Europa aduce sărăcie?

Săptămîna trecută, pe 11 martie, s-au împlinit 25 de ani de la declararea independenţei de către Lituania, moment marcat aşa cum se cuvine la Vilnius şi peste tot în mica republică de la Marea Baltică. În mai, 1990 Letonia înainta o declaraţie de independenţă, dar cele trei state baltice, incluzînd şi Estonia, aveau să devină cu adevărat independente de-abia în august 1991. Între timp, Lituania trăise deja un episod tragic. În ianuarie 1991, Mihail Gorbaciov, proaspăt laureat al Premiului Nobel pentru Pace, trimitea trupe speciale la Vilnius pentru a înăbuşi mişcarea de independenţă. Ciocnirile s-au soldat cu 14 morţi.

Desigur că momentele din urmă cu 25 de ani contează enorm pentru moralul colectiv, acum, cu noile ameninţări din partea Rusiei. De altfel, Lituania a şi anunţat recent reluarea recrutărilor obligatorii. Un gest care aduce schimbări practic imperceptibile în balanţa strategică, dar cu un puternic caracter simbolic. 

Şi, pînă la urmă, Lituania are ce apăra, la fel ca Letonia şi Estonia. Apără o poveste de succes, avînd ca repere aderarea la NATO, Uniunea Europeană şi zona euro.

Republicile baltice erau, oricum, cele mai avansate, economic şi social, de pe întreg cuprinsul Uniunii Sovietice. Conform unei recente analize publicate de Bloomberg, citînd date ale Băncii Mondiale, Lituania deţinea atunci supremaţia între republicile sovietice, avînd un PIB/locuitor de circa 9000 de dolari. În 2013, depăşea 25.000 de dolari, aproximativ la fel ca Estonia, în timp ce Letonia înregistra în 2013 un PIB/locuitor de peste 22.000 de dolari, plecînd, în 1990, de la un nivel de circa 8000 de dolari, cam la fel ca şi Estonia.

Cifrele sînt însă şi mai semnificative dacă este să le comparăm cu cele din dreptul unor alte state independente din regiune, foste componente ale URSS. Ucraina, de exemplu, care pornea în 1990 de la un PIB/locuitor de circa 7000 de dolari. În 2013, deci înainte de declanşarea războiului, de-abia dacă depăşea cu puţin nivelul de 8700 de dolari. Cu adevărat şocant este cazul Republicii Moldova: de la 4100 de dolari pe locuitor, în 1990, de-abia atingea 4600 de dolari în 2013. O stagnare sau mai degrabă o sărăcire în termeni reali, dacă ne gîndim că distribuţia avuţiei naţionale a Republicii Moldova (ca şi a Ucrainei, de altfel), este în zilele noastre grav distorsionată de oligarhi şi reţelele de corupţie.

Succesul statelor baltice în comparaţie cu dezastrul Moldovei şi al Ucrainei spune totul despre ce a însemnat orientarea fermă spre valorile occidentale, în comparaţie cu atitudinea ambivalentă, de „zonă gri“. Una este să creşti de două ori şi jumătate într-un sfert de secol, şi alta să te menţii cam la acelaşi nivel, în condiţiile în care avuţia şi aşa subţirică se duce în mare parte către un grup restrîns de profitori. Cum rămîne atunci cu teoria, puternic vînturată azi prin Republica Moldova, cum că orientarea proeuropeană duce la sărăcirea ţării? Statele Baltice dau exact exemplul invers.

Dar poate se va spune că Lituania, Letonia şi Estonia erau bogate din start, că oricum plecaseră la drum de pe poziţii avantajoase şi că, în realitate, e imposibil să-ţi depăşeşti condiţia, aşa cum nu-ţi poţi întrece umbra.

Aici contraexemplul vine chiar din România. Cu un PIB per capita de circa 5100 de dolari, eram, în 1990, cu puţin mai bogaţi decît cei de dincolo de Prut, dar în mod clar mai săraci decît ucrainenii. Şi mai era ceva: în 1990, România păşea în lumea nouă traumatizată de o Revoluţie sîngeroasă şi plină de întrebări neelucidate, după decenii de îngheţ ideologic total şi de propagandă susţinută. Moldovenii şi ucrainenii aveau deja, în acel moment, cîţiva ani de exerciţiu al dezbaterii publice, datorită politicii de glaznost şi perestroika a lui Gorbaciov. Dar asta nu i-a ajutat prea mult.

Azi, cu un PIB per capita de aproape 19.000 de dolari, România este la mare depărtare de Moldova şi Ucraina. Oricîte greşeli a făcut în ultimul sfert de secol – şi a făcut destule! –, România nu a renunţat la orientarea spre Europa şi NATO.

Iar asta se vede. Şi, din păcate, realităţile politice din regiune ameninţă nu doar să conserve diferenţele, ba chiar să le adîncească.

Ovidiu Nahoi este realizator la Money Channel TV.