Eu, Zoltan. România
Recunosc smerit. Nu am putut niciodată să fiu întru totul de acord cu opinii dintre cele care ne consideră pe noi, românii, a avea merite sau vicii deosebite de ale altor popoare. Astfel, scrierea Alinei Mungiu, care caută să lămurească de ce nu sînt românii apţi să cîştige premiul Nobel, nu m-a convins. E drept, mă pusese pe gînduri articolul lui Dimitrie Gusti din faimoasa Enciclopedie interbelică, dedicat poporului român. Conform sociologului, societatea românească pune mult prea mult preţ pe a fi „ca lumea“, „cumsecade“, „în rîndul lumii“. Cei ieşiţi din rînd, cei care încercau să fie mai bogaţi, mai răsăriţi, mai cu şcoală decît ceilalţi, ar fi, astfel, condamnaţi la bîrfă, oprobriu, izolare. Eh, mi-am zis, în anii ’30 încă se mai purtau adjectivele, cînd vorbeai despre întregi naţiuni. În plus, cam pe toate meridianele, cel care face lucrurile „altfel“ riscă adesea o uitătură strîmbă din partea vecinilor.
Am aflat, recent, povestea lui Zoltan „Zoli“ Kelemen. Este patinator artistic, singurul sportiv al acestei discipline cu care România se va prezenta la Olimpiada de la Soci. Mai are doi fraţi, este orfan de tată, a crescut în Miercurea Ciuc. Pe cînd era copil, făcînd trăsnăi lîngă o groapă de gunoi, a rămas fără un ochi, pe cînd se juca de-a explodatul unor tuburi goale de deodorant. În plus, are un rinichi firav, polichistic. Asta înseamnă că, la orice căzătură mai severă pe gheaţă, riscă să petreacă nişte zile în spital. Timp de şapte ani, s-a antrenat cu Cornel Gheorghe, unul dintre puţinii patinatori români cu oarece rezultate la nivel european şi mondial. Este simplu de imaginat tipul de relaţie care s-a format între orfanul Zoli şi antrenorul său. La un moment dat, s-a mutat la Bucureşti, a terminat liceul la Racoviţă şi facultatea la IEFS. Apoi, a urmat o mică dramă. Federaţia, din varii motive (dintre care invidia şi meschinăria nu lipsesc), a decis să nu mai plătească antrenorul. „Din ceva trebuie să trăiesc şi eu, nu mai am cum să te antrenez“, o fi zis Cornel. După acei şapte ani, îmi imaginez că Zoli s-a simţit părăsit, trădat. De cel care îi fusese, cu siguranţă, un tată-surogat, la vremea grea a adolescenţei. În fine. După alţi doi ani de pregătire la Braşov, după alte prezenţe la concursuri internaţionale, Kelemen a ajuns în Elveţia, la un român stabilit acolo (Gheorghe Chiper). Pentru a se întreţine într-un sport scump, lucrează ca antrenor pentru copii. În ultimii patru ani, România (prin federaţia de specialitate şi prin comitetul său olimpic) nu a contribuit cu nimic la pregătirea lui. Nici măcar un euro (sau un franc elveţian). Se pare că doar Primăria din Miercurea Ciuc i-a plătit cîte 500 de lei pe lună, ca un soi de stipendie din partea comunităţii a cărei mîndrie este. Chiper şi Kelemen au declarat în repetate rînduri că nu doresc să stea cu mîna întinsă. Ei participă în continuare la competiţii pentru a arăta că există, că pot face (oarece) performanţă, chiar dacă ţara pe care o reprezintă îi ignoră. La ultimele campionate europene, a reuşit un program scurt bun, care l-a plasat pe locul 14. A ratat însă copios în programul lung, astfel încît s-a clasat, în final, mai jos de locul 20. E greu să faci mai mult, cînd eşti nevoit să munceşti pentru a te întreţine, ca sportiv de mare performanţă.
Alina Alexoi, colega mea de la TVR care a comentat în direct, întreba pe bună dreptate: „De ce scrie acolo, pe ecran: Zoltan Kelemen – România? Ar fi trebuit să scrie Zoltan Kelemen – Eu însumi.“ Pe de altă parte, de ce m-ar mira povestea patinatorului? Am avut sute de tineri străluciţi, trimişi la studii în străinătate prin Programul „Bursele Guvernului României“. Odată întorşi acasă, au fost daţi de colo-colo, pe principiul: „Ne laşi în pace cu prostiile pe care le-ai învăţat matale la Oxford? Aici facem lucrurile cum ştim noi: cumsecade, ca lumea, pentru a fi în rîndul lumii.“ Ferească Domnul să vrei să fii mai bun decît alţii, în România. Riscurile sînt mai mari decît în alte ţări. Încep să fiu de acord cu Alina Mungiu: societatea asta nu ştie încă să-şi crească, apoi să-şi pună, pe raftul cuvenit, valorile.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
Foto: wikimedia commons
