a fost PDL-ist (acum este la Partidul Conservator), aşa că nu am parti pris-uri politice.
Aţi scos anumite programe din grilă ca să nu fiţi tentat să vă uitaţi.
Da, aşa cum v-am spus, le-am scos pe cele pernicioase. (…)
V-am întrebat eu de diverse cazuri; spuneţi-mi, vă rog, de care sînteţi cel mai mîndru.
M-am gîndit că o să-mi puneţi această întrebare. Parcă am aşteptat-o. Toate mi-au plăcut, dar cel mai interesant mi s-a părut, totuşi, cazul Voicu, pentru că e legat foarte mult de aşa-zisele reţele obscure din magistratură. Cazul acela m-a impresionat cel mai mult, mai mult decît dosarul Năstase. Dosarul Voicu s-a bazat şi pe interceptări de convorbiri telefonice şi nimic nu e mai concludent ca mijloc de probă şi ca eficacitate a probei decît dialogul persoanei. „Martorii muţi“, cum s-ar spune. Martorii ca atare pot fi subiectivi, însă acolo eşti tu cu vocea ta şi spui ceea ce gîndeşti. De-aia mi-a plăcut atît de mult dosarul, pentru că probaţiunea în acuzare s-a bazat în cea mai mare parte pe convorbiri telefonice/ambientale între subiecţii procesuali.
Cum i-aţi ales pe cei 12 colegi ai dvs.? Eu ştiu procedura, mi-a explicat-o şi domnul Morar, dar după ce vă uitaţi dvs.?
Prin interviu. E greu să simţi cît de valoros este un procuror în interviu. Interviul are şi speţe şi problematici de Drept, Legea anticorupţie, avem şi un psiholog care pune întrebări acolo, dar mergem şi pe fler, pe feeling. Mi-e greu să spun că am tipare şi preconcepţii după care judec un procuror. Ei ne trimit şi lucrările lor – fie acte de urmărire penală, fie acte de inculpare, noi le primim şi le studiem –, văd cum scrie acel procuror, ce capacitate de analiză şi sinteză pe probe are, pe expunere, sînt mai multe criterii, dar nu am un reţetar. Unii au dat chix, să ştiţi, şi s-au întors la parchetele de unde au venit. Nu au făcut faţă ritmului şi s-au întors din proprie iniţiativă; volum de muncă, impact mediatic şi psihic.
