Gastarbeiter

Publicat în Dilema Veche nr. 594 din 2-8 iulie 2015
Gastarbeiter jpeg

Am convingerea că

Mă refer la exodul forţei de muncă, pentru că cel al creierelor a început de prin 1971 – după Tezele din Iulie – şi de atunci nu s-a oprit, practic, niciodată. Am dobîndit această convingere ca muncitor sezonier

în Marea Britanie, timp de doi ani consecutivi (2014 şi 2015), iar rostul acestui text este de a-mi argumenta punctul de vedere. 

Esenţialul este că angajatorii din România nu pot oferi salarii la fel de mari ca acelea din Europa de Vest (fapt obiectiv), iar muncitorii români consideră că „sînt proşti“ dacă nu pleacă în Vest (fapt subiectiv). Chestia cu prostia nu este ceva recent, dar a căpătat dimensiunile unei adevărate psihoze din 2007 încoace, pe care criza din 2009 n-a făcut decît s-o agraveze. Am fost şi sînt parte a acestei psihoze, aşa c-am să descriu, aproape la întîmplare, mici felii din experienţa unui

(las pe alţii mai deştepţi să tragă concluziile!).

Majoritatea celor pe care i-am cunoscut au venit „la sigur“, adică fiindu-le promis un job, sezonier sau permanent, chiar dacă pentru cîţiva promisiunea a rămas vorbă goală şi-au trebuit să îşi caute la faţa locului, rugîndu-şi colegii de cameră să întrebe „de muncă“ pe şantierele unde lucrau, căutînd la rubrica „Anunţuri“ de pe site-ul

, ducîndu-se duminica la biserică şi recomandîndu-se altor români, sau chiar venind seara cu noi la fotbal, nechemaţi (şi fără loc în echipă), în speranţa că cineva din vreo altă echipă de români ar putea avea nevoie de un om, indiferent pentru ce lucrare, indiferent pe ce termen. Pentru cei interesaţi, românii joacă fotbal în fiecare sîmbătă seara, la Salisbury Hall Blades Playing Fields. Probabil şi în multe alte locuri, pe care nu le ştiu. În ceea ce mă priveşte, am avut de ambele dăţi cîte un contract de două luni, fără probleme. 

Într-o casă-tip, cu cinci camere, o baie şi o bucătărie, locuiam 16 muncitori români (13 bărbaţi şi două femei – cea de-a treia era proprietăreasa, singura care nu lucra nicăieri şi rămînea acasă peste zi). Drumul pînă la locul de muncă lua cam între două şi patru ore pe zi (dus-întors), aşa că timp pentru socializare nu prea rămînea, iar ce rămînea se consuma cu gătitul mîncării şi spălatul rufelor (fiecare îşi gătea şi spăla separat, ceea ce crea nesfîrşite dificultăţi). Eu stăteam în cameră cu alţi trei colegi, avînd un singur dulăpior pentru hainele tuturor; din acest motiv, „spaţiul personal de depozitare“ al fiecăruia se limita la sub-patul propriu. Ca efect secundar benefic, asta ne obliga să păstrăm camera foarte curată. 

Deşteptarea era la cinci şi un sfert, în fiecare zi, cu excepţia duminicii (lucram uneori şi duminica, dar în acord, aşa că ajungeam la muncă atunci cînd voiam noi). Pînă la şase fără un sfert terminam cu micul dejun (pîine poloneză şi

egipteană), beam ceaiul sau cafeaua şi plecam spre

(locul de adunare al celor de la firmă). Primeam job-urile pe ziua respectivă, plecam, iar la şase sau şapte seara eram înapoi. Predam echipamentul şi ajungeam la gazdă în jur de opt. Găteam (în general, tocăniţe), mîncam şi apoi pregăteam sandvişurile pentru a doua zi. Din păcate, bucătăria era permanent inundată seara de fum de ţigară şi de manele (Babi Minune), aşa că ne retrăgeam cît mai repede la somn. 

Meseria pe care am prestat-o la Londra se cheamă „arboristică“, dar, în practică, numai un ochi foarte exersat m-ar fi deosebit de ceea ce noi numim „muncitor la spaţii verzi“. Aş putea explica pe îndelete că nu e aşa, că arboristica e arta producerii şi conducerii arborelui decorativ urban etc., dar sînt convins că nu vă interesează. E suficient să spun că făceam echipă cu doi arborişti foarte bine calificaţi din România (un

şi un

), iar partea mea de muncă în echipă consta din măturatul străzii de rumeguşul lăsat de drujbe, plus tocatul crengilor cu un utilaj numit

. Ambele sînt munci necalificate, dar colegii aveau nevoie de un vorbitor în echipa lor, altfel patronul nu le-ar fi dat nici un job. Nu am senzaţia că am fost ţinut din milă, dar sînt perfect conştient că am încurcat de nenumărate ori bunul mers al lucrărilor, datorită inexperienţei, lipsei de calificare şi celor două mîini stîngi de intelectual. 

Cîştigul zilnic (plata ni se calcula la zi, iar banii îi primeam de două ori pe lună) poate părea mare, privit de pe piaţa muncii din România, dar trebuie ţinut seama că din aceşti bani trebuia să mîncăm, să plătim 75 de lire pe săptămînă la cazare, să ne acoperim costul biletelor de avion şi al echipamentului personal (căşti, mănuşi, pantaloni, bocanci). Această din urmă cheltuială nu-i mică, pentru că echipamentul este produs în Germania: 120 de lire costă pantalonii, 150 de lire bocancii (ambele articole au încorporate elemente de protecţie anti-drujbă, în caz de accident). Apropo de accident, cam toţi muncitorii pun deoparte o sumă destul de mare, pentru cazul în care „strică“ un utilaj de-al patronului, pe care trebuie să-l repare singuri – sau să plătească pentru reparaţie. Majoritatea utilajelor sînt vechi şi uzate, aşa că sus-pomenitul „caz“ se iveşte mai mereu. 

Nici eu şi nici coechipierii mei n-am trimis bani acasă, dat fiind că am rămas la muncă doar două luni, dar toţi muncitorii pe care i-am cunoscut trimit bani lunar sau trimestrial, de obicei prin Western Union. Există şi curse regulate de microbuze care ajung din Londra în toate colţurile României (adică la sate), iar cu aceste curse se trimit acasă o varietate stupefiantă de obiecte, despre care românii consideră că „nu se găsesc“ în ţară. Există şi situaţia penibil de frecventă cînd un muncitor vede în gunoi un obiect, îl recuperează şi îl trimite acasă prin acest sistem, pentru a fi reparat şi folosit. Cîteva exemple: mingi de fotbal dezumflate, cărucioare de copii stricate, încălţăminte, genţi de damă, genţi de voiaj, sticle goale de whisky „cu dop“ (?!), biciclete, cărucioare de supermarket, şepci inscripţionate, căni metalice, lanţuri antifurt. Tot prin acest sistem (care se numeşte „pe maşină“), muncitorilor li se trimit din ţară butoiaşe cu murături, garniţe cu carne în untură, pet-uri cu ţuică. 

Se prea poate să fie, dar eu n-am întîlnit „lupi singuratici“ la Londra. Fiecare a lăsat acasă o nevastă (sau două), un copil sau mai mulţi, minimum o iubită. Am cunoscut şi un om care n-avea în ţară decît un frate, căruia-i trimitea tot ce cîştiga: cu banii, fratele construia două case, una lîngă alta, urmînd ca

-ului, odată întors acasă şi instalat într-una dintre ele, să i se găsească o nevastă, de către soţia fratelui. Situaţia mi s-a părut exotică, dar se pare că aşa e tradiţia în zona respectivă (Vaslui), anume ca bărbatul să „aibă casă“ pentru a putea găsi o nevastă „bună“, dintr-un „neam bun“ (am citat exact cum mi s-a povestit). Mulţi dintre cei tineri (sub 25 de ani) au preferat altă formulă, în locul locuitului la gazdă: s-au asociat în grupuri de patru sau cinci, au închiriat singuri o casă, apoi şi-au adus iubitele din ţară şi le-au băgat în „aclimatizare“. E puţin probabil că aceştia se mai gîndesc, pe termen lung, la repatriere: după ce la Londra li se vor naşte primii copii, legăturile cu ţara vor slăbi treptat. Întocmai după proverbul rusesc: „Omul pleacă repede de la sat la oraş, dar de la oraş niciodată înapoi la sat“. Revenind la cei cu două neveste în România, e vorba de bărbaţii divorţaţi şi recăsătoriţi (care trimit bani şi „fostei“), sau de cei care-şi împart farmecele între nevastă şi amantă. Am fost surprins să întîlnesc atîţia Don Juani printre muncitorii din construcţii, dar faptele sînt fapte. 

Deşi se lăudau ca nişte copii de grădiniţă, foarte rar se îndurau românii noştri să apeleze la amorul plătit (e vorba de micile întreprinderi stradale care sînt saloane de cosmetică în timpul zilei şi îşi schimbă destinaţia după căderea nopţii). Poate şi tarifele să-i fi descurajat – distracţia costa cît plata a două zile de muncă grea pe şantier –, dar cred că bariera de limbă era principalul obstacol psihologic: neputînd comunica decît prin semne cu fetele, muncitorii erau lipsiţi de micul moment de grandomanie al „bărbatului care îşi permite să plătească“ şi care le-ar mai fi alinat frustrările adunate. 

Principalul izvor de frustrare era comportamentul britanicilor, deşi ei se purtau foarte corect, în esenţă. Dar cînd interlocutorul român nu înţelegea absolut nimic din ce i se spunea, britanicul îşi pierdea „coaja“ de civilizaţie şi-i spunea în faţă ce crede el despre esticii primitivi care vin la o ţară de-a gata, în loc să stea acasă şi să şi-o construiască pe-a lor. Din nefericire, a trebuit să aud şi să traduc în repetate rînduri acest

. Nu mi-a făcut plăcere.

Mă opresc aici cu „decupajele“, pentru că mi se termină spaţiul, dar nu înainte de a repeta ideea de la început (şi singura a articolului): au plecat din ţară foarte mulţi muncitori şi vor pleca încă şi mai mulţi. Cu excepţia (izbitoare) a domeniului IT, în România sînt job-uri puţine şi prost plătite; angajatorii nu pot mări salariile, dar se plîng din răsputeri că „nu găsesc oameni“ (?!). Eu nu pot să-i ajut. Sînt prea ocupat cu toţi cei care mă abordează pe Facebook („Mihai, învaţă-mă şi pe mine cum să plec la muncă afară!“). Nu sînt de acord cu „afară“

cum spun ruşii, unul dintre cele mai urîte şi umilitoare cuvinte din limba lor), dar îi învăţ. Cineva trebuie s-o facă şi pe formatorul de

!  

Caţavencii

Foto: wikimedia commons

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.